Când discuțiile pentru încheierea războiului din Ucraina au luat o turnură neașteptată săptămâna trecută, odată cu primele informații scurse în presă despre planul de pace în 28 de puncte, Trump a trimis un personaj-cheie neașteptat la discuțiile din străinătate. Cel mai tânăr secretar al armatei din istorie, Dan Driscoll, în vârstă de 39 de ani, este adesea numit „tipul cu dronele” în administrația Trump, datorită entuziasmului său pentru tehnologiile de luptă emergente.
Până de curând, era cunoscut mai ales pentru discuții despre bugete, aprovizionare și probleme de personal în forțele armate. Driscoll nu pare să aibă un istoric îndelungat în ceea ce privește Rusia și Ucraina, nici experiență în diplomație internațională, și nu a deținut niciodată o funcție aleasă. Așadar, cine este acest personaj tot mai influent din administrația Trump, scrie BBC.
Apropiat al vicepreședintelui JD Vance
În centrul ascensiunii lui Driscoll se află relația sa cu actualul vicepreședinte, JD Vance, cea care l-a adus în atenția lui Trump. La fel ca prietenul său Vance, Driscoll a urmat o universitate publică înainte de a se înrola în armata americană, apoi a obținut o diplomă în drept la prestigioasa Universitate Yale. Amândoi au lucrat în domeniul financiar după absolvire.
Driscoll a ajuns ofițer în 2007, a condus un pluton de cavalerie și a fost trimis pentru câteva luni în Irak, în 2009. El a povestit că l-a cunoscut pe Vance prin intermediul unui grup de studenți veterani la facultatea de drept, prilej cu care Vance le-a spus noilor veniți că, chiar dacă la început vor avea impresia că nu se integrează, după câteva luni vor începe să exceleze la cursuri. Curând, Vance i-a devenit prieten și mentor.
În vara lui 2024, când Driscoll era în vacanță cu familia în Elveția, Vance l-a sunat să îi spună că va face echipă cu Trump în cursa prezidențială și i-a cerut să se alăture campaniei. A doua zi, Driscoll s-a întors de urgență în SUA, și-a cumpărat un costum de la un outlet și a luat un Uber până la Convenția Națională Republicană, după cum a povestit într-un interviu pentru revista absolvenților de la University of North Carolina, Chapel Hill, instituția la care a făcut studiile de licență.
După revenirea lui Trump la Casa Albă, Driscoll a fost rapid confirmat de Senat în funcția de secretar al armatei. Sfera sa de influență s-a extins după ce a devenit o figură cheie în decizia lui Trump de a mobiliza Garda Națională în orașe americane. Ulterior, a preluat și rolul de director interimar al Biroului pentru Alcool, Tutun, Arme de Foc și Explozivi (ATF).
Vizită neanunțată în Ucraina
Driscoll a vorbit frecvent despre războiul din Ucraina, lăudând dronele ucrainene drept o tehnologie relativ ieftină, produsă în masă, eficientă pe câmpul de luptă. Totuși, după nominalizarea sa pentru postul de secretar al armatei, nu părea implicat în mod direct în negocierile pentru încheierea conflictului. În această etapă, Trump se baza pe trimisul său special, Steve Witkoff, pentru a elabora un plan de încetare a focului.
Când detaliile planului în 28 de puncte, redactat de SUA și Rusia, au ajuns în presă săptămâna trecută, Ucraina și-a exprimat îngrijorarea față de unele dintre punctele-cheie, iar aliații europeni i-au urmat exemplul. În acest context, Driscoll afăcut o vizită neanunțată în Ucraina, alături de alți oficiali de rang înalt din Pentagon, cel mai important grup militar care a mers la Kiev de la revenirea lui Trump în funcție, în ianuarie. Scopul vizitei, potrivit unui purtător de cuvânt al armatei americane, a fost de a se întâlni cu oficiali ucraineni și de a discuta eforturile de a pune capăt războiului. Driscoll s-a întâlnit cu Zelenski și, potrivit Politico, a fost invitat apoi la o recepție organizată la reședința ambasadorului SUA.
În zilele următoare, Driscoll a participat la noi discuții cu oficiali ucraineni, la Geneva, alături de secretarul de stat Marco Rubio, Witkoff și ginerele lui Trump, Jared Kushner, contribuind la elaborarea unui „cadru de pace actualizat și rafinat”. Ulterior, a purtat discuții cu oficiali ruși la Abu Dhabi, potrivit CBS News, partenerul american al BBC.
Într-o postare pe rețelele sociale, publicată marți, Trump a anunțat că, în efortul de a finaliza planul de pace, i-a cerut emisarului său, Steve Witkoff, să se întâlnească la Moscova cu președintele rus Vladimir Putin. În același mesaj, Trump a precizat că Driscoll se va întâlni cu partea ucraineană.
Un viitor emisar sau viitor secretar al apărării?
În scrisoarea de nominalizare a lui Driscoll la conducerea armatei, Trump a scris că acesta are o „combinație puternică de experiențe care îl recomandă ca factor de schimbare și perturbator al status quo-ului”. DDeja sunt voci la Washington care se întreabă dacă aceste calități și apariția sa pe scena diplomatică mondială nu înseamnă cumva că, la un moment dat, Driscoll l-ar putea înlocui pe Pete Hegseth, dacă acesta ar demisiona din funcția de secretar al Apărării.
Deși nu a ocupat niciodată o funcție publică aleasă, Driscoll a lucrat în Congres ca intern în cadrul Comisiei pentru afaceri ale veteranilor din Senat, iar în 2020 a candidat fără succes pentru un loc în Camera Reprezentanților, în Carolina de Nord.
Un fost profesor a sugerat că Driscoll și-a propus de la bun început „să servească în armată, apoi să meargă la facultatea de drept și, în final, să intre în politică”.
Există, de asemenea, posibilitatea ca Driscoll să preia în mod oficial rolul de negociator cu Ucraina, după ce trimisul special al lui Trump pentru această țară, Keith Kellogg, își va încheia mandatul în ianuarie. Sau ar putea rămâne la conducerea sutelor de mii de militari din armata SUA.
Driscoll a subliniat în repetate rânduri că atât tatăl său, cât și bunicul său au servit în armată înaintea lui, și vorbește adesea despre viziunea sa de transformare a forțelor terestre. Cu doar câteva zile înainte de a pleca în Ucraina, a vorbit la podcastul The Conversation cum își imaginează viitorul apropiat, în care „fiecare infanterist va intra în luptă cu o dronă” și soldații se vor baza pe inteligența artificială, deoarece creierul uman nu va mai putea „ține pasul” cu ritmul acțiunii.
„Oportunitatea noastră de schimbare este chiar acum”, a spus el într-un discurs ținut în octombrie. „Și vom câștiga cu siliciu și software, nu cu sângele și trupurile soldaților noștri.”