Antena 3 CNN Externe Tragedia feroviară din Spania: cel puțin 39 de morți și peste 170 de răniţi. „Au fost găsite cadavre la sute de metri distanță”

Tragedia feroviară din Spania: cel puțin 39 de morți și peste 170 de răniţi. „Au fost găsite cadavre la sute de metri distanță”

R.M., A.E.D.
10 minute de citit Publicat la 22:49 18 Ian 2026 Modificat la 13:46 19 Ian 2026
484 de pasageri se aflau în cele două trenuri care s-au ciocnit în sudul Spaniei. Sursa foto: Profimedia Images

Potrivit celor mai noi informaţii în cazul accidentului feroviar din Spania, cel puţin 39 de oameni au murit, iar alţi peste 170 au fost răniţi. Printre supravieţuitori se află şi un român, care era într-un apel video cu familia lui în momentul impactului devastator. Tragedia a avut loc duminică seara, după ce două trenuri de mare viteză, care transportau 484 de pasageri, au deraiat, au relatat La Vanguardia şi The Sun. Atenţie, urmează imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional.

UPDATE 13:43 - Cadavre găsite la „sute de metri distanță” din cauza impactului „incredibil de violent”. 

Președintele regiunei Andaluziei, Juanma Moreno, a vorbit cu jurnaliștii în această dimineață. Acesta a spus că „este probabil să se găsească mai mulți morți dacă te uiți la masa de metal care este acolo. Pompierii au făcut o treabă excelentă, dar din păcate, atunci când vor aduce utilajele grele pentru a ridica vagoanele, este probabil să găsim mai multe victime”.

„Aici, la punctul zero, când te uiți la această masă de fier contorsionat, vezi violența impactului...Impactul a fost atât de incredibil de violent încât am găsit cadavre la sute de metri distanță, ceea ce înseamnă că oamenii au fost aruncați prin ferestre”, a declarat Moreno.

UPDATE 13:35 – Oficialii companiei feroviare spaniole Renfe au explicat faptul că cele 20 de secunde dintre deraierea trenului Iryo și coliziunea cu Alvia au împiedicat activarea sistemului de frânare de urgență, au scris jurnaliştii publicaţiei La Vanguardia.

Primele două vagoane ale trenului Alvia, care transportau 53 de persoane, au fost cele mai grav afectate, căzând de pe un terasament.

UPDATE 11:55 – Garda Civilă a deschis un birou în orașul Córdoba, astfel încât rudele directe ale pasagerilor morţi să poată să furnizeze probe ADN pentru, ulterior, autorităţile să îi poată identifica. 

UPDATE 11:50 – Printre cei aproape 500 de oameni aflaţi în trenurile implicate în accident a fost şi un român, care era într-un apel video cu familia în momentul în care a avut loc impactul devastator. "Telefonul i-a zburat din mână. Au trecut câteva ore chinuitoare până când familia sa a aflat în sfârșit că este bine, că supraviețuise accidentului”, scrie presa locală din Andaluzia

Acesta este cel mai grav accident feroviar din Spania din 2013, când 80 de persoane au murit după ce un tren a deraiat pe o secțiune curbată a căii ferate din nord-vestul țării. Spania are a doua cea mai lungă rețea feroviară de mare viteză din lume.

UPDATE 11:25 – Premierul spaniol, Pedro Sánchez, se va deplasa la locul accidentului în cursul zilei de astăzi, după ce și-a anulat călătoria la summitul de la Davos și întâlnirea programată cu liderul Partidului Popular (PP), Alberto Núñez Feijóo. 

"O noapte de profundă durere pentru țara noastră din cauza tragicului accident feroviar din Adamuz. Doresc să transmit sincere condoleanțe familiilor și celor dragi victimelor. Niciun cuvânt nu poate alina o suferință atât de imensă, dar vreau ca ei să știe că întreaga țară este alături de ei în acest moment extrem de dificil. Toate serviciile de urgență lucrează în mod coordonat, fără odihnă", a scris Pedro Sánchez într-un mesaj scris pe contul său oficial de pe platforma X.

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, și Regina Letizia vor vizita, de asemenea, Córdoba marți, au scris jurnaliştii publicaţiei La Vanguardia.

"Am fost în contact cu președintele guvernului și cu președintele guvernului regional. Știm că locuitorii din Adamuz au oferit cât mai mult ajutor la fața locului și le transmitem și lor recunoștința noastră", a explicat presei Regele Felipe al VI-lea, în timp ce participa la înmormântarea Prinţesei Irene a Greciei.

UPDATE 11:20 – Mai mulţi supravieţuitori au fost îndrumaţi de autorităţi să meargă timp de 10 minute pe calea ferată până în zona în care se aflau câteva autobuze, care i-au preluat şi i-au dus la spitalele din apropiere. Conferinţa de presă a ministrului spaniol al Transporturilor a fost amânată. 

