Antena 3 CNN Actualitate Vladimir Putin, mișcare-bombă. Efecte directe în România

Vladimir Putin, mișcare-bombă. Efecte directe în România

1 minut de citit Publicat la 21:30 20 Aug 2018 Modificat la 21:30 20 Aug 2018
o_1clc9jaas533nv47r812upl37d.jpg

Preşedintele Vladimir Putin a petrecut aproape două ore la nunta ministrului de externe austriac, Karina Kneissl, sâmbătă, la Gamlitz, un sat viticol din regiunea Graz, în sud-estul Austriei.

Anunţul surpriză al prezenţei preşedintelui rus Vladimir Putin la căsătoria şefei diplomaţiei austriece a suscitat deja săptămâna trecută consternare din partea presei şi a opoziţiei austriece, care au evocat prejudiciile pe care le-ar putea cauza imaginii de neutralitate a acestei ţări, în plină preşedinţie a Consiliului UE.

Dar imaginile cu reverenţa pe care Karina Kneissl a făcut-o în fața liderului de la Kremlin au accentuat şi mai mult criticile.

Subiectul a fost comentat, luni, la "100 de minute" de Alessandra Stoicescu și invitații săi.

"Nu este o surpriză ce s-a întâmplat că președintele Rusiei a avut o haltă în Austria, fiindcă cele două partide care conduc în acest moment Austria - sunt extrem de multe informații, și în presa americană și din alte părți - că au fost finanțate și sunt susținute de Putin", a spus fostul director SIE Cătălin Harnagea.

"Este, după știința mea, prima prezență ostentativă publică a lui Putin la un eveniment privat. De acolo pleacă la Berlin - vizita era dinainte anunțată. Nu se dădeau foarte multe elemente în presa germană cu privire la motivul vizitei și agenda ei, dar Putin a vrut să dea foarte clar un semnal Europei: Atât controlez!", a spus europarlamentarul Norica Nicolai.

"Este greu de imaginat că o țară membră a Uniunii Europene poate să permită așa ceva pentru că Vladimir Putin nu a venit într-o vizită oficială. Poți să vii într-o vizită oficială și când ești dușman. Deci a venit ca un prieten, din punctul acesta de vedere. Dar, știți ce mă miră în toată povestea asta: este limpede că Vladimir Putin a vrut să arate prin asta noul guvern austriac, care este de extremă dreaptă, este favorabil Rusiei.

În România avem o mașinărie înteeagă de anti-ruși. Aceleași site-uri și aceleași televiziuni care m-au isterizat cu pericolul rusesc, cultivă acum pe austrieci. Ceva e în neregulă", a spus, la rândul său Ion Cristoiu.

×
Parteneri
x close