Curiozități despre Eugen Tomac
Câte limbi vorbiți?
Eugen Tomac: „Română, engleză și rusă”
Câți copii aveți?
Eugen Tomac: „Doi copii, un băiat și fată. Îi transmit fiului meu, Radu, la mulți ani. Ieri a fost ziua lui. Pe fetiță o cheamă Lia.”
Dacă deveniți premier, familia rămâne la Bruxelles?
Eugen Tomac: „Am luat decizia ca familia să rămână la Bruxelles pentru că este un dificil pentru fiul meu, va avea Bacul în anul ce urmează și îmi doresc să facă performanță acolo unde s-a format în ultimii 7 ani”.
Eugen Tomac, despre atacurile lui Traian Băsescu: Am luat notă de poziția domniei sale
„Pe domnul președinte Băsescu îl respect. Am luat notă de poziția domniei sale. Nu am ce să comentez”
Eugen Tomac explică de a acceptat propunerea lui Nicușor Dan: „Am făcut-o din convingere și am simțit-o ca pe o datorie”
„Așa este, a fi membru în Parlamentul European, la al doilea mandat, și mai sunt ani buni până se încheie îmi oferă acest confort și libertate politică de a privi lucrurile, chiar dacă sunt implicat, ceva mai așezat, însă există momente în viață când trebuie să răspunzi prezent.
M-a onorat această propunere a domnului președinte de a reveni în țară, de a-mi asuma această misiune extrem de grea. Fiecare zi în care noi nu avem un guvern capabil să ia decizii e o zi grea pentru fiecare român. Se va resimți tot mai mult această stare de instabilitată. Am făcut-o din convingere și am simțit-o ca pe o datorie.
Din punct de vedere economic, România riscă să intre într-un blocaj periculos, cu consecințe extrem de dure, care vor afecta buzunarul fiecărui român. Președintele României și-a asumat o responsabilitate uriașă de care fug partidele. Nu știu ce viață va avea acest guvern, știu însă că dacă mâine vom reuși să deblocăm această situație pentru România poate începe un nou început mult mai așezat de care avem nevoie.
Eu cred că acest Guvern va trece. Am plecat la drum cu acest gând. Nu văd motive pentru care un partid reformator de dreapta sau pro-european de stânga să voteze împotriva unui Cabinet care niște obiective extrem de precise. Nu avem alte ținte, obiectivul meu e să conving actualele partide că soluția de a ieși din acest impas e un guvern tehnic.
Sper că liderii politici pun pe primul loc interesul cetățeanului român și nu jocurile politice. Alternativa e periculoasă pentru țara noastră.
Dacă nu am fi avut această abordare rigidă a partidelor politice, președintele nu și-ar fi dorit niciodată să se implice în găsirea unei astfel de soluții. Această soluție vine după o lungă perioadă de dispută între partide, care nu au venit cu o majoritate”
Eugen Tomac exclude negocieri cu AUR: „Nu am de ce să discut cu partide care votează împotriva interesului național al României”
Eugen Tomac exclude negocieri cu AUR:
„Nu am de ce să discut cu partide care votează împotriva interesului național al României. Vreau să fiu foarte clar: eu respect opinia și votul fiecărui cetățean român, e fiecare liber să voteze așa cum simte, însă nu voi accepta niciodată și nu voi înțelege niciodată partidele care prin gesturi concrete acționează împotriva interesului național și AUR a avut un asemenea comportament de mai multe ori. Nu e o chestiune negociabilă pentru mine”
Întrebat dacă va discuta, individual, cu parlamentari din AUR, Tomac a răspuns: „Nu am avut dialog și nu am...recunosc că nici nu am fost contactat și nici nu am fost interesat să contactez. Nu mi-am propus în momentul de față, dar evident că fiecare vot va conta”
Eugen Tomac: Sunt convins că voi reuși să conving peste 233 de parlamentari
„Sunt încrezător că în ziua votului peste 233 de membri ai Parlamentului României ne vor acorda încrederea pentru a merge mai departe. Sunt convins că voi reuși să conving peste 233 de parlamentari.
Doresc mâine să închei consultările cu toți actorii politici și miercuri vom stabili calendarul final, dar cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare. Asta îmi doresc. În mod normal așa ar trebui”
Eugen Tomac: „România este o țară sigură și va rămâne o țară sigură”
„România este o țară sigură și va rămâne o țară sigură, chiar dacă simțim regulat efectele războiului de agresiune al Rusiei cu provocări constante la adresa noastră.
