Antena 3 CNN Sport Bernadette Szocs, campioană europeană la tenis de masă, a făcut primul antrenament de după campionatul de la Munchen cu o echipă Antena 3

Bernadette Szocs, campioană europeană la tenis de masă, a făcut primul antrenament de după campionatul de la Munchen cu o echipă Antena 3

Bernadette Szocs, proaspăt campioană europeană la tenis de masă, a răspuns provocării lansate de Violeta Moroianu şi a jucat un meci demonstrativ. Partida a fost una echilibrată.

de Violeta Moroianu    |   

Acesta a fost şi primul antrenament al jucătoarei de la revenirea în ţară. După partidă, sportiva s-a declarat recuperată din punct de vedere fizic. Se întorsese cu o mică accidentare de la Munchen.

Bernadette are un palmares impresionant. La seniori, a ieşit de două ori campioană europeană cu echipa naţională a României în 2017 şi în 2019. A participat cu naţionala la Olimpiada de la Rio din 2016 şi la Tokyo în 2020 unde a obţinut locul 5.

La campionatele europene s-a clasat pe locul 2 la echipe şi pe 2 la dublu mixt. S-a impus în Liga Asiei, o competiţie la care au luat parte numai jucătoare de top în anul 2017.

În 2018, sportiva a luat aurul la Europe TOP 16 Cup de la Montreaux. Pe plan naţional a câştigat titlul la simplu şi la dublu alături de Hunor, fratele ei. De 12 ori a ieşit campioană europeană de cadeţi. La cea mai recentă competiţie, campionatul European de Tenis de masă de la Munchen, a cucerit aurul alături de Sofia Polcanova şi argintul la dublu mixt cu Ovidiu Ionescu.

Subiecte în articol: Bernadette Szocs
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Avertizare meteo ANM de vreme rea! 18 județe vizate de Cod galben