Antena 3 CNN Be EU Be EU: Cum fac față statele europene crizei provocate de coronavirus

Be EU: Cum fac față statele europene crizei provocate de coronavirus

Sabina Iosub a prezentat la emisiunea ”Be EU”, metodele prin care statele europene fac față crizei provocate de pandemia de coronavirus.

Vecinii bulgari au reușit să nu își blocheze Economia, chiar au găsit tot felul de soluții interesante: să îi stimuleze, de exmeplu, pe cetățeni să cumpere doar produse bulgărești.

Europarlamentarul Hristov a explicat pentru Antena 3 cum a gestionat Bulgaria situația.

”Potrivit economiștilor, aproape jumătate din IMM-uri nu vor supraviețui crizei, ceea ce este o cifră teribilă. În ceea ce privește ajutoarele, guvernul nu acordă sprijin direct persoanelor afectate, ci oferă doar credite, ceea ce nu e un ajutor adevărat căci creează dependență pe termen lung.

Deputații și miniștrii și-au donat salariile. Este un gest politic. Președintele țării a făcut primul pasul. Nu cred însă că e de ajuns pentru ca bulgarii să-și recapete încrederea în clasa politică.

Încă nu avem statistici precise în ceea ce privește situația economiei. Sezonnul turistic se deschide în următoarele săptămâni dar se anunță unul prost”, a declarat europarlamentarul.

Subiecte în articol: be EU
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB