Antena 3 CNN › Externe › Mapamond › A fost concediată după ce a cerut să lucreze doar noaptea, ca să-și poată îngriji copilul. Acum va primi 30.000 de euro

A fost concediată după ce a cerut să lucreze doar noaptea, ca să-și poată îngriji copilul. Acum va primi 30.000 de euro

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 12:00 17 Oct 2026 Modificat la 12:00 17 Oct 2026
Hotelul a fost obligat să îi plătească echivalentul mai multor salarii, inclusiv primele anuale prevăzute de contract. Foto: Getty Images

O femeie din Spania a fost concediată după ce a cerut să lucreze doar în tura de noapte, pentru a putea avea grijă de copilul său. Tribunalul Superior de Justiție din Navarra a confirmat că decizia de concediere a fost nulă, deoarece existau indicii de discriminare pentru exercitarea dreptului la concilierea vieții profesionale cu cea de familie. Compania trebuie să o reangajeze, să îi plătească salariile restante și să îi achite despăgubiri de 30.000 de euro pentru prejudiciul moral, potrivit Noticias Trabajo.

Instanța a stabilit că angajatorul trebuia să demonstreze că decizia de concediere avea motive obiective și rezonabile, fără legătură cu solicitarea femeii de a-și păstra programul de noapte. Compania nu a reușit însă să justifice suficient concedierea și nici să demonstreze că aceasta nu avea legătură cu cererea de adaptare a programului de lucru.

Avea nevoie să lucreze noaptea pentru a-și îngriji copilul

Femeia lucra în companie din septembrie 2022, pe un post de muncitor, în baza unui contract pe perioadă nedeterminată cu activitate discontinuă. Salariul său era de 71,91 euro brut pe zi.

După ce a devenit mamă, în 2023, s-a întors la serviciu în februarie 2024, cu program redus pentru a-și îngriji copilul. La scurt timp, a trecut printr-un episod de violență domestică, ce a dus la intrarea în concediu medical. Ulterior, situația sa familială a fost recunoscută ca fiind cea a unei familii monoparentale.

La revenirea la serviciu, femeia a cerut să lucreze exclusiv în tura de noapte. Compania a acceptat solicitarea pentru o perioadă de șase luni. Potrivit faptelor reținute în dosar, termenul fusese sugerat chiar de departamentul de resurse umane, pentru ca angajata să poată solicita ulterior o prelungire.

Pe 18 februarie 2025, compania a anunțat-o prin WhatsApp că trebuie să revină la serviciu pe 3 martie. Femeia a întrebat dacă va putea păstra tura de noapte, pentru a-și îngriji copilul, însă reprezentanții departamentului de resurse umane i-au spus că va trebui să revină la programul în schimburi.

Angajata a insistat că nu poate lucra în acest sistem și că are nevoie să rămână în tura de noapte. Câteva zile mai târziu, după ce a observat că nu figura în graficele de lucru, compania i-a spus că era vorba despre o eroare și a convocat-o pentru 3 martie.

În ziua în care s-a prezentat la serviciu, femeia a primit decizia de concediere. Angajatorul a invocat motive organizatorice și de producție și a susținut că randamentul acesteia nu atingea nivelul cerut. În plus, i-a oferit o indemnizație de 2.009,83 euro.

În dosar nu exista însă nicio plângere anterioară cu privire la activitatea sa profesională. După concediere, starea de anxietate a femeii s-a agravat, iar aceasta a avut nevoie de tratament cu medicamente anxiolitice.

Tribunalul a menținut decizia de concediere nulă

Femeia a contestat concedierea în instanță, iar Tribunalul pentru Litigii de Muncă nr. 3 din Pamplona a declarat-o nulă, considerând că au fost încălcate drepturile angajatei privind concilierea vieții profesionale cu cea de familie.

Instanța a obligat compania să o reangajeze, să îi plătească salariile restante, calculate la 71,91 euro pe zi, și să îi achite despăgubiri de 30.000 de euro pentru prejudiciul moral.

Compania a contestat hotărârea la Tribunalul Superior de Justiție din Navarra. Printre argumente, angajatorul a susținut că decizia de concediere nu avea legătură cu solicitarea privind programul de lucru și a acuzat-o pe femeie că ar fi încercat să își stabilească unilateral orarul.

Instanța a respins aceste argumente. Judecătorii au considerat că faptul că femeia a fost concediată chiar în ziua în care s-a prezentat la serviciu, după ce insistase să își păstreze tura de noapte pentru a-și îngriji copilul, reprezenta un indiciu clar de discriminare. În aceste condiții, companiei îi revenea obligația de a demonstra că decizia avea o cauză legitimă și nu încălca drepturile angajatei. Nu a reușit însă să facă acest lucru.

Angajatorul a mai susținut că perioada pentru care fusese aprobată adaptarea programului expirase și a precizat că, în aceeași zi, au mai fost concediați alți cinci angajați. Compania a argumentat și că, dacă motivele concedierii nu erau dovedite, aceasta ar fi trebuit declarată nejustificată, nu nulă.

Judecătorii au respins și aceste susțineri. Faptul că alți cinci angajați au fost concediați în aceeași zi nu elimina indiciile de discriminare, deoarece nu exista nicio dovadă că situațiile lor erau comparabile cu cea a femeii.

„Este evident că motivul concedierii nu este altul decât adaptarea programului de lucru solicitată de reclamantă, întemeiată pe îngrijirea copilului de care se ocupă în exclusivitate”, a arătat instanța în hotărâre.

Tribunalul a menținut și despăgubirile de 30.000 de euro pentru prejudiciul moral. Compania contestase probele medicale, însă instanța a acceptat evaluarea medicului legist, care a identificat indicii obiective că pierderea locului de muncă agravase starea de anxietate a femeii.

Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în fața Curții Supreme din Spania.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole