Antena 3 CNN Actualitate Vreme extremă și în alte județe din vestul țării: O persoană a murit la Arad, alte două în Bistrița-Năsăud

Vreme extremă și în alte județe din vestul țării: O persoană a murit la Arad, alte două în Bistrița-Năsăud

Vreme extremă și în alte județe din vestul țării: O persoană a murit la Arad, alte două în Bistrița-Năsăud
Sursa foto: Foto: Agerpres
17 Sep 2017   •   20:03

Update: Un bărbat de aproximativ 40 de ani este cea de-a doua persoană decedată în urma furtunii care s-a abătut, duminică seara, asupra judeţului Bistriţa-Năsăud, acesta fiind lovit de un copac pe raza localităţii Borleasa, comuna Târlişua.

Primarul comunei Târlişua, Vlăduţ Purja, a declarat pentru AGERPRES că bărbatul traversa o punte în momentul în care s-a declanşat furtuna şi a fost lovit de un copac doborât de rafalele de vânt.

În comună, vântul puternic a afectat numeroase acoperişuri, inclusiv al bisericii din Târlişua, şi a pus la pământ mai mulţi arbori, care au blocat accesul pe drumurile comunale şi chiar şi pe drumul judeţean din zonă.

Primul deces în urma furtunii s-a produs în municipiul Bistriţa, în Parcul Muncipal, unde un bărbat în vârstă de aproximativ 50-60 ani a fost lovit de o creangă a unui copac în timp ce se plimba cu soţia sa pe o alee din zona Palatului Culturii.

Alte patru decese asemănătoare au fos înregistrate în judeţul Timiş şi încă unul în judeţul Arad.

Update: Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a decedat, în Parcul Municipal din Bistriţa, după ce a fost lovit în zona capului de creanga unui copac, ruptă în urma furtunii puternice care s-a abătut duminică seara asupra judeţului.

Aceasta este a şasea persoană decedată în urma furtunii care a lovit duminică judeţele din Vestul ţării, alte patru fiind înregistrate în judeţul Timiş şi încă una în judeţul Arad.

Potrivit reprezentanţilor ISU Bistriţa-Năsăud, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD venit la faţa locului a intervenit aproximativ o oră prin manevre din resuscitare, care au rămas însă fără rezultat. În momentul când a fost lovit de creanga ruptă, bărbatul se plimba cu soţia lui prin Parcul Municipal, în care mai mulţi copaci au fost doborâţi de vântul puternic.

Totodată, reprezentanţii ISU informează că echipaje de intervenţie au fost trimise pentru o persoană inconştientă lovită de un copac, în localitatea Borleasa, precum şi pentru o femeie cu fracturi în localitatea Breaza,ambele fiind situate în zona de munte, greu accesibilă, a judeţului.

De asemenea, din cauza copacilor căzuţi a fost blocată circulaţia pe DN17C, la ieşirea din municipiul Bistriţa spre Năsăud, şi pe DN17D, între Năsăud şi Salva, însă s-a intervenit de urgenţă şi la această oră a fost reluat traficul rutier.

De asemenea, reprezentanţii ISU anunţă că acoperişuri căzute sau incendiate în urma furtunii, dar şi copaci prăbuşiţi au mai fost înregistrate şi în alte localităţi ale judeţului - la Beclean şi Telciu.

Update: Zeci de turişti sunt blocaţi în zona gheţarului de la Scărişoara, în Munţii Apuseni, drumul de acces fiind blocat în urma furtunii care a doborât mai mulţi copaci, informează reprezentanţii ISU Alba.

Totodată, traficul pe două drumuri naţionale din Alba, din zona Munţilor Apuseni, este blocat duminică seara din cauza copacilor căzuţi pe carosabil, iar circulaţia rutieră este îngreunată pe altele din acelaşi motiv, vântul puternic avariind şi acoperişurile mai multor blocuri din Alba Iulia.

Potrivit Poliţiei, pe DN1R, între Horea şi Albac, şi DN 75, între Gîrda şi Arieşeni, traficul rutier este blocat din cauza copacilor căzuţi pe carosabil.

Totodată, potrivit ISU Alba, circulaţia este îngreunată şi pe alte drumuri, din cauza a aproape 50 de copaci căzuţi pe carosabil.

Furtuna a afectat şi cel puţin opt acoperişuri de bloc în Alba Iulia. În cădere, acestea au avariat mai multe autoturisme, din fericire nefiind înregistrate victime, au mai precizat reprezentanţii ISU Alba.

Update: Furtuna a făcut ravagii și în județele Maramureș și Bistrița.

Update: Acoperişurile mai multor imobile au fost avariate şi mai mulţi copaci au fost rupţi de rafalele puternice de vânt, duminică seară, în judeţul Bihor, iar traficul rutier la intrare în localitatea Aleşd a fost blocat din cauza unui copac smuls de vânt şi căzut pe carosabil.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor, vântul puternic a avariat, duminică seară, acoperişurile mai multor imobile şi a rupt mai mulţi copaci, pagube fiind inregistrate în Oradea, Aleşd dar şi în alte zone din judeţul Bihor.

Potrivit sursei citate, la Aleşd, acoperişul unui bloc a fost smuls de vântul puternic şi bucăţi din acesta au căzut peste autoturismele parcate în apropiere.