UE s-a creat cu scopul de a menține pacea pe continentul european și de când au pus bazele UE părinții fondatori până în 2022, obiectivul UE a fost să aducă bunăstare pentru cetățenii săi. Însă odată cu războiul din Ucraina, profilul UE s-a schimbat radical: dintr-o Uniune economică ne-am transformat într-o Uniune geo-strategică pentru că fără sprijinul UE , Rusia era azi cel mai probabil vecinul nostru. Programul SAFE e extrem de important, cu bani de la UE ne dezvoltăm sistemele de apărare, se vor produce drone și în România.
Noi mai avem ceva extrem de important care ne garantează securitatea: parteneriatul nostru cu SUA. Eu sunt un european pro-american convins, eu cred cu tărie în parteneriatul cu SUA, cunosc cât de importantă e această relație, ne garantează liniștea și pacea azi, voi fructifica toate oportunitățile pe care le avem pentru a întări acest parteneriat euroatlantic. Noi nu avem altă opțiune decât să luptăm zi de zi pentru ca America să fie cât mai aproape de noi. Sunt lucru care mă definesc și de care sunt mândru. ”
Eugen Tomac: O prioritate va fi să nu mai avem energie atât de scumpă
„Pe lângă obiectivele pe care le-am enunțat legate de atragerea fondurilor europene pentru a reporni economia, mesajul pe care îl transmit că nu vor mai crește taxe și impozite în România în următoarea perioadă sunt un prim semnal că lucrurile pot intra pe o traiectorie sănătoasă în ceea ce privește creșterea economică.
Pentru a avea o viață decentă, evident că trebuie să găsim, și va fi o prioritate, soluțiile cele mai potrivite pentru a nu mai avea o energie atât de scumpă. Chiar dacă în urma evoluțiilor globale prețul la energie a explodat în întreaga lume. Noi avem capacitate de a avea energie mai ieftine, dar interesele și birocrația blochează proiecte importante. Soluția e tot în zona privată, cele mai mari investiții în ultimii ani în zona energiei s-au făcut din zona privată și ele trebuie încurajată.
Dacă vrem energie mai ieftină, avem nevoie de mai multă energie. Guvernul viitor va avea o sarcină importantă, corelat cu digitalizarea, debirocratizarea va stimula acest sector.
Nu am soluții miraculoase.”
Eugen Tomac: Nu avem voie în următoarea perioadă să mai creștem taxele și impozitele
„Suntem în această situație tensionată tocmai pentru că românii au trecut printr-un an extrem de dur cu taxe și impozite mărite, cu o serie de măsuri care din punct de vedere a afectat fiecare cetățeani și fiecare întreprindere. Trebuie să privim lucrurile cu mai mult calm, mai multă responsabilitate, cu grijă față de antreprenori. Evident că nu avem voie în următoarea perioadă nici să mai creștem taxele și nici impozitele.
Acolo unde putem evident că trebuie să le corectăm, există zone unde putem face asta, fără însă a brusca stabilitatea fiscală a României.
Antreprenorii așteaptă ca Guvernul României să aibă o politică fiscală predictibilă. Am asigurat partidele politice că nu vom avea măsuri nesăbuite. Trebuie să ne menținem în ținta de deficit, doar așa putem avea mai mulți bani la buget inclusiv pentru salarii și pensii. În caz contrar riscăm să ajungem la mâna piețelor. Voi fi atent să acționăm cu echilibru. Pe de-o parte să oprim risipa, există multe zone unde e nevoie de curaj, nu putem avea companii de stat care au de ani de zile pierderi, acolo e nevoie de un audit.
Digitalizarea e esențială, va ajuta enorm de mult ca statul să devină mai prietenos cu mediul privat. Nu putem face performanță decât atunci când avem predictibilitate, claritate și curaj”
Eugen Tomac: Nu avem altă soluție la criza politică prin care trecem
„Eu îmi doresc să rămânem ancorați în această realitate. Sunt niște termene pe care trebuie să le îndeplinim. 31 august este peste câteva săptămâni. Acest guvern nu va avea alte obiective decât de a continua lucrurile bune începute, de a ne pregăti în luna octombrie să atragem primii bani din SAFE, tot în această toamnă avem comitet OCDE, pe de altă parte nu avem altă soluție la criza politică prin care trecem pentru a depăși acest moment.
