Antena 3 CNN Actualitate Coiful de la Coțofenești se întoarce acasă. Va fi transportat sub escortă antitero în cea mai securizată misiune din ultimii ani

Coiful de la Coțofenești se întoarce acasă. Va fi transportat sub escortă antitero în cea mai securizată misiune din ultimii ani

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 11:39 21 Apr 2026 Modificat la 11:39 21 Apr 2026
Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice au fost prezentate într-o conferință de presă, la muzeul din Drents FOTO: Profimedia Images

Coiful de la Coțofenești și două dintre brățările dacice furate dintr-un muzeu din Olanda în urmă cu mai bine de un an vor fi aduse astăzi în România, în cadrul unei operațiuni desfășurate în condiții de maximă securitate.

Tezaurul va fi transportat cu un avion pus la dispoziție de autoritățile olandeze, iar piesele vor fi protejate în vitrine speciale, prevăzute cu geam antiglonț. După aterizare, acestea vor fi preluate de forțele de ordine și transportate la Muzeul Național de Istorie a României.

Potrivit autorităților, operațiunea este una complexă, desfășurată cu implicarea mai multor instituții.

„Misiunea jandarmeriei începe în momentul în care aceste bunuri de o valoare inestimabilă și cu o semnificație aparte pentru patrimoniul nostru cultural vor fi aduse în țară. Însă este important de spus că acest rezultat spectaculos aparține polițiștilor români, procurorilor români și partenerilor noștri olandezi. Practic, misiunea noastră începe în țară”, a declarat Marius Militaru, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Române.

Jandarmii vor purta echipament antitero

Transportul va fi asigurat de jandarmi special antrenați, iar măsurile de protecție sunt similare celor utilizate în misiuni de risc ridicat.

„La momentul în care aceste bunuri vor fi aduse, ele vor fi preluate în pază și protecție de către jandarmii Batalionului 9, batalion de protecție instituțională, pază, transporturi, bunuri cu caracter special. Jandarmii angrenați în această misiune sunt antrenați special pentru protecția bunurilor de patrimoniu cu valoare inestimabilă, dar și pentru însoțirea transporturilor de arme, bani sau substanțe explozibile pe întreg teritoriul României”, a explicat acesta.

Echipamentele folosite sunt de nivel militar, iar escorta va fi permanentă pe tot traseul.

„Ei vor avea echipament antitero format din veste antiglonț, căști de protecție balistică și armament specific cu țeavă lungă. Vorbim de calibru 7,62 și armă de serviciu de 9 mm, standard pentru militarii NATO”, a precizat Militaru.

Vehiculele, verificate în detaliu

Înainte de plecare, toate vehiculele implicate vor fi verificate în detaliu.

„În momentul în care vor fi aduse pe aeroport, înainte de încărcare și îmbarcare, se va face o verificare amănunțită a tuturor vehiculelor. Vorbim de verificări ale habitaclului, ale motorului, inclusiv sub carosabil, cu oglinzi telescopice. Pe întreg traseul către Muzeul Național va exista escortă permanentă a Jandarmeriei, iar traseul va fi atent monitorizat și securizat”, a mai spus acesta.

Artefactele vor fi transportate într-un vehicul blindat, pus la dispoziție de beneficiarul de pază, ceea ce ridică nivelul de securitate al operațiunii la standarde foarte ridicate.

„Este o misiune importantă, dar Jandarmeria Română are o expertiză solidă în acest sens. Vă reamintesc că, în 2004, a asigurat paza operelor lui Constantin Brâncuși, în valoare de peste 500 de milioane de euro”, a mai subliniat Marius Militaru.

Recuperarea și aducerea în țară a acestor piese reprezintă un moment important pentru patrimoniul cultural românesc, dar și o demonstrație a cooperării internaționale în protejarea valorilor istorice.

Bijuteriile, recuperate în urma unei misiuni sub acoperire

Coiful de la Coțofenești și cele două brățări din tezaurul dacic, furate în urmă cu un an de la Muzeul din Drents, au fost recuperate după o operațiune sub acoperire. Trei ofițeri s-au prefăcut că sunt interesați să cumpere comorile și au oferit 400.000 de euro unuia dintre suspecți, a dezvăluit procuratura în timpul procesului a trei inculpați pentru jaf. Alte detalii din operațiune nu au fost date, însă unul dintre suspecți a susținut în fața judecătorului că ar fi fost „amenințat” de polițiști și „presat” să mărturisească, potrivit RTV Drenthe, care a transmis în direct ce s-a întâmplat în sala de judecată din Drents.  

Unul dintre cele mai mari jafuri de artă

Coiful de aur de la Coţofeneşti a fost furat pe 25 ianuarie anul trecut din Muzeul Drents, chiar înainte de închiderea expoziţiei despre Imperiul Dacic. Cu ajutorul unor explozibili, autorii au reuşit să forţeze o intrare, după care au spart vitrinele şi au luat coiful şi trei brăţări. Coiful ăi două brăţări au fost găsite şi prezentate public în 2 aprilie, fiind predate României.

Cazul a devenit unul dintre cele mai mari jafuri de artă din Olanda.

Coiful de la Coțofenești se va putea vedea la Muzeul Național de Istorie timp de 10 zile

Coiful de la Coțofenești, alături de cele două brățări dacice din aur, va fi expus la Muzeul Național de Istorie a României pentru o perioadă limitată de aproximativ 10 zile, potrivit informațiilor transmise de autorități. 

Evenimentul oficial de prezentare are loc pe 21 aprilie 2026, de la ora 19:30, iar ulterior expoziția va fi deschisă publicului larg. 

Este pentru prima dată când piesele pot fi văzute în țară după recuperarea lor, moment considerat unul simbolic pentru patrimoniul național. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole