În materie de muzică electronică românească, viitorul sună bine. Dar nici trecutul nu a sunat deloc rău: ceea ce acum e cunoscut sub eticheta de „muzică dance electronică” (EDM), a început, în România, în urmă cu mai bine de 50 de ani, sub denumirea de „muzică electronică”. Un gen muzical care a evoluat, s-a maturizat și și-a descoperit, în timp, propriile sale nișe și specializări. Ce a început cu nume precum Rodion G.A, numit de englezi „superstarul muzical pierdut al României ceaușiste”, e acum continuat de Enaque & Nujord, numiți, la 50 de ani distanță, noii „arhitecți ai emoțiilor” dance-ului electronic made in Romania.
România, anilor 1960-1970: în ciuda aparentei deschideri a regimului comunist al acelei perioade, să recunoaștem: nu era cea mai potrivită perioadă pentru un muzician din România să experimenteze curente muzicale și stiluri importate din „Occidentul decadent”.
În privința muzicii electronice, în România accesul la echipamente electronice și sintetizatoare de top era limitat. Muzica „experimentală” sau „electroacustică” era încă greu inaccesibilă muzicienilor de avangardă.
„La şcoala de la Darmstadt (Germania), au participat, începînd cu anii ’62-’63, foarte mulţi compozitori români de muzică simfonică. Cînd s-au întors în ţară, aceştia au pus bazele şcolii de muzică contemporană din România”, spunea, într-un interviu din 2014, Adrian Enescu, unul din pionierii acestui stil muzical din România.
Astfel, în vreme ce la radio și TV se difuzau șlagăre, unii muzicien începeau să experimenteze în premieră piese cu un sound inedit, produs de pe sintetizatoare arhaice și benzi magnetice – așa s-au format primele acorduri precursoare ale EDM-ului ori techno-ului modern.
În acele vremuri, „muzica electronică” era încă un concept destul de vag. Explozia sintetizatoarelor și a chitărilor electronice a inclus sub umbrela „electronicului” și rock-ul progresiv, punk-ul ori muzica disco sau pop-ul.
La sfârșitul anilor ‘70 și începutul anilor ‘80 are loc o „scurtcircuitare” a muzicii electronice și separarea ei clară de restul stilurilor muzicale.
De la muzică electronică, cu influențe de rock psihedelic, la primele hituri „dance” ale anilor '90
Pe acest fond apar nume precum Rodion Ladislau Roșca, un clujean născut în 1953 și considerat unul dintre „părinții” fondatori ai muzicii electronice românești, care în anii 1970 a fondat proiectul Rodion G.A., o formație care combina muzica electronică cu rockul psihedelic și, în general, orice stil muzical experimental al acelei perioade.
Rodion a produs astfel zeci de piese experimentale în epoca comunistă, când astfel de sunete erau rare și dificil de realizat din cauza restricțiilor tehnice și culturale.
În perioada comunistă, aproape nimeni nu știa de muzicieni precum Rodion G.A. El a fost redescoperit abia după 2010, în urma unor interviuri în presa internațională și remixuri („The Lost Tapes”, „Behind the Curtain”) apreciate în țară și în străinătate.
Într-un interviu pentru The Guardian, Rodion spunea că „nu există o boxă în lume pe care să nu o poată repara” – iată unul din secretele pasiunii sale pentru sunetele confecționate cu ajutorul electronilor.
Au urmat apoi anii 1990, de după Revoluție. Muzica „electronică” a cotit brusc spre „dance”. Au apărut și primele cluburi „dance”, odată cu primele proiecte sau trupe de dance-pop (3 Sud Est, DJ Project etc.).
Odată cu anii 2000 și explozia internetului, EDM-ul și dance-ul românesc începe să se consolideze (Edward Maya, Fly Project, Acckent) și să reușească primele „exporturi” pe scenele internaționale (cel mai notabil: Inna).
Se conturează, în această perioadă, așa-numitul „Romanian sound”: ritm dance minimalist, beat constant, synth clasic, elementar și vibe de club.
Enaque & Nujord: „Influențele noatre au venit natural din sound-ul de club al vremii și zona de trance și house”
Începând cu 2015, stilul de muzică dance electronică își atinge deplina maturitate, odată cu dezvoltarea internetului și boom-ul algoritmilor rețelelor sociale și de streaming care devin noii stăpâni ai distribuției mondiale de muzică.
Treptat, România trece de la stadiul de „consumator de dance” la cel de „exportator de EDM”
Intră în scenă Enaque & Nujord: ei sunt exponenții noii generații de muzicieni cu „sound internațional”, cu accent pe mixuri Afro-pop, house și electro-pop sau indie-electronic.
„La începutul anilor 2000, cu mult înainte de social media și de ‘rețetele’ de promovare de azi, noi făceam deja muzică dance în proiectul Vagabond. Piese precum „Vagabond”, „Normal” și „Non Credi Che” au fost școala noastră: acolo am învățat să construim un groove care mișcă oamenii și o piesă care stă în picioare”, spun Adi și Florin, cei doi producători din cadrul proiectului „Enaque & Nujord”.
„Non Credi Che” a fost difuzată o perioadă consistentă pe radio-ul italian m2o — un detaliu care, din păcate, a trecut aproape neobservat în presa din România la momentul respectiv. Influențele noastre au venit natural din sound-ul de club al vremii, dar și din zona de trance și house, unde standardul a fost mereu sus. De acolo vine și legătura noastră cu EDM-ul: energia lui, dar și spațiul pe care îl lasă pentru emoție”, precizează cei doi producători muzicali români.
Astfel, „Enaque & Nujord” nu sunt „noi” pe piață: deși au „debutat” în 2025, în spatele lor se află mai bine de 20 de ani de experiență în acest domeniu în care s-au remarcat ca ghost-produceri pentru nume mari din industria muzicii EDM.
În plus, dincolo de sound-ul apreciat de profesioniștii domeniului, Adi și Florin, românii de la Enaque & Nujord au reușit să treacă testul suprem: cel al publicului internațional: piese precum „Echoes of My Heart”, „Loosen Up” sau „Alone” au devenit veritabile hituri internaționale, nelipsite acum din niciun repertoriu sau playlist de EDM.
Presa de specialitate îi numește deja „arhitecți ai emoțiilor” ori „veterani ai vibe-ului”, iar în muzica lor există chiar „o măiestrie a groove-ului clasic UK garage”.
Pe lângă talentul muzical, românii de la „Enaque & Nujord” beneficiază și de notorietatea, mediată de vastele rețele sociale și de streaming – de care înaintașii lor nu au avut parte. Muzica electronică românească e aici și e, în continuare, apreciată, indiferent că acum o numim EDM cu influențe Afro, indie sau pop.