Antena 3 CNN Actualitate „Eminenţa cenuşie” a Revoluţiei, generalul Stănculescu, a suferit un atac cerebral

„Eminenţa cenuşie” a Revoluţiei, generalul Stănculescu, a suferit un atac cerebral

Celebrul general Victor Athanasie Stănculescu, una dintre cele patru ”eminenţe cenuşii” ale evenimentelor sângeroase din decembrie 1989, a suferit, se pare, un atac cerebral şi se află internat, sub supraveghere strictă, într-o clinică privată. Încercând să confirme această ştire, un reporter al Ring a sunat pe telefonul generalului.

A răspuns o doamnă şi, precizând că nu este fiica fostului demnitar militar, a spus că ”domnul general nu poate să vorbească, din păcate”, întrucât ”a suferit un accident cerebral”, fiind ”internat într-o clinică”. Potrivit unor surse demne de încredere, generalul Stănculescu ar fi fost dus, de curând, de către fiica sa, într-un celebru azil de lux de la marginea Capitalei. Este vorba despre Centrul pentru îngrijirea bătrânilor ”Casa Snagov”, din localitatea Ghermăneşti, unde sunt deja internaţi Zina Dumitrescu (mentorul marilor vedete din moda anilor ’80), fostul demnitar comunist Ion Columbeanu, tatăl lui Irinel şi bunicul Irinucăi Columbeanu, inclusiv din lumea personalităţilor cu stele pe umăr. Directorul „Casei Snagov” nici nu a confirmat, dar nici nu a infirmat această informaţie, invocând clauza de confidenţialitate. Generalul Stănculescu a fost condamnat şi a executat ani grei de închisoare în dosarul ”Timişoara ’89”, fiind însă vizat şi în alte dosare ale revoluţiei: ”Motorola”, dar şi ”Mineriada din 13-15 iunie”, de curând... redeschis.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu la etajul 12 al unui bloc din București, în noaptea de Înviere