Băiatul de 17 ani ridicat de poliţie în dosarul ameninţărilor din şcoli şi spitale a încercat să-și distrugă telefonul în momentul în care a fost abordat de agenţi, au declarat surse pentru Antena 3 CNN. Adolescentul nu a recunoscut mesajele de amenințare, peste 80 dintre ele fiind trimise noaptea trecută dar şi miercuri dimineaţă. În timpul audierilor s-a descoperit că în urmă cu 2 ani, Statele Unite au cerut extrădarea lui pentru terorism, pentru că ar fi amenințat că aruncă în aer mai multe școli din America.
Anchetatorii îl descriu drept un elev cu abilități avansate în IT, capabil să configureze rețele VPN pentru mascarea adresei IP. În trecut, a mai fost luat în vizor de autorităţi străine pentru acelaşi gen de ameninţări inspirate dintr-un caz de asasinate produse în Statele Unite
La audierile de miercuri, băiatul a devenit agresiv.
La audieri participă și tatăl lui, având în vedere că el este minor. În timpul în care i se puneau întrebări în legătură cu suspiciunile pe care le au autoritățile, băiatul ar fi devenit agresiv și ar fi sărit la bătaie. După câteva minute au reușit agenții și tatăl să îl liniștească.
Audierile au loc la Direcția de Combatere a Crimei Organizate din cadrul Poliției Române. Acolo se verifică dispozitivele pe care le-au ridicat polițiștii de la adolescent, respectiv un telefon mobil și un laptop, pentru a vedea dacă există dovezi care să susțină suspiciunile pe care le au autoritățile.
Autoritățile americane au cerut extrădarea sa, însă Curtea de Apel București a respins solicitarea pe 13 mai 2025, considerând disproporționat riscul ca adolescentul să fie condamnat la pedepse mult mai severe decât cele prevăzute de legislația românească. Decizia a fost confirmată definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție pe 20 mai.