De la temperaturi de îngheț la 26 de grade. Vremea se schimbă brusc în România. Bojariu: „Contrastele devin tot mai mari”
Publicat acum 2 ore si 48 minute
ANM anunță că temporar va ploua, în general moderat cantitativ în sudul Transilvaniei, nordul Olteniei și al Munteniei, unde cantitățile de apă vor depăși local 15-20 l/mp și izolat 25-35 l/mp.
Din noaptea de luni spre marți, la munte, în special la altitudini de peste 1400 de metri, va ninge și îndeosebi în Carpații Orientali și Carpații Meridionali local se va depune strat de zăpadă.
În a doua parte a zilei de marți, vântul se va intensifica pe crestele Carpaților Meridionali, unde vor fi rafale de peste 60-70 km/h, iar zăpada va fi spulberată.