Avem instrumente. Nu întâmplător am spus că îmi doresc un vicepremier la digitalizare. Avansul tehnologic a schimbat lumea. Nu mai suport acest clasament cu statele membre ale UE și România pe ultimul loc.
Dacă ne uităm în sondaje vedem o fotografie destul de îngrijorătoare. Inclusiv partidele politice trebuie să se gândească. Simțim în societate o doză mare de nedreptate. Sunt îngrijorați de perspectiva locurilor de muncă, românii sunt nemulțumiți de corupția mică și mare, sunt nemulțumiți de sistemul de sănătate, au pretenții foarte mari și justificate în ceea ce privește educația și evident că își doresc venituri mult mai mari. Avem multe regiuni ale țării încă destul de abandonate, unde sărăcia trebuie combătută inteligent. Avem nevoie de măsuri curajoase, nu doar de bani”
Ce miniștri propune Eugen Tomac la Educație, Apărare și Agricultură
„Sunt foarte încântat și m-am bucurat pentru că colegul meu, domnul profesor Sorin Costreia, a acceptat să fie ministru al Educației și chiar vicepremier. Vor fi trei vicepremier. Ministrul Educației și voi mai avea 2 vicepremieri, care vor gestiona zona economică și digitalizare.
Eu cred un ministru al Apărării foarte bun împreună cu Președintele României pot gestiona foarte eficient problemele ce țin de securitate. Actualul nostru ambasador la NATO, domnul Dănuț Nicolaescu, a acceptat invitația mea de a face parte din viitorul Guvern. Are toată expertiza necesară, un diplomat de excepție și înțelege perfect situația în care se află România.
Pentru a-mi forma o echipă solidă și eficientă am avut în ultimele 3 zile zeci de întâlniri cu foarte mulți specialiști.
Domnul Luca Niculescu a acceptat să vină în viitorul Guvern. La ministerul Agriculturii, domnul profesor Istodor. Am reușit în ultimele 48 de ore să mă întâlnesc cu foarte multă lume.
La Ministerul Sănătății avem mai multe opțiuni, urmează ca mâine să stabilesc.
Nici la Finanțe nu am...sunt mai multe propuneri pe care le voi analiza.
La Ministerului Mediului am reușit să cooptez un profesionist care este de 10 ani în domeniul mediului, domnul secretar general adjunct Teodor Dulceață, și mă bucur că are o reputație foarte bună și a acceptat invitația mea.
Cred că trebuie să avem curaj să discutăm despre reforma administrației. Mă bucur enorm că Vladimir Ionaș a acceptat să facă parte din echipa pe care o voi prezenta Parlamentului, la Ministerul Dezvoltării. Este un om foarte bine pregătit.”
În ceea ce privește secretarii de stat, Eugen Tomac a declarat:
„Am înțeles exigențele și, pentru a face lucrurile funcționale și a avea susținere în Parlament pe obiectivele majore de țară pe care le avem deja, sigur că un guvern tehnic trebuie să funcționeze cu un aparat format din specialiști. Atât timp cât avem această situație de blocaj nefericită, am informat liderii politici că aceasta este intenția noastră: de a mai renunța la secretari de stat și de a aduce profesioniști dispuși să muncească alături de noi în următoarea perioadă. Există oameni și m-am bucurat enorm că am întâlnit foarte mulți oameni care lucrează în companii foarte mari, cu venituri foarte mari în comparație cu ceea ce poate oferi statul, iar mulți dintre ei sunt dispuși să o facă, cu riscul de a folosi un cuvânt mult prea mare, chiar din patriotism”
Eugen Tomac: Sunt legitime condițiile partidelor, niciun partid nu a fost pozitiv.
„Nu este pentru mine un moment de triumf această situație pe care mi-am asumat-o, am acceptat această onoare pentru că înțeleg perfect motivele pentru care partidele încearcă să pună între ele bariere foarte mari. Am încercat azi să le explic tuturor că soluția pentru a ieși din acest blocaj este să avem un guvern funcțional, iar eu intenționat am spus că e un guvern tehnic, nu cu ambiții politice, tocmai pentru că avem câteva urgențe. Sunt legitime condițiile partidelor, am toată bunacredință și disponibilitate de dialog în continuare cu toate partidele politice, pro-occidentale din Parlament.”
Despre discuția cu Ilie Bolojan:
„Mie îmi plac dialogurile directe. Nu fug. A fost un dalog civilizat, suntem oameni care ne știm, majoritatea conducerii PNL o cunosc de foarte mult timp. Sigur că PNL are această abordare tocmai pentru că moțiunea a afectat direct partidul. Poziția lor până la un punct o pot înțelege. Nu e rolul meu să explic ce trebuie să facă un partid sau altul. Solicitarea mea a fost de a înțelege contextul și a-l pune deasupra acestor jocuri politice.
Sper să primeze responsabilitatea și PNL să ne acorde încrederea. La USR discuția a fost chiar destul de serioasă și consistentă. Îi știu foarte bine. Lor le sunt recunoscător pentru că am avut o alianță care mi-a oferit posibilitatea să îmi continui activitatea în PE și îmi doresc să ne susțină.
Niciun partid nu a fost pozitiv. Fiecare a fost destul de aplicat pe linia pe care o consideră îndreptățit să o abordeze. Fiecare partid a încercat să justifice poziția pe care o are în raport cu situația politică în care ne aflăm. Le înțeleg nemulțumirile, dar pentru a avansa avem nevoie de acțiune”
Eugen Tomac, despre legea salarizării: Nu a fost făcută bine, nu a fost explicată
„Da, este o problemă serioasă, însă indiscutabil că nu sunt de acord cu această formulă de a crește doar unor categorii (salariile n.r) și cea mai mare parte a persoanelor angajate în instituțiile publice să le stagneze în continuare salariile.
Această lege a fost amânată ani la rând din rațiuni fie de pandemie, fie electorale și acum am ajuns sub această presiune, dacă nu adoptăm o lege, care nu mărește salariile, ci avea misiunea de a echilibra între diferite categorii grilele de salarizare. Nu a fost făcută bine, nu a fost explicată pentru că noi nu trebuia să ajungem în situația în care azi oamenii sunt nemulțumiți.
Am discutat cu domnul ministru Pîslaru chiar câteva ore. De două ori ne-am întâlnit. Am discutat inclusiv cu partidele politice cu care m-am întâlnit azi. Îmi doresc să găsim compromisul necesar pentru a merge înainte.
Nu sunt dispus să lăsăm pe cineva în urmă sau să nedreptățim. Ceea ce e foarte important e că această lege își propune ca cei care au veniturile cele mai mici să le crească salariile, dar legea nu are ca obiectiv majorarea de salarii.
Mă preocupă, mă îngrijorează, sunt extrem de atent. Am studiat cu multă atenție întreaga problematică. Sunt două chestiuni care mă fac să fiu optimist că se va găsi o soluție: partidele politice și-au asumat adoptarea acestei legi, corectând evident nemulțumirile justificate, și sunt absolut convins că și în relația cu Comisia putem găsi mai multă flexibilitate cu privire la o serie de constrângeri.
Mi-au plăcut întodeauna obiectivele care păreau aparent imposibil de realizat. În urmă cu 15 ani, în Republica Moldova, peste 75% din audiovizual era în limba rusă, eram destul e deranjat, peste tot domina media de limbă rusă. Am întrebat după ce am ajuns secretar de stat în Guvern de ce nu avem un post de radio în Republica Moldova, toată lumea mi-a spus că e imposibil. Am reușit să convingem autoritățile din Republica Moldova, din România, să deschidem după 70 de ani un studio teritorial Radio România în Republica Moldova”
Eugen Tomac: Partidele nu au reușit să își depășească agenda politică și să găsească un consens necesar
„Domnul Președinte în ultimele 30 de zile a avut multe discuții cu liderii politici și le-a solicitat o soluție politică rațională care să ne permită să atingem două obiective: să nu ratăm banii din PNRR și să ne păstrăm direcția ca țară.
Faptul că partidele nu au reușit să își depășească agenda politică și să găsească un consens necesar pentru a da României un guvern l-a determinat pe președinte să îmi acorde încredere.
Eu cred că în momentul de față pentru că avem și termene extrem de precise. După pandemie, UE a venit cu un set de soluții ca statele să își revină, toată Europa a fost paralizată. PNRR e o consecință a acestor politici. Avem state care au închis de mult PNRR și au absorbit toți banii. Noi în ultimii 5 ani ne-am angajat că avem capacitatea de a atrage toți cei peste 20 de miliarde de euro pentru a-i injecta în economie. În 5 ani am atras 10 miliarde, iar până în 31 august trebuie să atragem următorii 10 miliarde.
(...) Cred că avem șansa de a salva cât mai mulți bani”
Eugen Tomac: Sunt cetățean al României și al Republicii Moldova
„Eu sunt cetățean al României și al Republicii Moldova și pentru că Ucraina nu permitea dubla cetățeniei am depus o cerere la Ambasada Ucrainei de a renunța tocmai din rațiuni de a nu exista complicații. Eu mi-am dorit foarte mult să devin cetățean al Republicii Moldova. Republica Moldova e unul din obiectivele mele.
Eu nu am dorit să intru în politică. Am fost invitat în 2008 să candidez, aveam 28 de ani. Am candidat și am obținut aproape 50% din voturile oferite de cetățenii români pentru a-i reprezenta în Parlamentul României. M-a marcat, nu m-am așteptat. Legătura mea din acel moment cu Republica Moldova a rămas și a devenit din ce în ce mai puternică. M-a motivat încrederea oferită și am candidat în 2012 din nou pentru a-i reprezenta pe cetățenii români din Republica Moldova, am obținut 80% din numărul de voturi necesar pentru a intra în Parlament.
Dacă voi reuși să conving partidele politice să îmi acorde încrederea pentru a valida un nou guvern am 3 priorități majore pentru Republica Moldova. Prima acțiune va fi să inițiem dialogul cu guvernul de la Chișinău pentru a crea un spațiu comuncațional comun, o legislație similară în oglindă astfel încât toate entitățile media din România să aibă acces pe piața media din Republica Moldova și invers. În mod natural putem ajuta Republica Moldova pentru combaterea dezinformarea.
De asemenea, cred că pe plan educațional nu văd de ce nu am putea avea o curriculă comună. România și Republica Moldova sunt două state independente, dar pe teritoriile noastre locuiește același popor.
Eu cred că e foarte bine să încurajăm activitățile sportive. Mi-aș dori foarte mult să avem o Cupă comună.
(...) E un obiectiv foarte important pentru mine de a aduce Republica Moldova cât mai aproape de UE. ”
Eugen Tomac, în lacrimi: Să trăiești pe frontiera trasată de Stalin nu e un lucru simplu
„Este foarte greu să explici atunci când te apropii de sârma ghimpată că dincolo este țara ta. Nu poți traduce acest sentiment. E o chestiune care te marchează. Pentru mine acest moment a fost definitoriu.
Să trăiești pe frontiera trasată de Stalin nu e un lucru simplu și evident că pentru mine toată activitatea pe care am desfășurat-o a fost marcată de această copilărie și de această nedreptate în care trăiesc și azi milioane de români.
Mi-am adus aminte de clipele în care plecam desculț spre frontieră și priveam cu ură sârma ghimpată care ne despărțea. Mi se părea o nedreptate. Este un moment care te marchează și e strâns legat de copilărie. Evident că lucrurile au evoluat.”
Eugen Tomac: Am venit la 17 ani în România, sunt istoric
„La 17 ani (am venit în România n.r). Am venit cu o bursă a statului român, mi-am încheiat studiile liceale aici, apoi am fost admis la facultatea de Istorie, sunt istoric, sunt mândru că am ales această facultate, master tot la Istorie, am făcut și un doctorat pe care nu am reușit să îl închei. Am lucrat la revista Magazin Istoric și sunt mândru. Am predat în foarte multe județe din țară.”
Eugen Tomac: Provin dintr-o familie de români. Există un apetit extraordinar al propagandei pro-ruse de a deforma realitatea
„Să știți că nu sunt născut departe de România. Comuna Babele din sudul Basarabiei se află la doar 12 kilometri de frontiera cu România. Provin dintr-o familie de români. Am văzut că există un apetit extraordinar al propagandei pro-ruse de a deforma realitatea și de a pune niște etichete nesăbuite. Mă bazez pe expertiza pe care o am nu doar ca om politic, ci ca cetățean care urmărește de mai bine de 30 de ani care e ținta Federației Ruse în raport cu România.
În situația în care sunt eu se află foarte mulți. Eu sunt născut în sudul Basarabiei, dintr-o familie de români. Bunica și bunicul meu s-au născut tot în Babele, iar în certificatul lor de naștere scria Regatul României. În situația bunicilor mei, peste noapte, pe 27 iulie 1940, s-au trezit aproape 3 milioane de cetățeni români plătitori de taxe și impozite. De ce? Asta și-a dorit Stalin. Încercarea de a prezenta lucrurile într-o nuanță negativă doar pentru că nu te-ai născut într-unul din județele României actuale mi se par absolut netrebnice.
