Antena 3 CNN Actualitate Vreme frumoasă şi temperaturi ridicate în weekend. Vezi prognoza meteo

Vreme frumoasă şi temperaturi ridicate în weekend. Vezi prognoza meteo

Vreme frumoasă şi temperaturi ridicate în weekend. Vezi prognoza meteo
Sursa foto: toamna
23 Oct 2009   •   16:53

Veşti bune pentru weekend. Vremea continuă să fie frumoasă în majoritatea regiunilor ţării, iar temperaturile se menţin peste media normală pentru luna octombrie.

În vestul şi sud-vestul ţării, însă, este posibil să plouă uşor în zilele care urmează. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 24 de grade, iar cele minime între 4 şi 14 grade, uşor mai scăzute în depresiuni.

Şi la munte, se anunţă vreme frumoasă, cu temperaturi ridicate pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în Munţii Banantului, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe creste.

Prognoza meteo pentru următoarele zile:

ÎN ŢARĂ

Sâmbătă

Vremea va fi caldă pentru această perioadă. În vest şi sud-vest vor fi înnorări temporare şi izolat vor mai fi condiţii să plouă slab. În restul teritoriului cerul va fi variabil, dar în zonele joase, dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă şi condiţii de burniţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 24 de grade, iar cele minime între 4 şi 14 grade, uşor mai scăzute în depresiuni.

Duminică
Vremea se va menţine caldă, iar la deal şi la munte va fi predominant frumoasă, cu cerul variabil. În zonele joase vor fi înnorări temporare şi local se va semnala ceaţă, asociată izolat cu burniţă. Vântul va sufla slab pănă la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 22 de grade, iar cele minime între 5 şi 13 grade.
ÎN BUCUREŞTI
Sâmbătă
Vremea va fi caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă fi de 11...12 grade. Vor fi condiţii de ceaţă, dimineaţa şi noaptea. Presiunea atmosferică va creşte uşor

Duminică
Cerul va prezenta înnorări temporare şi vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 10... 11 grade. Presiunea atmosferică va continua să crească uşor
LA MUNTE

Sâmbătă
Vremea va fi caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în Munţii Banantului, însă doar izolat vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe creste. Temperatura aerului va mai creşte uşor. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni, va fi ceaţă şi condiţii de burniţă.

Duminică
Vremea se va menţine caldă şi va fi predominat frumoasă. Cerul va fi variabil, iar pe văi şi în depresiuni local va fi ceaţă, asociat izolat cu burniţă. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de ziua precedentă.

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close