De asemenea traficul rutier la intrare în localitatea Aleşd dinspre Cluj-Napoca a fost blocat din cauza unui copac smuls de vânt şi căzut pe carosabil.

Judeţul Bihor se află, duminică, sub avertizare cod portocaliu de vânt şi vijelii fiind anunţate rafale de vânt de peste 60 de kilometri pe oră şi ploi însoţite de descărcări electrice si grindină..         

Update:  O femeie de 63 de ani a fost rănită, duminică după amiază, în urma unei furtuni care a avut loc în Deva, victima fiind lovită de elementele unui panou publicitar din parcarea unui hipermarket din oraş, a informat ISU Hunedoara.

'Femeia a fost preluată de un echipaj al Ambulanţei, în stare stabilă şi conştientă, şi transportată la Unitatea de Primire a Urgenţelor Deva', a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda. (continuă) AGERPRES / (AS - autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă)              

Update: O persoană a murit în zona Moneasa, din Arad. Femeia a fost lovită de un copac rupt de vijelie, chiar în faţa unui hotel în care urma să intre.

Purtător de cuvânt ISU Arad: „A fost sub cod portocaliu, 25 de intervenții de către toate subunitățile Moneasa și Sebeș, zone mai periculoase. Se intervine. În municipiul sunt arbori căzuți.

În localitatea Moneasea, o persoană de sex feminin a murit, confirmare a venit de la poliție. Între Sebeș și Moneasa drumul este blocat. Nu cunosc cauza. Alte persoane rănite nu avem”.

În Caraș-Severin nu sunt persoane rănite sau accidentate. Sunt pagube materiale, case rămase fără acoperișuri. Copaci rupți.

Știre inițială: Vântul puternic a smuls, duminică după-amiaza, în mai multe localităţi din judeţul Caraş-Severin acoperişuri de case şi a prăbuşit mai mulţi copaci.

'Au fost smulşi mai mulţi copaci care au căzut pe carosabil, la Izgar, Berzovia, Măureni, Gherteniş şi la Reşiţa. În ceea ce priveşte localităţile fără curent electric, nu s-a putut lua legătura, deocamdată, cu reprezentanţii ENEL', a declarat Elena Tarla, purtător de cuvânt al ISU Semenic al judeţului Caraş-Severin.

De asemenea, pe Bulevardul Republicii nr. 24, din Reşiţa, vântul a smuls acoperişul unui balcon, la faţa locului acţionând reprezentanţi ai ISU Semenic şi poliţişti.

Localităţile Anina, Bocşa, Caransebeş, Oraviţa, Oţelu-Roşu din judeţul Caraş-Severin s-au aflat, până la ora 17,30, sub atenţionare de Cod portocaliu, de intensificări ale vântului, cu viteze de peste 90 km/h.

Și în județul Arad, vremea a făcut prăpăd. O furtună violentă s-a abătut, duminică după-masă, asupra judeţului şi municipiului Arad, producând importante pagube, după ce rafalele de vânt au smuls acoperişuri şi au prăbuşit mai mulţi arbori, fiind blocată şi circulaţia rutieră pe unele artere rutiere.

'În circa 40 de minute, rafalele puternice de vânt au reuşit să smulgă acoperişul de tablă de pe un imobil aflat pe Calea Timişorii, în centrul cartierului Aradul Nou, în apropierea noului sediu al FDGR Arad, inaugurat duminică la orele amiezii. Traficul rutier a fost blocat în zonă până când mai mulţi bărbaţi au reuşit să tragă tabla şi să degajeze carosabilul', a declarat maior George Pleşca, purtător de cuvânt al ISU Arad.

De asemenea, în apropierea stadionului UTA, un copac foarte înalt a căzut de-a curmezişul şoselei, însă din fericire nu se afla nimeni în zonă.

În cartierul Gai, o salcie de circa 15 ani a fost smulsă din pământ cu tot cu rădăcini, iar în zona Staţiei CFR Arad un semafor a fost luat de vânt fiind aruncat pe carosabil.

În aproape toate cartierele din municipiul reşedinţă de judeţ, vântul puternic a smuls ţigla de pe acoperişurile de case şi blocuri, bucăţile fiind proiectate pe mai multe autovehicule parcate în apropierea acestora, acestea fiind avariate.

'Şi în judeţ au fost afectate de furtună mai multe localităţi, între care Sâmbăteni, Păuliş, Lipova, Sântana, Moneasa. De asemenea, pe drumul judeţean DJ 709 Arad- Şiria au căzut mai mulţi copaci pe partea carosabilă, circulaţia auto fiind blocată. O situaţie similară a fost semnalată şi pe drumul naţional DN 69 Arad - Timişoara. În toate zonele afectate se intervine pentru îndepărtarea copacilor de pe carosabil în vederea normalizării situaţiei', a detaliat maior George Pleşca.

Pe de altă parte, acesta a precizat că se lucrează în tot judeţul pentru evaluarea efectelor furtunii de duminică.

'Problema este însă aceea că această evaluare se desfăşoară cu greutate, întrucât conexiunile cu subunităţile ISU din judeţ nu funcţionează normal, fiind afectate de furtună', a mai adăugat purtătorul de cuvânt al ISU Arad.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close