Antena 3 CNN Be EU Be EU. Transporturile, o mare problemă în România. Ce soluții există

Be EU. Transporturile, o mare problemă în România. Ce soluții există

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la investiții în infrastructura existentă și în calitatea drumurilor.

Și tot România este pe ultimul loc la performanța infrastructurii feroviare în Europa. Schimbările de la nivel european ar putea da un impuls și țării noastre pentru a se putea apropia de nivelul european în materie de transporturi.

Europarlamentarii europeani Peter Vitanov (Bulgaria) și Chris Terheș (România) au vorbit, sâmbătă, la Be EU, cu Sabina Iosub, despre cum pot fi protejate mai bine interesele transportatorilor români prin eliminarea restricţiilor propuse de UE.

"Cred că argumentele pe care noi le aducem de atât de mulți ani nu au fost, practic, auzite, iar ceea ce supără acum cele mai multe țări, nu doar pe cele de la periferie, ci și pe cele din așa numita 'vechea Europă', și poate una dintre cele mai mari probleme este aplicabilitatea legislației europene când vine vorba de țările care nu fac parte din UE. Aceasta va fi o mare problemă", , a spus europarlamentarul bulgar Peter Vitanov.

"La o idee, care inițial era în regulă, s-au adăugat multe lucruri și s-a ajuns la trei pachete, așa cum le numim acum, pachetul de mobilitate, care conține anumite reglementări, anumite articole, care în mare parte afectează afacerea din transporturi", a spus, la rândul său, europarlamentarul român Chris Terheș.

Subiecte în articol: be EU
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB