Eveniment important pentru cuplurile care își doresc copii și pentru familiile care au deja. Baby Boom Show 2026 are loc în acest weekend, la Romexpo, unde viitorii părinți pot primi informații și sfaturi de la specialiști despre sarcină, naștere, alăptare și îngrijirea nou-născuților. "Îîn momentul de faţă, suntem singurul furnizor din piaţă, care oferim decontare CAS pe consultaţii de cardiologie şi investigaţii de cardiologie", a transmis Oana Puşcău, manager al centrului medical Affidea Kids, într-un interviu oferit pentru Antena 3 CNN.
Ediția de toamnă a reunit peste 400 de branduri pentru viitori părinți și familii cu copii între 0 şi 3 ani, oferte de Black Friday, lansări de produse, cursuri gratuite, loc de joacă și ateliere creative pentru copii.
Întrebată de un reporter Antena 3 CNN despre serviciile cu care îi încântă pe părinţi, Oana Puşcău, manager al centrului medical Affidea Kids, a răspuns: "În primul rând, disponibilitatea noastră, în al doilea rând, experienţa pe care o oferim din momentul în care părinţii îşi fac programările şi până în momentul în care părăsesc clinica. Şi aici ne referim la contactul cu recepţia, ajutorul pe care îl primesc de la întreg personalul medical, explicaţiile, pe înţelesul tuturor, oferite de către medic şi disponibilitatea medicilor de a răspunde după programare la întrebările părinţilor".
Aceasta a explicat că Affidea Kids reunește mai multe servicii de pediatrie în același centru, astfel încât părinții să nu fie nevoiți să se deplaseze la cabinete diferite pentru consultații și investigații. Totodată, a subliniat că sunt singurul furnizor de pe piață care oferă consultații și investigații cardiologice decontate prin CAS.
"Oferim mai multe servicii de pediatrie în acelaşi loc, astfel încât, părintele nu este nevoit să caute medici în locaţii diferite. Mai mult decât atât, dacă există o investigaţie pe care nu o putem oferi în centrul nostru, o putem oferi în cele 12 centre Affidea din Bucureşti.
Sunt foarte căutate serviciile de ORL şi pediatrie, însă, vreau să vă spun că, dincolo de această sezonalitate, dacă vreţi, putem vorbi despre seviciile de cardiologie. Şi, în momentul de faţă, suntem singurul furnizor din piaţă, care oferim decontare CAS pe consultaţii de cardiologie şi investigaţii de cardiologie. Acest lucru presupune EKG şi, inclusiv, ecografia de cord", a mai menţionat Oana Puşcău, manager al centrului medical Affidea Kids, în cadrul interviului oferit pentru Antena 3 CNN.
Baby Boom Show,c el mai mare târg din România dedicat viitorilor părinți și copiilor de 0 - 3 ani, a avut loc între 15 şi 18 octombrie, în Pavilion A, la Romexpo.