Antena 3 CNN › Economic › Aproape 35.000 de fermieri primesc astăzi 164 de milioane de euro. Banii ajung direct în cont. Care sunt cele 11 scheme de plată

Aproape 35.000 de fermieri primesc astăzi 164 de milioane de euro. Banii ajung direct în cont. Care sunt cele 11 scheme de plată

G.M.
3 minute de citit Publicat la 13:21 04 Noi 2026 Modificat la 13:22 04 Noi 2026
Aproape 35.000 de fermieri primesc astăzi 164 de milioane de euro. FOTO: Getty Images

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) efectuează, miercuri, plăţi în valoare totală de 164,779 milioane de euro (echivalentul a 869,837 milioane de lei), bani care ajung direct la un număr de 34.992 de beneficiari, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit unui comunicat al MADR, de la debutul Campaniei de plăţi în avans (16 octombrie 2026) şi până în prezent, a fost autorizată la plată suma totală de 854,788 milioane de euro, fonduri vitale pentru asigurarea capitalului de lucru necesar campaniei agricole de toamnă

"Fermierii au nevoie de sprijin acordat la timp, fără blocaje şi fără întârzieri birocratice, mai ales într-o perioadă critică în care se pregătesc culturile pentru noul an agricol. Faptul că în mai puţin de trei săptămâni am depăşit pragul de 854 de milioane de euro autorizate la plată demonstrează că mecanismele MADR şi APIA funcţionează la turaţie maximă. Banii aceştia înseamnă motorină, inputuri, seminţe, hrană pentru animale şi predictibilitate şi siguranţă financiară pentru fermierii noştri. Le mulţumesc echipelor din teritoriu pentru mobilizare. Asigur toţi fermierii că ritmul plăţilor va rămâne la fel de alert până la finalizarea tuturor cererilor eligibile", a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, citat în comunicat.

Repartizarea sumelor autorizate la nivel naţional reflectă fondurile europene şi bugetare atrase pentru susţinerea fermelor româneşti, astfel: 769,409 milioane de euro - Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA); 72,499 milioane de euro - Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR); 12,88 milioane de euro - cofinanţare asigurată de la bugetul naţional (BN1).

Din totalul autorizat, prin tranşa virată miercuri, APIA a asigurat în total plata efectivă a 746,942 milioane de euro din fondurile FEGA direct către agricultori şi crescători de animale.

Plăţile pentru intervenţiile finanţate prin FEGA sunt efectuate direct de către APIA, în timp ce plăţile aferente măsurilor de dezvoltare rurală (FEADR şi BN1) sunt procesate şi plătite prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Cursurile de schimb valutar aplicate sunt: pentru plăţile finanţate din FEGA - 5,2788 lei/euro, iar pentru plăţile finanţate din FEADR - 5,0968 lei/euro.

Potrivit datelor MADR, intervenţiile autorizate din FEGA au fost orientate către 11 scheme de plată, respectiv PD-01 - Sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilităţii (BISS) cu un avans de 415,42 milioane de euro; PD-02 - Sprijinul redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilităţii (CRISS) - avans de aproximativ 121,09 milioane de euro; PD-03 - Sprijinul complementar pentru venit pentru tinerii fermieri (CIS - YF) - peste 6,207 milioane de euro; PD-04 - Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil - circa 118,33 milioane de euro; PD-05 - Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici, respectiv gospodăriile tradiţionale - peste 1,802 milioane de euro; PD-06 - Înierbarea intervalului dintre rânduri în plantaţiile pomicole, viticole, pepiniere şi hameişti - 3,94 milioane de euro; PD-21 - Sprijin cuplat pentru venit - Vaci de lapte - 49,12 milioane de euro; PD-22 - Sprijin cuplat pentru venit - Carne vită - 8,85 milioane de euro; PD-23 - Sprijin cuplat pentru venit - Bivoliţe de lapte - 919.589,37 euro; PD-24 - Sprijin cuplat pentru venit - Caprine - avans de 4,94 milioane euro; PD-24 - Sprijin cuplat pentru venit - Ovine - peste 38,75 milioane euro.

De asemenea, intervenţiile autorizate din FEADR şi din Bugetul Naţional (BN1) au vizat patru scheme de plată: DR-03
- Agromediu şi climă - Creşterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon, cu un avans de 281.766,50 euro, DR-09 - Zone afectate de constrângeri naturale - Zona montană, avans de circa 63,73 milioane euro, DR-10 - Zone afectate de constrângeri naturale semnificative - peste 18,02 milioane euro şi DR-11 - Zone afectate de constrângeri naturale specifice, un avans de peste 3,34 milioane euro. 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole