Cu miliarde de ani în urmă, Pământul era o planetă fără viață, acoperită cu magmă. Oamenii de știință încă încearcă să-i deslușească secretele și să descifreze povestea transformării sale într-un glob albastru și verde, plin de viață.
An de an, pe măsură ce știința avansează, aflăm tot mai multe despre istoria misterioasă a planetei noastre. În 2025, cercetătorii au reușit să explice fenomene ciudate, au dezvăluit vârsta celei mai vechi formațiuni de roci cunoscute, au descoperit un ecosistem prosper la aproape 10 kilometri sub suprafața oceanului și au detectat mișcări neașteptate în nucleul planetei.
CNN a întocmit o listă cu descopeririile științifice din 2025 care ne ajută să înțelegem mai bine planeta Pământ:
Cea mai bătrână rocă de pe Pământ
Un afloriment stâncos dintr-un colț îndepărtat al nordului provinciei Quebec adăpostește cele mai vechi fragmente cunoscute ale scoarței terestre care au supraviețuit, potrivit unui studiu publicat în iunie. Descoperirea deschide calea pentru examinări suplimentare ale formațiunii de roci și ale eventualelor fosile pe care le conține, pentru a face lumină asupra unui capitol necunoscut din istoria Pământului.
Rămășița expusă a fundului oceanic antic, numită aflorimentele Nuvvuagittuq, datează de acum 4,16 miliarde de ani, ceea ce o face singura rocă despre care s-a stabilit că provine din primul dintre cei patru eoni geologici ai istoriei planetei: Hadeanul.
Acest eon a început acum 4,6 miliarde de ani, când se crede că lumea era fierbinte și turbulentă, îar oamenii de știință spun că este posibil ca formațiunea recent datată să păstreze semnături ale vieții din perioada Hadeană.
Totuși, nu este încă clar dacă aflorimentele Nuvvuagittuq vor fi acceptate pe scară largă drept cele mai vechi roci ale Pământului, un subiect de dezbatere științifică de lungă durată.
Proba de rocă nu conținea un mineral rezistent numit zircon, cea mai ușoară și fiabilă metodă de datare a formațiunilor vechi, iar certitudinile sunt rare atunci când se lucrează cu roci și minerale cu istorii ce se întind pe mai mult de 4 miliarde de ani.
Focurile Fantomatice și originile vieții
Focurile Fantomatice, acele lumini stranii observate de-a lungul secolelor deasupra mlaștinilor și zonelor mlăștinoase, au inspirat folclorul, povești cu fantome și chiar un desen animat britanic neobișnuit din anii 1980.
Însă cauza acestui fenomen pâlpâitor nu a fost niciodată clară. Teoriile au inclus electricitatea statică, roiuri de insecte, păsări care transportă ciuperci luminiscente sau fulgere care aprind gazele din mlaștină.
Ultima ipoteză nu a fost departe de adevăr, potrivit cercetătorilor care au oferit o explicație științifică. Studiul lor, publicat în septembrie, a indicat că mici descărcări electrice aprind bule microscopice de metan.
Totuși, acest „fulger microscopic” nu vine din cer, ci provine din bulele de apă încărcate electric, care interacționează cu metanul și produc scânteieri luminoase.
Un alt studiu, publicat în martie, a arătat că fulgerul microscopic din ceața primordială ar fi putut declanșa formarea chimică a elementelor de bază ale vieții în urmă cu mai bine de 3 miliarde de ani.
Un pol nord magnetic în mișcare
Spre deosebire de Polul Nord geografic, care marchează un punct fix unde converg toate liniile de longitudine ale Pământului, poziția Polului Nord magnetic este determinată de câmpul magnetic al planetei, aflat într-o mișcare constantă.
În ultimele decenii, deplasarea Polului Nord magnetic s-a accelerat dramatic, pentru ca apoi să încetinească rapid începând cu 2015. Oamenii de știință nu pot explica cauza de bază a acestui comportament neobișnuit al câmpului magnetic.
În 2025, cercetătorii au actualizat Modelul Magnetic Mondial, care ajută la menținerea acurateței sistemelor globale de poziționare, precum cele utilizate de avioane și nave, prin resetarea poziției oficiale a Polului Nord magnetic și introducerea unor noi teorii pentru mișcarea sa în următorii cinci ani.
