Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, a declarat sâmbătă, la Antena 3 CNN, că partidul a votat pentru demiterea Guvernului Bolojan pentru că era „neperformant”, în niciun caz la solicitarea americanilor. Precizările liderului AUR vin după ce Wall Street Journal a relatat că ambasadoarea SUA în Grecia, cu care George Simion a spus că este prieten, ar fi sugerat că Statele Unite ar fi fost implicate în demiterea premierului Ilie Bolojan.
Numărul doi în AUR a respins acuzațiile că partidul ar fi primit indicații din Statele Unite ca să voteze pentru demiterea Guvernului Bolojan.
„Tot ce a spus, tot ce a făcut partidul AUR mi se pare evident că nu poate fi, nici măcar bănuit că ar fi primit sugestii, indicații sau mai știu eu ce altceva se speculează. Din punctul acesta de vedere, răspunsul este absolut, nu”, a spus Dungaciu.
Președintele AUR, George Simion, de asemenea, a spus că deși o cunoaște și este „prieten bun” cu ambasadoarea Kimberly Guilfoyle nu a avut vreodată o discuție cu privire la demiterea Guvernului Bolojan cu ea: „Nu am purtat astfel de discuții, pentru noi poziția legată de guvernarea PSD-PNL-USR a fost constantă. Cunoscând situația, sunt sigur că este vorba de o exprimare inventată sau scoasă din context. Ca politician român nu accept imixtiuni externe, nici chiar din partea partenerilor strategici americani”, a spus Simion, potrivit știripesurse.ro.
„Nu știu dacă au existat discuții de un anumit tip sau altul, dar în orice caz, nu are nicio legătură decizia noastră de a demite guvernul Bolojan, care nu ținea doar de persoana domnului Bolojan, ci de guvernul neperformant Bolojan, cu nicio discuție pe care domnul Simion ar fi avut-o cu ambasadoarea Statelor Unite de la Atena sau cu orice alt diplomat din orice altă țară”, a adăugat Dungaciu.
Dan Dungaciu a spus și el sub semnul îndoielii veridicitatea informațiilor din Wall Street Journal.
„Relatările de acolo au fost contestate de cei care au participat sau au avut legătură cu participanții. Deci, faptul că aceste relatări sunt deja contestate de oameni care au participat la discuții evident că ridică semne de întrebare. În Wall Street Journal apar foarte multe lucruri, nu sunt toate validate de realitate. Problema din punctul nostru de vedere, nu-i asta, pentru că dacă cineva crede sau bănuiește că partidul AUR își ia mandatele sau, dacă vreți, instrucțiunile din altă parte, înseamnă că ce s-a întâmplat în ultima vreme, noi și alții ne uităm la istorii complet diferite”, a spus Dungaciu.
Prim-vicepreședintele AUR a adăugat că reprezentanții partidului au fost la ultima reuniune pe teme de energie de la Tesalonic.
„Asta nu înseamnă sigur că n-am participat și la ultima reuniune pe teme de energie din Grecia, de la Tesalonic, unde s-au discutat foarte multe chestiuni de genul acesta. Dar una este să fi participant la masa de discuții pe teme geo-economice foarte importante și alta este să-ți primești în plic mutările, așa cum, din păcate, asta e întrebarea, cred prim aproape toți politicienii”, a spus el.
Întrebat dacă această acuzație ar putea fi reală în cazul PSD, Dan Dungaciu a spus că nu vrea să comenteze, dar a atras atenția că este suficient de grav că oamenii cred că acest lucru s-ar fi putut întâmpla.
„Nu vreau să fac asemenea comentarii. Problema e alta. Percepția publică, după 30 de ani de politicieni români care și-au primit mutările în plic, în care ambasadorii se plimbau prin ministere ca la ei acasă, nu face decât să întărească sentimentul public că eceste lucruri pot fi posibile”, a spus numărul doi în AUR.
Potrivit G4Media, Sorin Grindeanu a respins însă orice legătură între aceste discuții și căderea Guvernului Bolojan. Liderul PSD a spus că întâlnirile cu ambasadoarea SUA în Grecia au vizat doar Coridorul Vertical de gaze și rolul României în acest proiect energetic.
Grindeanu a calificat drept „pure fabulații” informațiile privind o eventuală implicare americană în demiterea Guvernului Bolojan și a susținut că un asemenea subiect nu a fost discutat cu diplomata.