Antena 3 CNN Actualitate Vista Bank, un partener pe termen lung în dezvoltarea economiei din România

Vista Bank, un partener pe termen lung în dezvoltarea economiei din România

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 12:44 25 Mar 2026 Modificat la 12:44 25 Mar 2026
vista bank
Vista Bank este singura instituție bancară cu capital grecesc din România. Foto: Agerpres

Cu o istorie de mai bine de două decenii pe piața din România, Vista Bank a evoluat continuu și a contribuit la dezvoltarea economiei românești și la prosperitatea clienților săi. Ca bancă universală, Vista Bank oferă persoanelor fizice și companiilor soluții financiare personalizate și de înaltă calitate.

„Vista Bank este una dintre cele mai importante investiții grecești din România, este un exemplu concret al acestei relații bilaterale speciale. De peste 25 de ani, evoluția noastră ilustrează modul în care valorile comune, respectul reciproc și colaborarea pot crea oportunități de succes pe termen lung”, susține Georgios Athanasapoulos, CEO Vista Bank.

În ultimii ani, banca a crescut atât organic, cât și prin achiziții semnificative. Astfel, a avansat în clasamentul băncilor din România, demonstrându-și angajamentul pentru performanță și stabilitate. Astăzi, Vista Bank este singura instituție bancară cu capital grecesc din România, un partener valoros atât pentru comunitatea greacă de la noi din țară, cât și pentru clienții români.

„În data de 25 martie comemorăm Ziua Independenței Greciei, un reper al curajului și al speranței, o zi care ne reamintește cât de puternice devin unitatea și autodeterminarea atunci când sunt puse în slujba libertății. Astăzi, aici, în România, celebrăm nu doar acest moment istoric, ci și prietenia solidă și încrederea care au apropiat comunitățile noastre de-a lungul generațiilor.

Într-o lume aflată într-o transformare rapidă, cu provocări multiple, România și Grecia continuă să se bazeze pe sprijinul reciproc și parteneriatul istoric, construind stabilitate, dezvoltând proiecte comune și inspirând încredere în viitor.

Privim înainte cu convingerea că prietenia profundă dintre națiunile noastre va continua să susțină dezvoltarea economică și culturală în regiune”, a continuat Georgios Athanasapoulos.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: vista bank Grecia

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close