Antena 3 CNN Politică Coaliția se reunește miercuri pentru a tranșa problema prețurilor la alimente. „Inflația va ajunge la 15% fără plafonare”

Coaliția se reunește miercuri pentru a tranșa problema prețurilor la alimente. „Inflația va ajunge la 15% fără plafonare”

I.C.
1 minut de citit Publicat la 16:46 16 Sep 2025 Modificat la 16:47 16 Sep 2025
Coaliția se reunește miercuri pentru a tranșa problema prețurilor la alimente. Foto: Getty Images

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat marţi că eliminarea plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază va duce la o inflaţie, până în luna decembrie, de aproximativ 15%. Potrivit acestuia, problema va fi discutată în Coaliție miercuri.

"Încă din anul 2023, de când am preluat portofoliul Ministerului Agriculturii, am venit cu acest mecanism de plafonare a adaosului comercial. Datele sunt publicate de către Institutul Naţional de Statistică. În decembrie 2022, inflaţia era undeva la 15,5%. În anul 2023, când am introdus plafonarea adaosului comercial la alimente, dar şi plafonarea la energie, inflaţia a ajuns undeva la 6,5%. În anul 2024, acest mecanism privind plafonarea adaosului comercial a adus o inflaţie de doar 5,5%. Haideţi să ne uităm în momentul de faţă cât este inflaţia şi eu vă spun sincer că eliminarea plafonării adaosului comercial va duce la o inflaţie până în luna decembrie de aproape 15%", a spus Barbu într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD, preluat de Agerpres.

Întrebat cu cât s-ar scumpi produsele de bază, concret, în cazul în care se elimină plafonarea, Barbu a afirmat: "Sunt mai mulţi factori care duc la creşterea preţului la raft. Pe de o parte, energia consumată de către procesatori, eliminarea plafonării adaosului comercial, pentru că până în anul 2023 aveam adaos comercial practicat şi de 100% pe anumite produse agroalimentare, avem datele Consiliului Concurenţei care ne arată faptul clar că de când a fost introdus acest mecanism privind plafonarea adaosului comercial preţurile au scăzut cu procente între 7 şi 33%".

Florin Barbu a menţionat că miercuri va avea loc o şedinţă a coaliţiei de guvernare în care preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, va pune la dispoziţie toate datele cu privire la impactul pe care l-a avut plafonarea adaosului comercial la produsele de bază.

"Eu sunt sigur că dacă nu va fi aprobată măsura în coaliţia de guvernare, colegii mei senatori, pentru că ordonanţa este în Senat, vor depune un amendament de prelungire a plafonării adaosului comercial şi vom merge cu acest proiect de act normativ în Parlamentul României", a mai spus ministrul Agriculturii. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole