Coincidență sau premoniție? Povestea cărții care a „prezis” scufundarea Titanicului: A fost publicată cu 14 ani înainte de tragedie

Cu mai bine de un secol în urmă, un roman a descris o tragedie maritimă straniu de asemănătoare cu scufundarea reală a Titanicului din 1912. Publicat în 1898, Futility, de Morgan Robertson, spune povestea unei nave gigantice, considerată „nescufundabilă”, care se lovește de un aisberg în Atlantic și se scufundă – cu detalii surprinzător de apropiate de tragedia care avea să urmeze peste 14 ani.

În 1898, autorul american Morgan Robertson a publicat o nuvelă intitulată Futility, care mai târziu a fost reeditată în 1912 sub titlul The Wreck of the Titan (Epava Titanului). Povestea urmărește vaporul fictiv Titan, descris ca fiind cel mai mare și mai rapid transatlantic construit, considerat practic inscufundabil, potrivit DailyMail.

La fel ca Titanic, acesta navighează prin Atlanticul de Nord și lovește un aisberg într-o noapte rece de aprilie, ducând la scufundarea sa și moartea majorității pasagerilor.

Autorul însuși, Morgan Robertson, a lucrat și în marină înainte de a deveni scriitor, ceea ce i-a conferit o cunoaștere aprofundată a navelor și a practicilor maritime ale vremii.

Coincidențele fascinante între Titan și Titanic

Detaliile care leagă ficțiunea din Futility de evenimentul real de pe Titanic sunt impresionante pentru cititorii de azi, și includ:

Numele navelor: ficționalul Titan și realul Titanic sunt foarte asemănătoare – o coincidență care stârnește curiozitate.

Locul și cauza scufundării: ambele nave se întâlnesc cu un aisberg în Atlanticul de Nord și se scufundă ca urmare a coliziunii.

Timpul și sezonul: tragediile au loc în luna aprilie – Titan în roman, și chiar Titanic în realitate pe 14–15 aprilie 1912.

Dimensiuni și caracteristici tehnice: Titanul din carte și Titanicul real erau ambele nave uriașe pentru epoca lor, cu mai multe puncte tehnice comparabile (de exemplu, trei elice și compartimente etanșe), deși nu identice.

Insuficiența bărciilor de salvare: în ambele cazuri, numărul bărciilor salvare la bord nu era suficient pentru toți pasagerii, un aspect tragic reflectat atât în ficțiune, cât și în realitate.

Aceste similitudini au alimentat de-a lungul timpului ideea că romanul ar fi „prezis” tragedia, deși există și opinii critice care spun că asemenea coliziuni și scufundări erau concepte deja discutate în comunitățile maritime la sfârșitul secolului XIX-lea.

Predicție sau simple coincidențe?

După scufundarea Titanicului în 1912, Futility a fost reeditată sub titlul Epava Titanului (The Wreck of the Titan), care lega și mai strâns povestea de realitate, ceea ce a amplificat credințele celor care spuneau că a fost vorba de premoniție.

Unii pasionați de istorie și literatură consideră că Robertson ar fi „prezis” evenimentul, în special datorită schimbărilor dramatice asociate asemnărilor de nume, cauză și rezultat.

Alții susțin însă că acesta era mai degrabă un autor informat despre potențialele pericole ale navelor moderne ale vremii, folosindu-și experiența pentru a imagina un scenariu plauzibil – iar asemănările cu adevărata tragedie au venit din evoluția reală a tehnologiei navale și din vulnerabilitățile acesteia.

Chiar dacă nu există dovezi că Robertson ar fi avut vreo abilitate profetică, povestea lui Titan a intrat în cultura populară ca un simbol al coincidențelor bizare între ficțiune și realitate.

Reacția scriitorului, când s-a scufundat vasul de croazieră Titanic

Robertson nu a susținut niciodată că „a prezis” efectiv tragedia folosindu‑se de vreun dar supranatural.

Conform relatărilor din presa internațională, el a explicat că pur și simplu „știa despre ce scria” — adică bazase povestea pe cunoștințele sale despre nave, tendințe în construcția maritime și riscurile asociate traficului oceanic la sfârșitul secolului al XIX‑lea.

El a susținut că detaliile din nuvela sa — un vas uriaș, considerat aproape inscufundabil, lovit de un aisberg în aprilie — nu sunt rezultatul vreunei viziuni mistice, ci al unei imaginații informate de realitatea vremii și de evoluțiile din ingineria maritimă.

Unele relatări sugerează că el ar fi spus, în discuții personale, că a fost „controlat de un spirit” sau ghidat de o influență misterioasă în timpul scrierii — dar acestea relatări provin din surse neconfirmate și nu fac parte din declarațiile publice consemnate oficial ale autorului.