Antena 3 CNN Actualitate Social Cum trebuie transportate animalele de companie în mașină. Mulți nu știu, iar amenda poate ajunge la 4.000 de lei

Cum trebuie transportate animalele de companie în mașină. Mulți nu știu, iar amenda poate ajunge la 4.000 de lei

Ioana Coman
1 minut de citit Publicat la 18:49 14 Apr 2026 Modificat la 19:04 14 Apr 2026
Pentru a transporta în siguranță animalele de companie, șoferii au la dispoziție mai multe variant. Foto: Getty Images

De la centuri speciale și cuști omologate, până la reguli stricte privind locul în care poate sta animalul, legislația rutieră este o necunoscută pentru români. Normele îi obligă pe proprietarii de animale să asigure protecția lor, dar și a celorlalți participanți la trafic. În caz contrar, amenzile pot ajunge la mii de lei, iar eventualele accidente pot avea consecințe grave nu doar pentru animale, ci și pentru șoferi.

Şoferii care aleg să trasporte animalele cu maşina nu se gândesc că şi acestea trebuie să fie asigurate. Aşa că sunt lăsate libere în mașină, fără nicio formă de protecție. În caz de frânare bruscă sau impact, animalul poate deveni un pericol pentru pasageri sau poate fi rănit.

Alexandru Buzdea, medic veterinar: Noi recomandăm să fie într-o cuşcă de transport. Fiind în cuşcă de transport şi cuşca de transport asigurată cu centură de siguranţă este cel mai bine, în felul astă sunt cel mai bine protejaţi de un accident, o frână bruscă. Sunt şi hamuri şi accesorii speciale pentru maşină care se cumpleză la centura de siguranţă.

Chiar și la viteze mici, un animal neasigurat poate distrage atenția șoferului. Riscurile cresc semnificativ în situații neprevăzute, când reacțiile trebuie să fie rapide și precise.

-Păi are loc în portbagaj, este separat spaţiul lui de spaţiul nostru, nu are acces în spaţiul nostru al pasagerilor. 
-Noi preferam varianta de cuşcă, nu sunt impăcată cu varianta de centura şi ham, chit că este o varianta ok. 
-Pur si simplu în braţe, s-a obişnuit de mic. 

Din punct de vedere legislativ, soferii pot fi sancţionaţi în cazul nerespectării normelor de siguranţă auto.

Maria Dumitrașcu, reporter: Codul rutier spune clar: animalele nu trebuie transporatate libere în masina şi mai ales nu trebuie transporatate pe locul din faţă. În caz contrar, şoferii riscă intre 9 si 20 de puncte de amendă, mai exact pot ajunge să plătească şi 4000 de lei.

Pentru a transporta în siguranță animalele de companie, șoferii au la dispoziție mai multe variante: de la cuști simple, până la sisteme testate la impact. O cușcă obișnuită costă între 60 și 200 de lei, iar una omologată pentru accidente ajunge la 500-2000 de lei. Hamurile de siguranță se găsesc între 50 și 300 de lei, separatoarele auto între 70 și 100 de lei, iar un scaun special pentru animal poate fi achiziționat cu 100–200 de lei.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole