Antena 3 CNN › Externe › Uniunea Europeană › Prima reacție a unui oficial UE, pe subiectul unirii Republicii Moldova cu România: „Este exclusiv decizia voastră”

Prima reacție a unui oficial UE, pe subiectul unirii Republicii Moldova cu România: „Este exclusiv decizia voastră”

M.L.
1 minut de citit Publicat la 09:10 12 Noi 2026 Modificat la 09:12 12 Noi 2026
Marta Kos si Maia Sandu
Comisara pentru extinderea UE, Marta Kos, alături de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Foto: Profimedia Images

Republica Moldova își poate decide singură viitorul și modul în care va ajunge în Uniunea Europeană, a declarat comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, după ce a fost întrebată, în cadrul unei emisiuni de la TV8, dacă unirea cu România ar putea reprezenta un „plan B” pentru integrarea în UE a Republicii Moldova.

„Aceasta este o chestiune asupra căreia doar dumneavoastră puteți decide. Este exclusiv decizia dumneavoastră”, a declarat Marta Kos.

Aceasta e prima astfel de declarație făcută de un înalt oficial al UE, pe subiectul unirii Republicii Moldova cu România, în contextul procesului de aderare a Chișinăului la Uniunea Europeană.

Marta Kos a menționat că, în prezent, Republica Moldova își armonizează legislația națională cu normele europene pentru a deveni membră a Uniunii Europene: „Dar modul în care veți adera este decizia voastră”.

O poziție similară a exprimat și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Comentând discuțiile despre așa-numitul „plan B”, Metsola a declarat că Republica Moldova „trebuie să-și decidă singură viitorul”.

Săptămâna trecută, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit din nou despre potențiala reunificare cu România a Moldovei de peste Prut. Într-un interviu pentru publicația Valasz din Ungaria, Sandu a spus că unirea cu România poate fi o soluție pentru securitatea țării, dar a recunoscut că nu există încă sprijin popular suficient în acest moment.

În interviul din presa ungară, Maia Sandu a fost întrebată din nou să explice afirmația sa din trecut, conform căreia ar vota pentru unirea cu România în cazul unui ipotetic referendum.

„Vreau ca țara mea să fie în siguranță și să fie liberă. Imaginați-vă că Rusia se apropie de granițele voastre. Trebuie să căutați soluții, chiar dacă acestea vi se pot părea neobișnuite”, a spus președinta moldoveană.

În același timp, premierul de la Chișinău, Vasile Tofan, a precizat că unirea Republicii Moldova cu România este „o chestiune fundamentală” pentru viitorul Republicii Moldova și nu poate fi tratată drept „un plan de rezervă”.

În opinia șefului Executivului de la Chișinău, Republica Moldova și România sunt legate prin aceeași istorie, limbă și cultură, iar relațiile dintre cele două state depășesc nivelul unui parteneriat strategic, fiind unele „cu adevărat frățești”.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close