Dezbaterea eternă din băi – hârtia igienică, cu capătul „deasupra” sau ”dedesubt”? – are, în sfârșit, un răspuns clar. Iar răspunsul vine dintr-un document oficial care are peste un secol, scrie Science Alert.
Discuțiile despre „over vs. under” au umplut forumurile, meme-urile și chiar pagini de Wikipedia, cu argumente pentru ambele tabere: un capăt „peste” este mai ușor de găsit, mai igienic și mai estetic; un capăt „dedesubt” arată mai ordonat și este mai greu de derulat de animalele de companie.
”Instrucțiuni de folosire” vechi de peste 130 de ani
Dar toate aceste dezbateri par să fi fost tranșate în 1891.
Într-un patent depus de inventatorul Seth Wheeler, considerat „părintele hârtiei igienice perforate”, este ilustrat clar modul corect de utilizare: capătul hârtiei trebuie să vină „peste” rolă. Imaginea originală din document arată fără echivoc hârtia desfășurându-se deasupra, nu dedesubt.
Patentul a fost redescoperit și popularizat de scriitorul Owen Williams în 2015 și poate fi consultat și astăzi în arhiva Google Patents. Diagramele sunt clare: hârtia se desfășoară de sus.
Inițial, ideea hârtiei igienice perforate a fost brevetată de compania Albany Perforated Wrapping Paper în 1871, dar în 1891, Seth Wheeler a înregistrat din nou invenția sub forma unui sul, cu scopul de a reduce risipa. El nota în patent:
„Odată cu apariția rolelor de hârtie… au fost create multe dispozitive pentru a preveni risipa; dar toate aceste soluții vizau suporturile, nu rola în sine. Rola mea îmbunătățită poate fi folosită pe cele mai simple suporturi.”
Așadar, răspunsul e clar și documentat oficial de mai bine de un secol: capătul hârtiei igienice trebuie să vină deasupra rolei.