Antena 3 CNN Externe Mapamond Doar două nave au mai trecut prin Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de ore. Care e situația în Bab el-Mandeb

Doar două nave au mai trecut prin Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de ore. Care e situația în Bab el-Mandeb

G.M.
1 minut de citit Publicat la 13:05 22 Sep 2026 Modificat la 13:05 22 Sep 2026
Doar două nave au mai trecut prin Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de ore. FOTO: Getty Images

Doar două nave comerciale au mai trecut în ulltimele 24 prin Strâmtoarea Ormuz, față de zece cu o zi în urmă, arată datele privind traficul maritim publicate marți, scrie Reuters.

Datele nu includ eventualele nave care ar fi evitat detectarea.  

Potrivit datelor Kpler, o navă Supramax încărcată cu minereuri, sub pavilion Panama, și un vrachier sub pavilion Liberia au intrat în strâmtoare pe o rută necunoscută.

Înainte de izbucnirea conflictului dintre Iran și Israel, la 28 februarie, prin Strâmtoarea Ormuz treceau în mod obișnuit aproximativ 125 de nave comerciale de mari dimensiuni pe zi, inclusiv petroliere, nave pentru transportul gazelor, vrachiere și nave portcontainer. Traficul reprezenta aproximativ 20% din livrările zilnice de țiței și gaze naturale lichefiate la nivel mondial.

Între timp, un petrolier și o navă pentru transportul gazului petrolier lichefiat (GPL) au fost atacate în timp ce traversau Strâmtoarea Ormuz, în două incidente separate, a anunțat marți compania de informații și monitorizare maritimă Marisks Intelligence.

Petrolierul LR Stephanie, aflat sub pavilionul Insulei Man, a fost lovit luni de un proiectil neidentificat în timp ce intra în strâmtoare, iar doi membri ai echipajului au suferit răni ușoare, potrivit unui raport Marisks. Nava este administrată de Universal Tanker Corp., conform datelor LSEG.

Duminică, petrolierul pentru GPL Al Maryah, sub pavilion Liberia, a fost lovit în timp ce ieșea din strâmtoare, potrivit raportului. Nava este administrată de Abu Dhabi National Oil Company (ADNOC).

„Nu comentăm aspecte operaționale specifice, inclusiv planificarea călătoriilor sau deplasarea navelor”, a transmis biroul de presă al ADNOC Logistics and Services ca răspuns la o solicitare de comentarii trimisă de Reuters.

Ambele nave au putut să-și continue călătoria fără a avea nevoie de asistență pentru remorcare, potrivit raportului.

„Responsabilitatea pentru cele două incidente nu a fost confirmată, iar niciuna dintre nave nu figurează pe listele publice ale Iranian Persian Gulf Strait Authority (PGSA) privind navele «neconforme»”, a precizat Marisks.

În Strâmtoarea Bab el-Mandeb, situată la capătul sudic al Mării Roșii, 26 de nave au traversat luni, același număr ca în ziua precedentă.

 

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole