Probele care dovedesc incompatibilitatea lui Miruță. Surse: Ministrul Apărării, anchetat de ANI după dezvăluirile Antena 3 CNN
Publicat acum 2 ore si 50 minute
Potrivit procurorilor, cei doi se aflau pe o alee dintre blocuri, când agresorul a deschis brusc focul. Apoi, atacatorul şi-a luat singur zilele.
Incidentul a avut loc ieri, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, iar 28 de maşini de poliţie au fost trimise la locul atacului.
Polițiștii fac acum cercetări pentru a afla motivul atacului.
Poliţia a precizat că a încheiat o operaţiune şi că efectuează investigaţii, dar un purtător de cuvânt a refuzat să comenteze asupra autorului, notează Reuters.
Citește și: Un bărbat a intrat cu mașina în mulțime, în parcarea unui aeroport internațional, în Germania