Un nou studiu trage un semnal de alarmă cu privire la efectele pe care le are divorțul părinților asupra copiilor care au vârsta mai mică de cinci ani. Potrivit specialiștilor, copiii aflați în această situație prezintă un risc mare de moarte prematură, transmite Newsweek.
Potrivit cercetării, copiii ai căror părinți divorțează când ei au vârste fragede se confruntă cu numeroase dezavantaje și probleme pe tot parcursul vieții. Acestea includ venituri reduse și o probabilitate crescută de sarcină în adolescență, și, mai grav, moarte timpurie.
Multe dintre aceste probleme au fost atribuite divorțului. Părinții se separă, venitul gospodăriei scade, părinții singuri sunt nevoiți să muncească mai multe ore pe zi, se mută mai des, de multe ori în locuri cu oportunități economice mai reduse. Totul duce la dificultăți sociale și financiare pentru copiii lor.
Aceste schimbări le pot afecta inclusiv comportamentul în viitor, mai ales atunci când devin adulți.
De asemenea, tot potrivit datelor studiului, jumătate dintre părinți s-au recăsătorit în termen de cinci ani de la divorț, introducând părinți vitregi în viața copiilor, ceea ce, din nou, îi afectează.
Deși scăderea veniturilor afectează educația celor mici, și mai îngrijorătoare sunt datele care arată că, în cazul copiilor cu vârsta mai mică de cinci ani, crește riscul de deces prematur.
Autorii studiului atrag atenția însă că cercetarea nu este un îndemn de a rămâne într-o căsnicie în care sunt probleme.
„Nu am dori ca rezultatele noastre să descurajeze pe cineva care se află într-o relație abuzivă sau dăunătoare să caute ajutor și, eventual, să divorțeze”, a spus unul dintre ei.