Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident îngrozitor în Teleorman. Doi tineri de 24 şi 25 de ani au murit după ce au intrat cu maşina într-un copac de pe marginea drumului

Accident îngrozitor în Teleorman. Doi tineri de 24 şi 25 de ani au murit după ce au intrat cu maşina într-un copac de pe marginea drumului

de S.T.    |   

Doi tineri de 24 şi 25 de ani au murit, marţi dimineaţă, într-un accident rutier produs pe DN 52, între Alexandria şi Furculeşti, judeţul Teleorman. Un adolescent de 16 ani este în stare gravă la spital. 

„Doi tineri, de 24, respectiv 25 de ani, declaraţi decedati de personalul SAJ, au fost încarceraţi, acestia fiind eliberaţi din caroseria deformată cu ajutorul accesoriilor de descarcerare. La faţa locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detaşamentului Alexandria, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere şi o ambulaţă SMURD, iar SAJ cu două ambulanţe”, a transmis ISU Teleorman, potrivit news.ro.

Potrivit acestora, a treia victima, un tânar de aproximativ 16 ani, a fost preluată de SAJ în stare gravă, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Accidentul s-a produs după ce tinerii au intrat cu maşina într-un copac de pe marginea drumului.

 

Subiecte în articol: accident rutier Teleorman accident
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște