Un cercetător a izbucnit în lacrimi după ce a făcut în junglă o descoperire pe care o aștepta de 13 ani
Publicat acum 2 ore si 49 minute
Tindem să asociem dinozaurii cu urlete înfiorătoare, care cutremură pământul – dar cele mai recente cercetări sugerează că ne înșelăm, scrie BBC.
Probabil că nu le-ai fi auzit sunetele, ci le-ai fi simțit – o vibrație profundă, viscerală, venind de dincolo de desișul frunzelor. Ca vuietul unei sirene de ceață, ți-ar fi rezonat în piept și ți-ar fi făcut pielea de găină. În pădurile dese ale Cretacicului, ar fi fost cu adevărat înfricoșător.
Există puține indicii directe despre ce sunete scoteau dinozaurii în perioada în care dominau Pământul, înainte să dispară. Fosilele descoperite de paleontologi ne arată forța fizică a acestor creaturi, dar, din păcate, nu păstrează sunetul.
Totuși, pe baza comportamentului animalelor moderne, este aproape sigur că dinozaurii nu erau tăcuți.
Astăzi, cu ajutorul fosilelor rare și al tehnologiilor de analiză avansate, oamenii de știință încep să reconstituie modul în care dinozaurii s-ar fi putut face auziți.
Un univers sonor variat
Nu există un singur răspuns la întrebarea „ce sunete scoteau dinozaurii?” – pentru că nu era o singură specie.
Unii, precum Albinykus, erau foarte mici – cântăreau sub un kilogram și aveau sub 60 cm lungime. Alții, precum gigantul Patagotitan mayorum, erau uriași de până la 72 de tone, printre cele mai mari viețuitoare care au pășit vreodată pe uscat.
Unii mergeau pe două picioare, alții pe patru, iar diversitatea formelor corporale însemna și o diversitate de sunete.
Așadar, dinozaurii cu gâturi foarte lungi, cum erau sauropozii, puteau produce sunete modificate, exact cum sunetul unui trombon se schimbă când este extins.
Alți dinozauri aveau structuri ciudate ale craniului, care funcționau ca niște instrumente de suflat – amplificau și modificau sunetele.
Un exemplu faimos este Parasaurolophus tubicen, un dinozaur erbivor, ale cărui creste nazale tubulare funcționau ca un rezonator natural. Acesta este, probabil, dinozaurul care ar fi produs sunetele înfiorătoare descrise la început – un amestec de vuiet, vibrație și intensitate care ar fi dominat pădurile preistorice.
Cu alte cuvinte, dinozaurii nu comunicau ca în filme, cu răcnete dramatice, dar cu siguranță scoteau sunete – de la mormăituri, până la vibrații joase și sunete rezonatoare. Diversitatea formelor lor corporale indică o lume sonoră la fel de variată și fascinantă.