Davos 2026, locul în care cei mai puternici oameni din lume își dau ultima șansă de a salva vechea ordine mondială
Publicat acum 2 ore si 1 minut
În anul 1905, un băiat de doar 13 ani se juca, ca de obicei, în peșterile Craighead Caverns, un vast sistem subteran situat între localitățile Sweetwater și Madisonville, în statul Tennessee. În timpul uneia dintre aceste aventuri, a dat peste o deschidere necunoscută până atunci. Fără să știe ce pericole îl așteaptă și ignorând orice regulă de siguranță care avea să fie formulată mult mai târziu, s-a strecurat prin strâmtoare și a făcut descoperirea vieții sale, potrivit IFL Science.
Peșterile erau cunoscute încă din vremea populației indigene din sud-estul Statelor Unite. Într-o sală numită „camera consiliului”, aflată la aproape un kilometru de intrare, au fost găsite vase de lut, bijuterii, vârfuri de săgeți și arme. În secolul al XIX-lea, coloniștii europeni au folosit peștera drept spațiu de depozitare pentru cartofi și alte legume, profitând de temperatura scăzută. De asemenea, un soldat a lăsat o inscripție, „1863”, arsă într-un perete, datată ulterior prin metode de carbon.
Până în 1905, nimeni nu descoperise însă lacul subteran ascuns sub peșteră. Totul s-a schimbat când băiatul, pe nume Ben Sands, s-a strecurat printr-o gaură îngustă din perete.
„Lacul a fost descoperit de Ben Sands”, a explicat în 2019 ghidul Savannah Dalton pentru CBS News. „Avea 13 ani și s-a târât aproape 12 metri printr-un tunel cam de mărimea unei roți de bicicletă, până când a căzut direct în lac și a ajuns în apă până la genunchi. La vremea aceea, spațiul era mult mai mic. Ulterior, zona a fost lărgită prin detonări controlate.”
Ben s-a trezit într-o încăpere imensă, pe jumătate inundată, unde torța pe care o avea nu era suficient de puternică pentru a lumina malul opus. Se afla într-un loc care, cel mai probabil, nu mai fusese văzut niciodată de om. Pentru a-și da seama cât de mare era încăperea, a început să arunce bulgări de noroi în toate direcțiile. Nu a auzit însă nimic altceva decât stropii apei.
„Marea Pierdută” este cunoscută și pentru formațiuni geologice rare. Așa-numitele „flori de peșteră”, care apar doar în câteva peșteri din Statele Unite.
„Se formează din apă care se infiltrează prin rocă și se combină cu cristale de aragonit și calcit”, a explicat Lisa McLung, managerul general al The Lost Sea Adventure. „Le spunem flori pentru că sunt ascuțite și pot avea culori diferite, în funcție de mineralele din zonă.”
Zona în care Ben Sands a ajuns prima dată este astăzi populată de aproximativ 300 de păstrăvi-curcubeu. Acești pești nu sunt nativi peșterii și nu ar fi supraviețuit izolați, dar au fost introduși după descoperirea lacului. Ideea a fost ca, dacă ar fi reușit să scape, să indice existența altor pasaje. Fără hrană naturală, peștii s-au obișnuit să aștepte mâncarea adusă de ghizi, odată cu cei aproximativ 150.000 de turiști care vizitează anual peștera.
„Trăind atât de mult timp aici, își pierd o parte din vedere și din culoare”, a explicat Dalton. „Iluminatul nu este lumină naturală, așa că nu își pot menține pigmentul.”
Partea vizibilă a lacului a fost cartografiată și măsoară aproximativ 243 de metri lungime și 67 de metri lățime. Însă aceasta este doar porțiunea care se vede. Sub apă, lacul continuă spre alte galerii. Scafandrii au explorat și cartografiat peste 5,2 hectare de apă, fără să găsească însă capătul lacului.
Astăzi, „Marea Pierdută” este considerată cel mai mare lac subteran din America de Nord și rămâne, chiar și după mai bine de un secol, parțial neexplorată.