Cine este românul care creează chitare pentru Metallica și alte nume mari din rock. Povestea incredibilă a lui Dumitru „Dino” Muradian

Dino Muradian: Nu sunt extraordinar de mulți. Sunt cei doi de la Metallica, Kirk Hammett și James Hetfield. Mai ales Hetfield, care are șapte chitare pirografiate de mine. Kirk Hammett are două chitare pirografiate. A mai fost B.B. King, în anii ’95–’96.

Adrian Ursu: Și B.B. King?

Dino Muradian: Da, pe o chitară Gibson.

Adrian Ursu: Trebuie să spunem că nu doar chitarele pot beneficia de semnătura ta, ci și multe viori, violoncele și alte instrumente realizate de lutieri din România, Gliga fiind cel mai cunoscut dintre ei.

Dino Muradian: Da, pe Vasile Gliga îl cunosc din anii 2000 și am lucrat mult pentru el. Am lucrat pe multe viori realizate de Gliga, iar acum chiar am un violoncel pe care trebuie să-l trimit la Reghin. Un violoncel nemaipomenit. Nici Gliga nu l-a văzut încă. Este un violoncel Stradivarius, nu știu dacă se vede modelul. Este complet pirografiat, total, și eclisele, adică lateralele, și spatele. Este nefinisat încă.

Adrian Ursu: Cum a ajuns un băiat din România, fugit din comunism în ’83, și asta e o poveste absolut senzațională, o poveste de film, să fugă cu un avion de stropit sfecla, un Antonov AN-2 pe care îl pilotai de ceva vreme, pentru că aveai brevet de pilot comercial, să ajungă în Austria și apoi peste Ocean? Ai încercat toate meseriile posibile, de jos, ca să ajungi în cele din urmă în olimpul muzicii.

Dino Muradian: Practic, printr-o întâmplare. Pirografia a fost întotdeauna un hobby pentru mine. După ce am ajuns în State, am continuat să fac pirografie ca pasiune, pentru suflet. Prin ’92 am avut în mână o revistă de muzică și chitare. Eram în statul Washington atunci. Așa am început să lucrez pe chitare. Din ’93 am ținut aproape permanent legătura și am lucrat pentru ateliere de chitare custom care colaborau cu marii producători: Fender, Gibson și alții. Am lucrat foarte mult cu ESP Guitars. Și s-a întâmplat ca James Hetfield de la Metallica să folosească chitare ESP. Așa am început să lucrez pentru el. În 1996 am făcut prima chitară pentru el. Deci acum aproape 30 de ani.

Adrian Ursu: Și dacă ai putea da timpul înapoi?

Dino Muradian: Dacă m-aș întoarce în urmă cu 45 de ani, probabil că aș pleca din nou tot cu un Antonov. Mereu m-am gândit că, dacă aș fi avut atunci o cameră video să înregistrez zborul acela de trei ore și jumătate, patru ore, de la Carei până pe autostrada A17 din Austria, probabil că aș fi fost multimilionar acum. Am zburat la doi-trei metri de sol, nu la 500. Așa se zbura în agricultură. Eu aveam foarte multă experiență în aviația utilitară. Când zbori în agricultură, zbori cu roțile prin lanurile de grâu sau porumb.

Era 25 august 1983, o zi de joi. Știam că rezervorul era aproape plin când am lăsat avionul lângă Carei, păzit de un milițian. Când am venit după două zile, nu mai era chiar plin, dar mi-a ajuns benzina până în Austria.

Adrian Ursu: Marea criză de combustibil din perioada aceea. Și ați mai luat la bord o familie, un coleg mecanic și soția lui însărcinată.

Dino Muradian: Da. Nu știam că o să vină și ea. În dimineața aceea au apărut amândoi și nu mai era cale de întors. Și uite așa am ajuns noi trei în Austria. Am aterizat pe autostradă.

Adrian Ursu: După ce v-ați învârtit deasupra ei ca să-i avertizați pe șoferi să vă facă loc pentru aterizare.

Dino Muradian: Da, și ploua groaznic. Până la urmă nu ne-am răsturnat cu avionul, dar am distrus elicea. După două zile au venit oameni de la București, au reparat elicea și au luat avionul înapoi.

Adrian Ursu: Au luat avionul?

Dino Muradian: Da. Când am aterizat, austriecii mă întrebau dacă vreau să păstrez avionul. Am fost condamnat în lipsă la vreo 25 de ani de închisoare, iar condamnarea a fost anulată abia în 2005.

Adrian Ursu: Am vorbit despre trecut și despre prezent, hai să vorbim și despre viitor. Crezi că imprimantele 3D, inteligența artificială și toată tehnologia de astăzi vor distruge meseria asta sau pasiunea asta a ta? Te temi de așa ceva?

Dino Muradian: Nu, deloc. M-am gândit și eu de multe ori la asta. La cât de deșteaptă e inteligența artificială, nu m-ar mira să ajungă să facă și așa ceva. Dar pasiunea asta este mult prea manuală.

Adrian Ursu: Totuși, atingerea umană nu poate fi înlocuită, indiferent cât de dezvoltați ar deveni roboții.

Dino Muradian: Încă nu. Probabil că într-un viitor mai îndepărtat se va întâmpla și asta, dar acum nu cred. Nu mi-e frică.