Cercetătorii au descoperit că pădurile creșteau deja în urmă cu peste 16.000 de ani pe un teritoriu astăzi scufundat, care lega odinioară Marea Britanie de Europa continentală.
Această descoperire redefinește câmpia înecată dintre Marea Britanie și continent ca un refugiu favorabil pentru plante, animale și, posibil, pentru comunități umane timpurii în timpul ultimei ere glaciare, scrie publicația Earth.
Păduri antice în Doggerland
Sub sudul Mării Nordului, între Marea Britanie și Europa continentală, sedimentele unui sistem fluvial dispărut au păstrat urme ale unui peisaj care susținea cândva păduri timpurii.
Analizând aceste sedimente, profesorul Robin Allaby, de la Universitatea Warwick, a identificat dovezi genetice care arată că stejarii, ulmii și alunii creșteau acolo cu mii de ani mai devreme decât se credea.
Aceste specii au apărut cu mult înainte ca semnalele similare de vegetație să devină frecvente în registrele polenului din Marea Britanie.
Această cronologie surprinzător de timpurie ridică o nouă întrebare: cum au reușit aceste păduri temperate să se stabilească atât de la nord în ultimele faze ale erei glaciare?
ADN antic în nămol
ADN-ul antic găsit în aceste sedimente reprezintă, de fapt, urme genetice rămase în timp în nămol și nisip, provenite de la plantele și animalele care trăiau acolo. Cu alte cuvinte, cercetătorii nu au găsit fosile clasice, ci „amprente” biologice invizibile, conservate în sol.
Straturile fine de nămol și nisip au oferit cele mai precise informații, pentru că în ape liniștite particulele se depun lent, iar ADN-ul rămâne aproape de locul în care au trăit organismele. Asta le permite cercetătorilor să reconstruiască mai exact ecosistemul local.
În schimb, nisipurile mai grosiere pot amesteca straturi din perioade diferite, aducând laolaltă materiale vechi și noi. Pentru a evita interpretările greșite, cercetătorii au analizat și modelat acest efect înainte de a trage concluzii.
Această verificare a fost esențială, deoarece straturile sigure au arătat că între 95% și 98% din ADN-ul recuperat provenea din apropiere.
Pădurile au apărut mult mai devreme
Stejarul, ulmul, alunul și arinul au fost identificate în sudul Doggerland – teritoriul acum scufundat dintre estul Marii Britanii și Europa continentală – cu mult înainte ca aceste specii să devină comune în Marea Britanie.
Straturile mai recente au indicat și prezența teiului, un arbore iubitor de căldură, sugerând existența unor microclimate mai blânde în perioade reci.
ADN-ul de mistreț a întărit ideea unui habitat bogat, deoarece aceste animale au nevoie de adăpost și hrană constantă.
Toate aceste indicii indică un ecosistem complex, cu apă, hrană și protecție, existent cu mult înainte ca zona să fie inundată.
Un arbore rar a supraviețuit aici
O altă surpriză a fost descoperirea genului Pterocarya, înrudit cu nucul, care nu mai există astăzi în nord-vestul Europei, dar era prezent în sedimentele analizate.
Cercetătorii au exclus contaminarea, deoarece tiparul ADN-ului corespundea altor specii antice din aceleași probe.
Până acum se credea că acest arbore dispăruse din regiune acum aproximativ 400.000 de ani, mult mai devreme decât indică noile date.
Deși nu demonstrează o supraviețuire continuă, descoperirea mută prezența speciei mult mai aproape de epoci recente.
De ce contează momentul
Ecologiștii au încercat mult timp să înțeleagă cum au migrat atât de rapid spre nord arborii temperați după retragerea ghețarilor.
Conceptul de microrefugii – zone mici, protejate, în care speciile supraviețuiesc condițiilor ostile – oferă o posibilă explicație.
Doggerland se potrivește acestui model, deoarece pădurile mature apar prea devreme pentru a fi rezultatul unei expansiuni lente din sud.
Un refugiu apropiat ar fi permis plantelor, animalelor și ulterior oamenilor să se extindă rapid în nordul Europei.
Oamenii au trăit în Doggerland
Resursele de hrană și apă dulce erau abundente în jurul acestui sistem fluvial, ceea ce făcea regiunea atractivă pentru oameni cu mult înainte de inundare.
Această cronologie precede perioada mezolitică documentată clar în zonă.
Datele ulterioare, din cultura Maglemosiană, arată că vânătorii-culegători foloseau zonele umede din nordul Europei acum aproximativ 10.300 de ani.
Noua cronologie extinde perioada în care grupurile umane ar fi putut trăi, vâna și se stabili aici.
Doggerland a fost inundat treptat
În urmă cu aproximativ 8.150 de ani, o alunecare masivă de teren subacvatică în largul Norvegiei a declanșat tsunamiul Storegga, un val uriaș care a lovit bazinul Mării Nordului.
Sedimentele ulterioare tsunamiului conțin în continuare ADN terestru, ceea ce arată că existau încă porțiuni de uscat în apropiere.
„Am descoperit, în mod neașteptat, copaci cu mii de ani mai devreme decât se credea – și dovezi că Marea Nordului s-a format complet mai târziu decât se estima”, a declarat profesorul Allaby.
În practică, inundarea a avut loc în etape, unele zone rămânând deasupra apei până acum aproximativ 7.000 de ani.
ADN-ul, mai precis decât polenul
Analizele de polen sugerau deja prezența timpurie a unor arbori, dar nu puteau localiza exact zonele.
ADN-ul din sedimentele fluviale oferă o imagine mult mai precisă, deoarece rămâne aproape de locul unde a fost depus.
Spre deosebire de polen, care poate fi transportat pe distanțe mari, ADN-ul din sedimente reflectă vegetația locală.
Această precizie permite identificarea unor refugii ecologice pe care datele generale nu le pot surprinde.
Marea Britanie și-a pierdut o parte din istorie
Lipsa dovezilor timpurii din Marea Britanie nu mai pare o absență inexplicabilă, ci rezultatul pierderii unui teritoriu.
Creșterea nivelului mării a înghițit rute, așezări și țărmuri care se aflau pe Doggerland, nu pe actualul fund al Mării Nordului.
Acest lucru explică de ce există atât de puține dovezi despre primele comunități post-glaciare din Marea Britanie.
Allaby spune că acest peisaj împădurit ar fi putut susține comunități mezolitice timpurii și ar putea explica lipsa urmelor arheologice din acea perioadă.
Este Doggerland Atlantida?
Majoritatea oamenilor consideră astăzi că Atlantida este doar un mit fascinant – palate pierdute, tehnologii avansate, un oraș înghițit de ape.
Dar Doggerland oferă o perspectivă reală asupra acestei povești.
Oamenii au trăit și au vânat aici înainte ca apele să acopere treptat teritoriul, ceea ce îl face surprinzător de asemănător cu legenda Atlantidei.
Descrierea lui Platon devine și mai interesantă: el vorbea despre o câmpie vastă, cu munți la nord – o imagine care corespunde Doggerlandului, situat între câmpiile fertile și înălțimile Scoției și Scandinaviei.
Dimensiunea teritoriului este, de asemenea, comparabilă cu cea descrisă de Platon.
Apoi există dezastrul: în jurul anului 6200 î.Hr., alunecarea Storegga a provocat un tsunami de aproximativ 5 metri, care ar fi lovit ultimele porțiuni de uscat.
Platon scria că Atlantida a dispărut „într-o singură zi și noapte de nenorocire” – un detaliu care menține vie această teorie.
Totuși, el descria o civilizație avansată, cu bronz, temple și războaie, în timp ce Doggerland a oferit doar unelte mezolitice și urme de vânători-culegători.
Nu există dovezi ale unui oraș sau imperiu.
Deocamdată, dezbaterea rămâne deschisă.
Ce urmează
Noile descoperiri transformă Doggerland dintr-un teritoriu pierdut pe hartă într-un spațiu locuit și ecologic complex.
Cercetările viitoare ar putea arăta unde au trăit oamenii, cât timp au rezistat aceste refugii și ce specii au coexistat aici.