Antena 3 CNN Externe Mapamond Calendarul de propagandă cu Putin cântând la pian și citate inspiraționale: „Dormi puțin, muncește mult și nu te plânge”

Calendarul de propagandă cu Putin cântând la pian și citate inspiraționale: „Dormi puțin, muncește mult și nu te plânge”

D.C.
1 minut de citit Publicat la 11:37 28 Noi 2025 Modificat la 13:00 28 Noi 2025
În Rusia s-a pus în vânzare calendarul cu Putin FOTO: Social Media

Aparatul de propagandă de la Kremlin a lansat un calendar pentru anul 2026 care îl glorifică pe Vladimir Putin. Cele 12 pagini ale calendarului conțin imagini mai mult decât măgulitoare cu liderul de 73 de ani al Rusiei, surprins în diverse ipostaze ori activități menite să-i scoată în evidență personalitatea, inclusiv doborând un adversar la judo, mergând prin munți ori cântând la pian.

Potrivit The Independent, care a obținut imagini cu calendarul, acesta conține și de o serie de citate inspiraționale, iar cel din luna august sună astfel „Rețeta mea pentru energie: Dormi puțin, muncește mult și nu te plânge”.

Citatul din Putin pentru ianuarie este: „Granița Rusiei nu se termină niciodată”, o posibilă aluzie la Ucraina.

În luna februarie, fotografia îl arată pe președintele rus doborându-și un adversar la judo, iar citatul este: „Sunt un porumbel, dar am aripi de fier foarte puternice”.

Deși nu există o mențiune directă cu privire la războiul din Ucraina, care ar fi dus la peste un milion de victime din februarie 2022, par să existe alte referințe la conflict.

„Cred că Rusia a devenit mult mai puternică în ultimii doi sau trei ani, pentru că devenim o țară cu adevărat suverană”, este un alt citat din calendar.

Alte fotografii îl înfățișează pe Putin conducând, aprinzând lumânări, vorbind la telefon și ținând discursuri.

În Rusia s-a pus în vânzare calendarul cu Putin FOTO: Social Media

Calendarele sunt vândute pentru echivalentul a 3,50 dolari și sunt puse pe pereți în instituții guvernamentale, școli, oficii poștale, alte clădiri publice și chiar locuințe.

Putin a devenit liderul Rusiei în urmă cu peste 26 de ani și de atunci a fost acuzat de crime de război. Cu toate acestea, imaginea sa este atent întreținută în Rusia, unde sănătatea și vitalitatea lui sunt celebrate ca extensii ale conducerii sale puternice.

 

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole