Antena 3 CNN Actualitate Doi români au câștigat peste 75.000 de lei la Loto 5/40 și Noroc. Unde au fost jucate biletele

Doi români au câștigat peste 75.000 de lei la Loto 5/40 și Noroc. Unde au fost jucate biletele

R.M.
1 minut de citit Publicat la 13:49 04 Sep 2026 Modificat la 13:49 04 Sep 2026
Report la Joker de peste 5,46 milioane de lei, la tragerile de joi, 3 septembrie 2026. Sursa foto: Agerpres

Două premii de categoria a II-a în valoare de 76.692,75 lei fiecare s-au câştigat la tragerea Loto 5/40 de joi, biletele norocoase fiind jucate pe bilete.loto.ro şi pe AmParcat.ro, informează, vineri, Loteria Română.

Şi la tragerea Noroc s-a câştigat premiul de categoria a III-a în valoare de 75.752,88 lei. Biletul norocos a fost jucat pe bilete.loto.ro.

Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi Loteria Română a acordat peste 19.800 de câştiguri în valoare totală de peste 1,67 milioane de lei.

La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report de peste 4,48 milioane de lei (peste 853.600 de euro). La Noroc este în joc un report cumulat de peste 4,53 milioane de lei (peste 862.300 de euro).

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 5,73 milioane de lei (peste 1,09 milioane de euro), iar la categoria a II-a reportul este de peste 633.500 de lei (peste 120.500 de euro). La Noroc Plus este în joc la categoria I un report de peste 786.800 de lei (peste 149.700 de euro).

La Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report de peste 969.900 de lei (peste 184.600 de euro). La Super Noroc este în joc, la categoria I, un report de peste 403.000 de lei (peste 76.700 de euro). 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole