18 membri ai Camerei Lorzilor au trimis o scrisoare ministrului Apărării în care au cerut guvernului britanic să renunțe la folosirea blănii naturale de urs pentru confecționarea căciulilor ceremoniale purtate de Garda Regală.
Gărzile în uniforme roșu aprins și cu căciuli înalte și negre din blană, aflate în fața Palatului Buckingham, reprezintă o imagine familiară pentru oricine a vizitat Londra. Totuși, aceste căciuli distinctive au devenit tot mai controversate din cauza utilizării blănii naturale de urs.
Un grup de parlamentari britanici a cerut guvernului să renunțe la folosirea blănii naturale de urs pentru confecționarea căciulilor ceremoniale purtate de Garda Regală, relatează Il Messaggero. Potrivit parlamentarilor laburiști, liberal-democrați și celor din Partidul Verde, această practică este „nejustificată” și ar trebui înlocuită cu alternative sintetice. Într-o scrisoare adresată ministrului Apărării, Luke Pollard, 18 parlamentari și un membru al Camerei Lorzilor au îndemnat guvernul să renunțe la utilizarea blănii de urs care provine din uciderea urşilor care este legală în Canada.
Parlamentarii au solicitat Ministerului Apărării și furnizorilor să „colaboreze proactiv cu producătorii pentru a dezvolta și pentru a adopta o alternativă sintetică adecvată, în concordanță cu angajamentul guvernului de a promova bunăstarea animalelor”. Aceștia au susținut că utilizarea blănurilor de urs nu „îndeplinește standardele etice moderne” și că noile comenzi ar trebui suspendate până la dezvoltarea unor materiale alternative.
În plus, inițiatorii demersului au adăugat: „În timp ce acest proces este în desfășurare, urșii continuă să fie uciși cu arbaleta, puii lor rămân orfani, iar blănurile acestora sunt folosite pentru confecționarea unor noi căciuli.”
Organizația pentru drepturile animalelor People for the Ethical Treatment of Animals (PETA), care a militat împotriva utilizării blănii de urs, a precizat că în 2024 au fost comandate 22 de căciuli din blană de urs, iar pentru anul 2025, nu mai puțin de 96. Potrivit grupului, „este nevoie de blana a cel puțin unui urs pentru a confecționa o singură căciulă”, iar cele 526 de căciuli din blană de urs achiziționate de Ministerul Apărării între 2017 și 2024 au însemnat „moartea a cel puțin tot atâtor urși”.
În urma scrisorii, PETA și-a reiterat solicitarea privind adoptarea unei alternative sintetice, afirmând într-un comunicat de presă că „Ministerul Apărării trebuie să își aloce urgent resursele pentru cercetarea unei blăni sintetice și să pună capăt sprijinului acordat de Regatul Unit pentru uciderea animalelor sălbatice în străinătate”.