Antena 3 CNN › Life › În cât timp iese alcoolul din sânge și din aerul expirat. La câte ore după ce bei poți să conduci

În cât timp iese alcoolul din sânge și din aerul expirat. La câte ore după ce bei poți să conduci

A.E.D.
3 minute de citit Publicat la 14:13 15 Oct 2026 Modificat la 14:21 15 Oct 2026
Alcoolul ajunge la creier în circa 30 de secunde. Dacă eşti şofer, află în cât timp iese alcoolul din sânge și din aerul expirat. Sursa colaj foto: Getty Images

Alcoolul ajunge la creier în aproximativ 30 de secunde. Iar după 20 de minute, 90% din acesta a trecut în intestinul subțire, pancreas și ficat, unde este metabolizat. Testele standard de urină pot detecta alcoolul până la 12 ore de la ultimul pahar consumat, relatează Healthline. Un specialist a explicat într-un interviu cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat pentru ca şoferii să treacă fără probleme proba alcooltestului.

În România, alcoolul continuă să fie un factor important în accidentele rutiere, fiind asociat cu 17% - 18% dintre incidentele grave și mortale. Totodată, în fiecare zi, polițiștii identifică aproximativ 79 de şoferi care se urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, fie în urma verificărilor din trafic, fie după producerea unor accidente.

"În cât timp iese alcoolul din sânge?" reprezintă principala întrebare la care se gândesc şoferii după o ieșire în oraș cu prietenii, o petrecere sau un eveniment la care au consumat băuturi alcoolice şi, ulterior, intenţionează să se urce la volan. Ei riscă să rămână fără permis, iar în anumite situații, să se aleagă și cu un dosar penal.

Deși există estimări generale privind timpul necesar eliminării alcoolului din sânge, durata diferă de la o persoană la alta. În multe cazuri, procesul poate dura între 6 și 12 ore, însă medicii subliniază că nu există un interval universal valabil.

Vârsta, cantitatea de alcool consumată, starea ficatului, alimentația și particularitățile genetice sunt câțiva dintre factorii care pot influența modul în care organismul procesează alcoolul.

Conform sursei citate, organismul uman metabolizează alcoolul cu o rată de aproximativ un pahar pe oră, însă testele îl pot detecta pentru o perioadă mai lungă: între 12 și 24 de ore în cazul testelor din aerul expirat și al testelor standard de urină, până la 72 de ore în cazul testelor de urină sensibile pentru EtG și până la 90 de zile în cazul testelor de păr.

"Rata de metabolizare a alcoolului variază considerabil de la o persoană la alta și în funcție de circumstanțe. În general, ficatul poate procesa aproximativ 30 de mililitri de băutură spirtoasă pe oră, echivalentul a circa unei băuturi standard.

Trebuie avut în vedere că băuturile alcoolice nu sunt toate la fel. Unele conțin mai mult alcool decât altele, iar ceea ce considerăm a fi o singură băutură poate echivala, în realitate, cu mai multe porții standard de alcool.

Ca estimare orientativă, organismul are nevoie de aproximativ o oră pentru a metaboliza un păhărel mic de băutură spirtoasă, două ore pentru o halbă de bere și trei ore pentru un pahar mare de vin. Aceste valori sunt aproximative, iar timpul necesar eliminării alcoolului poate varia semnificativ în funcție de cantitatea consumată și de particularitățile fiecărei persoane", a explicat Adrienne Santos-Longhurst pentru Healthline.

Alcoolul din sânge sau alcoolemia reprezintă concentrația de alcool pur prezentă în sistemul circulator al unei persoane. Se măsoară exclusiv prin analize de laborator, în urma recoltării de sânge venos dintr-un cabinet medical sau de medicină legală, și se măsoară în grame pe litru sau promile, adică "cât la mie".

Analiza de alcoolemie este proba supremă și incontestabilă, întrucât arată cu exactitate 100% cât alcool se află în organismul unui om în momentul recoltării.

În cât timp iese alcoolul din aerul expirat

Alcoolul începe să se elimine din aerul expirat din prima oră de la oprirea consumului. Însă, spun specialiştii, eliminarea sa completă până la valoarea de 0,00 mg/l poate dura între 2 și 24 de ore, în funcție de cantitatea totală consumată. Pe măsură ce scade nivelul de alcool din sânge, scade proporțional și cel din aerul expirat.

Studiile arată că, în medie, corpul uman elimină o concentrație de aproximativ 0,05 mg/l - 0,07 mg/l de alcool din aerul expirat în fiecare oră. Dacă raportăm eliminarea la cantitatea de băutură consumată, de exemplu, de un bărbat care are o greutate de 80 de kilograme:

  • o bere se elimină în aproximativ 2 - 3 ore;
  • un pahar de vin – în aproape 2 ore;
  • iar un păhărel de 50 de mililitri de tărie (40% alcool) se elimină în aproximativ 2 ore.

Aceste valori sunt orientative, întrucât eliminarea alcoolului din organism poate varia în funcție de numeroși factori individuali.

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole