Reducere de 47 de bani pe metru cub la preţul apei furnizate în Curtea de Argeş, până când va fi din nou potabilă
Publicat acum 18 ore si 53 minute
Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de marţi, propunerea legislativă privind modificarea Codului Muncii în sensul declarării zilei de 1 iunie, Ziua Copilului, ca sărbătoare legală în care nu se lucrează.
Potrivit iniţiatorilor, mai mulţi parlamentari PSD şi PNL, modificarea articolului 139, alin. 1 din Legea nr. 53/2003 este oportună întrucât de Ziua Copilului în majoritatea grădiniţelor şi şcolilor primare sunt organizate spectacole, însă fiind o zi de lucru părinţii sunt nevoiţi să îşi ia concediu pentru a putea asista la aceste evenimente.
Propunerea de lege are caracter organic, iar Senatul a adoptat-o în calitate de primă Cameră sesizată cu 98 de voturi 'pentru' şi un vot 'împotrivă'.