Sunt momente în care și Kelemen Hunor, considerat omul echilibrului în actualul guvern, își pierde cumpătul. Nu ridică tonul, nu trântește uși, dar – după cum a recunoscut chiar el – îi vine „să-și pună mâinile în cap”. Sau, mai exact, „să se prindă de părul care nu mai există”.
Invitat la „Ora de foc”, liderul UDMR a vorbit despre acele clipe de exasperare în ședințele de guvern, când, în loc de decizii, acestea se termină cu amânări și bâlbe administrative, care afectează milioane de oameni.
Oana Zamfir: Ați mărturisit și că sunt momente când vă luați cu mâinile de cap. Care sunt acele momente când vă luați cu mâinile de cap, domnule Kelemen Hunor?
Kelemen Hunor: Când nu putem lua decizii, amânăm deciziile, fiindcă e mai rău să amâni deciziile decât să ia o decizie. Sigur, nu o decizie greșită, că ne trezim cu Ordonanța 52 iarăși pe cap, ceea ce e absolut halucinant. Ce s-a întâmplat, așa cum am înțeles eu pe agendă, pe la punctul unu era rectificarea, adică această ordonanță.
După ce au închis atunci, undeva pe la punctul patru, ministrul de Finanțe s-a trezit că mai are ceva de spus pe bandă, fără să fie distribuit textul, fără să se facă o analiză. A citit pe bandă și premierul a acceptat.
Oana Zamfir: Deci nu trecuse prin ministere.
Kelemen Hunor: Nu. A citit pe bandă, a primit de la funcționarii din minister și uite cu ce ne-am trezit! Acum trebuie să modificăm din nou acea ordonanță.
Oana Zamfir: De ce a acceptat?
Kelemen Hunor: Nu știu, trebuie să-l întrebați pe el. Și-au dat seama că au greșit și acuma sigur că e important să corecteze greșeala. Dar mă prind și eu de părul meu care nu mai există când văd că miniștrii devin ambasadorii funcționarilor publici, nu șefii lor; când funcționarii publici scriu ceva pe hârtie, dau ministrului și ministrul pleacă la ședințe de guvern.
Deci, din acest punct de vedere avem nevoie de miniștri care conduc ministerele, conduc echipele, nu miniștrii care vin în guvern și sunt ambasadorii funcționarilor și asta e o chestie enervantă. Sau când devenim hiper-demagogi și populiști.