Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis joi că animalele de companie pot fi catalogate drept "bagaje", ceea ce limitează posibilitatea proprietarilor de a obține despăgubiri mai mari în cazul pierderii animalelor în timpul zborurilor internaționale. Decizia vine în urma unui caz din octombrie 2019, când un câine a scăpat din cușca de transport pe aeroportul din Buenos Aires și nu a mai fost găsit. Proprietarul animalului a solicitat companiei aeriene Iberia despăgubiri în valoare de 5.000 de euro, scrie Politico.
Curtea a concluzionat că documentul Convenției de la Montreal din 1999, care stabilește răspunderea companiilor aeriene pentru bagaje, se aplică tuturor obiectelor transportate în cală, inclusiv animalelor de companie. Deși legislația UE și cea spaniolă recunosc animalele drept ființe simțitoare, instanța de la Luxemburg a subliniat că prevederile Convenției vizează compensarea strict materială pentru bunurile pierdute sau deteriorate.
Astfel, companiile aeriene nu sunt obligate să plătească sume mai mari decât plafoanele de compensare stabilite prin Convenția de la Montreal, cu excepția cazului în care pasagerii fac o declarație de interes special — un mecanism creat inițial pentru bunurile neînsuflețite.
"Instanța constată că animalele de companie nu sunt excluse din conceptul de «bagaj». Chiar dacă, în mod obișnuit, cuvântul «bagaj» se referă la obiecte, acest lucru nu înseamnă că animalele nu pot fi incluse în această categorie", a transmis CJUE într-un comunicat.
Decizia reafirmă cadrul juridic actual și limitează răspunderea companiilor aeriene în cazurile privind pierderea animalelor de companie, cu excepția situațiilor în care pasagerii solicită expres o acoperire suplimentară.
Pentru companiile aeriene care operează în Europa, hotărârea oferă claritate juridică și le protejează de despăgubiri mai mari. Totodată, aceasta va ghida instanțele naționale în armonizarea dintre legislația internațională privind transportul aerian și standardele UE legate de bunăstarea animalelor.