De la descoperirea sa în 1831, Polul Nord magnetic s-a deplasat din Canada spre Rusia, uneori rapid, alteori lent.
În 1990, viteza sa de deplasare a crescut de la 15 kilometri pe an la 55 de kilometri pe an, a declarat în ianuarie pentru CNN dr. Arnaud Chulliat, cercetător principal la Universitatea din Colorado, Boulder, și la Centrele Naționale pentru Informații de Mediu ale NOAA. În jurul anului 2015, deriva a încetinit la aproximativ 35 de kilometri pe an.
Oamenii de știință se așteaptă ca deplasarea spre Rusia să continue să încetinească, deși există incertitudini cu privire la cât timp va dura această încetinire.
Cel mai adânc ecosistem animal cunoscut
Geochimista Mengran Du mai avea 30 de minute din scufundarea sa cu submersibilul într-un șanț oceanic adânc situat între Rusia și Alaska, când a început să observe ceea ce ea a numit „creaturi uimitoare”, inclusiv diverse specii de scoici și viermi tubulari care nu mai fuseseră înregistrate la asemenea adâncimi extreme.
Du și echipa sa au descoperit cel mai adânc ecosistem cunoscut de organisme care folosesc compusul chimic metan, în locul luminii solare, pentru a supraviețui. Aceste creaturi trăiesc la adâncimi cuprinse între 5.800 și 9.500 de metri sub suprafața oceanului, într-o zonă numită hadală.
Oamenii de știință au emis ipoteza că microbii care trăiesc în acest ecosistem transformă materia organică din sedimente în dioxid de carbon, iar dioxidul de carbon în metan, un proces despre care cercetătorii nu știau că este posibil.
Bacteriile care trăiesc în interiorul scoicilor și al viermilor tubulari folosesc apoi acest metan pentru chemosinteză pentru a supraviețui, a explicat Du, care a fost desemnată de revista științifică Nature drept una dintre cele 10 persoane care au modelat cea mai influentă știință a anului 2025.
Lumi scufundate
Sub suprafața Pământului se întâmplă multe lucruri. Oamenii de știință au descoperit că rămășițele supercontinentelor ascunse adânc în manta, zona vastă de sub scoarța subțire a planetei, sunt mai vechi decât se credea anterior.
Această descoperire, prezentată într-un studiu din ianuarie, sugerează că mantaua stâncoasă nu este amestecată uniform de mișcările interne ale Pământului, așa cum se credea. De fapt, există numeroase structuri ascunse, precum aceste plăci tectonice antice, care îi pot influența activitatea, dar și pe cea a scoarței terestre, în moduri încă neînțelese.
În august, oamenii de știință au dezvăluit că o altă anomalie geologică din manta, o masă de rocă fierbinte situată la aproximativ 200 de kilometri sub Munții Apalași din Noua Anglie, s-a format acum aproximativ 80 de milioane de ani, când Groenlanda și America de Nord s-au separat.
Această „bulă” de rocă fierbinte ar putea explica de ce munți antici precum Apalașii nu s-au erodat atât de mult pe cât s-ar fi așteptat de-a lungul timpului.
Centrul enigmatic al Pământului
Descoperirile remarcabile din 2025 au pătruns și mai adânc, chiar până în stratul cel mai interior al Pământului, care este o bilă solidă de metal fierbinte, cu o rază de aproximativ 1.221 de kilometri, înconjurată de un nucleu extern de metal lichid.
Observarea directă a nucleului Pământului este imposibilă, iar oamenii de știință îl studiază de obicei analizând modificările dimensiunii și formei undelor seismice pe măsură ce acestea traversează nucleul.
În 2024, cercetătorii au confirmat că nucleul intern al Pământului și-a inversat rotația, iar în februarie 2025, aceeași echipă a dezvăluit modificări ale formei nucleului intern, cu deformări la nivelul său cel mai superficial.
Aurul este unul dintre metalele despre care se crede că alcătuiesc nucleul, iar în luna mai, un studiu bazat pe o formațiune de roci din Hawaii a sugerat că cel puțin o cantitate mică de aur a ajuns la suprafață. Această „scurgere” deschide o perspectivă fascinantă: dacă procesul continuă, mai mult din acest metal prețios ar putea migra din centrul Pământului spre scoarță în viitor.