"(...). Şi asta pentru că se tem să dea o cifră provizorie a bilanţului victimelor, asta chiar dacă se ştie câţi oameni circulau în acel moment cu cele două trenuri. De altfel, vorbim despre două vagoane care încă trebuie descarcerate şi care căzuseră, aşa cum puteţi vedea şi în imagini, într-o râpă, la patru metri sub linia de cale ferată.

De aceea, a fost foarte greu să se ajungă la acele vagoane şi se vehiculează că numărul de 39 de morţi ar fi doar al acelor oameni care se aflau în cele trei vagoane care au deraiat şi care aparţin trenului privat care încerca să ajungă în gară. Însă, nu avem, momentan, nicio informaţie din partea trenului de stat", a precizat Radu Trascău, corespondent Antena 3 CNN în Spania.

UPDATE 11:15 – Potrivit celor mai noi informaţii din ancheta deschisă în cazul tragediei feroviare, după ce a trecut de Córdoba, ultimele trei vagoane ale trenului Iryo au ieşit de pe linie, pe un sector drept, din motive necunoscute.

Trenul Renfe Alvia, care circula cu 200 km/h în sens opus, a lovit vagoanele deraiate. Primele două vagoane ale sale, cu 53 de pasageri, au căzut de pe un terasament. 

UPDATE 10:30 – Au apărut noi imagini după impactul devastator dintre trenul Iryo, cel care plecase din Málaga, şi trenul Renfe Alvia, dar şi primele discuţii dintre pasagerii aflaţi în stare de şoc.

"Trebuie să revenim la normal, vă rog", a spus un bărbat, iar o pasageră a precizat imediat: "Dar trebuie să ne adunăm lucrurile. Eu sunt în continuare dezorientată" – mărturiile supravieţuitorilor pot fi urmărite în video-ul de mai jos.

Ulterior, tânăra a mai spus: "Nici măcar nu pot să caut. La asta mă gândeam. Tatăl meu o să facă atac de cord".

UPDATE 10:20 – La mai bine de 12 ore de la tragedia feroviară din sudul Spaniei, în unele vagoane sunt victime captive, care aşteaptă să fie eliberate. Salvatorii intervin şi cu câini. Totodată, au apărut noi imagini de la locul accidentului feroviar, dar şi discuţii cutremurătoare între pasageri, imediat după impactul devastator. 

"Situaţia este în continuă desfăşurare şi asta pentru că salvatorii sunt încă la faţa locului şi vor să găsească cât mai repede oamenii care ar mai putea fi în viaţă în vagoanele care sunt complet distruse. De altfel, se folosesc câini pentru a detecta posibile persoane în viaţă", a declarat Radu Trascău, corespondent Antena 3 CNN în Spania.

"În unele vagoane, oamenii sunt încă prinşi şi aşteaptă de mai bine de 12 ore să fie scoşi şi să li se ofere primul ajutor. (...)", a mai spus Radu Trascău, corespondent Antena 3 CNN.

UPDATE 10:05 – Ministerul Afacerilor Externe (MAE) verifică dacă sunt români printre victime şi a transmis că, la această oră, nu au fost primite solicitări consulare. Ministrul spaniol al Transporturilor, Óscar Puente, a spus că bilanţul tragediei este provizoriu şi urmează să se facă noi declaraţii de presă.

Preşedintele României, Nicușor Dan a transmis pe X un mesaj de condoleanțe pentru statul spaniol: 

"Am fost profund îndurerat de tragicul accident feroviar care a luat atâtea vieți în Spania. Le urez tuturor celor răniți o însănătoșire completă. Gândurile și rugăciunile mele sunt alături de familiile victimelor și de cei dragi lor în aceste momente dificile. Transmit sincere condoleanțe Majestății Sale Regelui și poporului Spaniei", a scris Nicușor Dan pe platforma X.

La rândul ei, ministra de Externe, Oana Țoiu, și-a exprimat solidaritatea pentru tragedia din sudul Spaniei:

"Sunt profund întristată de vestea accidentului feroviar din provincia Córdoba. Gândurile mele sunt alături de victime, de familiile lor și de toți cei afectați. Îmi exprim solidaritatea cu poporul spaniol în acest moment dificil", a transmis Oana Ţoiu pe contul oficial de pe X.

UPDATE 09:55 – Trenul Iryo, cel care plecase din Málaga și trebuia să ajungă în gara Atocha, din Madrid, trecuse ultima inspecție tehnică pe 15 ianuarie, cu doar patru zile înainte de tragedie, au scris jurnaliştii publicaţiei La Vanguardia. El a fost construit în 2022, potrivit companiei.

Într-un comunicat, oficialii de la Iryo au indicat că sunt în contact permanent cu toate administrațiile și organizațiile implicate, inclusiv Ministerul Transporturilor. 

09:45 – Câţiva dintre supravieţuitorii din trenul Iryo au povestit momentele de coşmar trăite seara trecută. Yuri, o columbiană care locuiește la Madrid, a descris viteza cu care circula trenul ca fiind "oribilă", iar Santiago, un rezident al orașului Huelva, a făcut următoarele mărturii: "Am simțit o zdruncinătură bruscă. Oamenii strigau după ajutor și am încercat să-i scoatem, dar a fost foarte greu".

UPDATE 09:37 – În urma tragediei din sudul Spaniei, serviciul feroviar a fost suspendat între Madrid și Andaluzia, conform publicaţiei La Vanguardia. Perturbarea traficului feroviar pe liniile de mare viteză care leagă Madridul de mai multe orașe andaluzice va afecta peste 200 de trenuri luni, în urma deraierii unui tren Iryo în municipiul Adamuz, din provincia Córdoba. 

UPDATE 09:35 – Unul dintre decedați este mecanicul celui de-al doilea tren, în vârstă de 27 de ani, potrivit El País. Cauza deraierii este, în prezent, necunoscută. Mai mulți șefi de stat, printre care președintele Franţei, Emmanuel Macron, au transmis condoleanțe familiilor victimelor.

"O tragedie feroviară loveşte Andaluzia. Gândurile noastre sunt cu victimele, cu familiile lor şi cu întreg poporul spaniol. Franţa este alături de voi", a scris şeful statului francez pe X.

UPDATE 09:15 – Ministrul spaniol al Transporturilor, Oscar Puente, a catalogat tragedia feroviată drept una complet ciudată. "Accidentul este complet ciudat. S-a produs pe o linie dreaptă. Calea ferată fusese modernizată în luna mai", a declarat Oscar Puente.

Spania nu s-a mai confruntat de 34 de ani cu un accident feroviar de o asemenea amploare. Anchetatorii încearcă acum să afle ce s-a întâmplat.

UPDATE 09:09 – Trenul Iryo plecase din Málaga la ora 18:40, cu destinația Puerta de Atocha (Madrid), când a deraiat la ora 19:39, în apropiere de Adamuz. Mai exact, ultimele vagoane (de la vagonul număr șase până la vagonul numărul opt) au sărit de pe șine și au traversat liniile trenului Renfe Alvia (Madrid-Huelva), care circula paralel cu acesta cu 200 de kilometri pe oră. 

Trenul Iryo a făcut apoi ca Renfe Alvia să părăsească șinele și să cadă pe un terasament de aproximativ cinci sau șase metri înălțime, potrivit surselor oficiale. La bordul vagoanelor căzute se aflau aproximativ 53 de persoane.

Trenul Iryo nu avea aceeași viteză ca trenul Renfe Alvia, deși viteza sa exactă nu a fost încă stabilită și este posibil să fi reușit să frâneze la scurt timp după accident. Mecanicul decedat, cel care a suferit coliziunea frontală, avea 27 de ani.

UPDATE luni, 09:00 – Autorităţile au anunţat că bilanţul morţilor a crescut la aproape 40, iar numărul victimelor a ajuns la peste 170 răniți ușor. Potrivit oficialilor, sunt 73 de persoane internate în spital, iar 15 se află în stare gravă. Deocamdată, nu se știe dacă printre victime sunt și români.

Conform presei locale, primul tren care a deraiat plecase din Málaga și trebuia să ajungă în gara Atocha, din Madrid. În vagoanele trenului Iryo erau aproape 300 de oameni. Al doilea tren, Renfe Alvia, implicat în accidentul feroviar circula de la Madrid în direcția Huelva și avea 184 de pasageri. 

Tragedia a avut loc duminică seara, în jurul orei locale 20:00, când un de mare viteză a deraiat în apropierea localității Adamuz, aflată în provincia Cordoba, sudul Spaniei. Acesta intrat pe linia de cale ferată alăturată, pe care venea – din direcție opusă – un alt tren.

UPDATE 23:50 – Ministrul Transporturilor spaniol, Óscar Puente, a explicat pe contul său de Twitter, unde actualizează informațiile despre accident, cum s‑a produs coliziunea.

„Ultimele vagoane ale trenului Iryo, care se îndrepta spre Madrid, au deraiat, iar aceste vagoane au ajuns pe linia opusă, pe care în acel moment circula un tren Renfe spre Huelva. Impactul a fost teribil, provocând aruncarea primelor două vagoane ale trenului Renfe ca urmare a coliziunii”.

UPDATE 23:30 – Șapte persoane au murit în urma tragediei, potrivit celui mai recent bilanț. „Cel puțin șapte persoane au murit în accident, care a lăsat și aproximativ o sută de răniți, dintre care 25 se află în stare gravă”, potrivit informațiilor furnizate de surse ale Gărzii Civile.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Accidentul a avut loc duminică seara, în Adamuz, lângă Cordoba, în sudul Spaniei.

Cel puțin cinci persoane au murit. Potrivit sursei citate, numărul răniților nu este deocamdată cunoscut.

Unul dintre trenuri plecase din Málaga și se îndrepta spre Madrid când a ieșit de pe șine.

Un al doilea tren, care se îndrepta spre Huelva și circula pe o linie adiacentă, a deraiat și el în incident.

Serviciile de urgență au fost trimise la locul accidentului, iar imaginile care au apărut deja în mediul online arată echipe de salvare lucrând în condiții de întuneric total.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole