Antena 3 CNN Politică AUR anunță că va depune „moțiuni” de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

AUR anunță că va depune „moțiuni” de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

A.O.
1 minut de citit Publicat la 18:52 31 Aug 2025 Modificat la 21:59 31 Aug 2025
Președintele AUR, George Simion, a declarat la jumătatea acestei luni că vrea dărâmarea actului Guvern și intrarea la guvernare cu PSD. Foto: Hepta

Partidul AUR a anunțat, duminică, în urma reuniunii Consiliului Național de Conducere al formațiunii, că va depune „moțiunile de cenzură necesare” în Parlament împotriva Guvernului Bolojan. Liderii AUR au criticat decizia Executivului de a adopta un pachet de măsuri de austeritate prin asumarea răspunderii în Legislativ. Partidul susține că este „o nouă lovitură dată principiilor democratice” și îl acuză pe premierul Ilie Bolojan că „ignoră complet dezbaterea democratică şi vocea românilor”. 

„Practica angajării răspunderii, repetată obsesiv, reduce Parlamentul la o simplă anexă şi ignoră complet dezbaterea democratică şi vocea românilor.

Aşa cum am promis, vom depune moţiunile de cenzură necesare împotriva Guvernului Bolojan, dar şi moţiuni simple împotriva miniştrilor responsabili pentru haosul creat de această guvernare. AUR rămâne consecvent în apărarea democraţiei, a drepturilor cetăţeneşti şi a intereselor naţionale”, a transmis AUR într-un comunicat de presă, preluat de Agerpres. 

În același comunicat, AUR a criticat Guvernul pentru că nu a stabilit data alegerilor pentru primăria Capitalei, acuzând că „democraţia şi legislaţia electorală sunt călcate în picioare prin întârzierea nejustificată” a scrutinului. 

De asemenea, Consiliul Național de Conducere al AUR a condamnat și „modul abuziv în care Călin Georgescu este târât prin furcile caudine ale justiţiei”. Formațiunea susține că „justiția este folosită ca instrument politic” împotriva fostului candidat la prezidențiale. 

AUR a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan și în prima sesiune parlamentară, după ce Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea pe primul pachet de măsuri de austeritate. Moțiunea a picat. Din cei 398 de parlamentari prezenți în sală, doar 138 au votat: 134 pentru și 4 împotriva. În total, AUR, SOS și POT au 153 de parlamentari. Asta înseamnă că George Simion nu a reușit să obțină nici măcar toate voturile Opoziției.

Președintele AUR, George Simion, a declarat la jumătatea acestei luni că vrea dărâmarea actului Guvern și intrarea la guvernare cu PSD. Simion a lansat chiar și un nume de prim-ministru: Călin Georgescu.

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, luni, în şedinţe comune succesive, pentru angajarea răspunderii Guvernului, pe rând, pentru cinci proiecte adoptate de Cabinetul Bolojan care fac parte din pachetul doi de reformă. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole