Antena 3 CNN Politică Decizia lui Traian Băsescu după verdictul judecătorilor din Moldova

Decizia lui Traian Băsescu după verdictul judecătorilor din Moldova

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a contestat luni decizia Judecătoriei Chişinău prin care i s-a respins cererea cu privire la anularea decretului emis de Igor Dodon, prin care i-a fost retrasă cetăţenia Republicii Moldova, relatează portalul Moldova.org.

'Pe parcursul examinării cauzei în fond reclamantul a prezentat probe şi argumente incontestabile ce demonstrează ilegalitatea decretului contestat. Din acest motive, aducem la cunoştinţa opiniei publice că în această după-amiază am înregistrat o cerere de apel prin care contestăm hotărârea instanţei de fond', a anunţat Andrei Bivol, avocatul lui Traian Băsescu.

Astfel, fostul preşedinte român Traian Băsescu rămâne deocamdată fără cetăţenia Republicii Moldova.

Traian Băsescu a atras atenţia cu privire la cetăţenia română a avocatului preşedintelui Igor Dodon, Maxim Lebedinschi, într-o conferinţă de presă luni, la Chişinău, afirmând că acesta a primit cetăţenia României fără a locui pe teritoriul acestei ţări, relatează agenţia de presă Infotag.

Fostul preşedinte a declarat că nu are de gând să se mute la Chişinău pentru a obţine cetăţenia Republicii Moldova, aşa cum nici 'cei 700.000 de locuitori ai Chişinăului nu trebuie să se mute în România pentru a obţine cetăţenia română'.

Preşedintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat decretul privind retragerea cetăţeniei lui Traian Băsescu la 3 ianuarie 2017.

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, şi soţia sa au devenit cetăţeni ai Republicii Moldova la 3 noiembrie 2016, după ce au depus jurământul la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti.

Traian şi Maria Băsescu au primit cetăţenia moldovenească printr-un decret al preşedintelui Nicolae Timofti, semnat la începutul lunii iunie a anului 2016.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Republica Moldova
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american