Mi se pare nedrept. Evident că resping categoric. Eu când m-am născut n-a fost vina mea că părinții mei s-au născut la margine de Imperiu, iar viața mea e strict legată de România. Orice copil român născut în Basarabia are două opțiuni: se uită spre est sau spre vest.
Atunci când ești la această intersecție de influențe și te trezești într-o lume cum e cea care acum se află într-o continuă schimbare trăiești într-un mediu extrem de complicat pentru că te trezești cu o realitate oficială prin care ți se spune 'nu ești român, România e ceva foarte rău', lucru care se întâmpla la școală, în spațiul public și mediul cald de acasă unde părinții îți spun 'ești român, cel mai sănătos lucru e să treci Prutul'.
Pe măsură ce am crescut, am conștientizat diferența dintre propaganda sovietică și propria identitate. Profesorii noștri organizau regulat programe prin care copiii români născuți peste hotare puteau descoperi România. Așa am descoperit eu România, am venit în țară și consider absolut legitim pentru orice tânăr născut în afara României dorința de a construi aici un viitor”
Eugen Tomac: „Nu cred că sunt singura persoană care poate răspunde unei asemenea provocări”
Mihai Gâdea, realizator Antena 3 CNN: De ce sunteți dumneavoastră cea mai bună soluție pentru a scoate România din această situație politică, economică și socială?
Eugen Tomac, premier desemnat: Voi fi foarte cinstit. Nu cred că sunt singura persoană care poate răspunde unei asemenea provocări, mi-aș fi dorit să discutăm despre o altă persoană, o altă conjuctură și o soluție politică. Partidele sunt cele care cer votul cetățenilor pentru a guverna, pentru a crea și promova legi care aduc plus valoare unei societăți.
Ne aflăm într-un moment extrem de complicat. Nu ar trebui să ne uităm doar la ce se întâmplă în București, ci la tot ceea ce se întâmplă în multe zone ale țării și inclusiv în imediata noastră vecinătate. Avem un război la graniță, avem o criză pe care am creat-o, dar care s-a adâncit și din rațiuni ce țin de conflicte care afectează întreaga lume cu efecte directe asupra economiei. Mi-aș fi dorit ca azi să nu discutăm despre mine. Acum însă evident că nu voi fugi de întrebare. Pe mine mă onorează propunerea domnului președinte de a încerca să formez o echipă guvernamentală și de a încerca să găsesc compromisul necesar de la partide pentru a învesti un Cabinet dispus să facă ce trebuie pentru România.
Trebuie să ne uităm de unde a plecat România în urmă cu un an și jumătate: o societate divizată, atacuri puternice la adresa democrației și iată că românii s-au trezit în ceasul al 12-lea și au dat un vot pentru a ne păstra direcția, cea axată pe doi piloni esențiali pentru România, atașamentul față de UE și loialitatea față de parteneriatul strategic cu SUA.
Avem nevoie de foarte multă responsabilitate, maturitate și curaj pentru a ieși din acest blocaj. Cred că domnul președinte, pentru că ne cunoaștem foarte bine, de 25 de ani. În ultimii 2 ani am lucrat cot la cot să îi convingem pe români că România are viitor.
Am acceptat această funcție pentru că cred că am capacitatea de a dialoga și cu liderii PNL și cu liderii USR și cu conducerea PSD. Le-am prezentat obiectivele și voi discuta și mâine cu colegii din UDMR, cu mulți parlamentari care și-au exprimat deschiderea la dialog.
Eu nu am creat acest conflict, eu am răspuns unei chemări.
Cu ce echipă ține Eugen Tomac la Campionatul Mondial
Eugen Tomac nu a vrut să spună ce echipă susține în Campionatul Mondial, dar a declarat că și-ar dori să câștige o echipă dintr-o țară europeană.
„Mi-aș dori să câștige o țară europeană. Evident că am simpatii, dar aș prefera să le păstrez pentru mine, dar mi-aș dori să fie o echipă din Europa”, a răspuns premierul desemnat când a fost întrebat de realizatorul Sinteza Zilei, Mihai Gâdea, ce echipă susține în Campionatul Mondial.
Eugen Tomac anunță că a discutat cu Nicușor Dan după negocierile cu liderii PNL, USR, PSD
Eugen Tomac a ajuns la sediul Antena 3 CNN, după negocieri-maraton cu liderii PNL, USR și PSD. Premierul desemnat a declarat că a vorbit cu Președintele Nicușor Dan, după această primă rundă de consultări cu partidele politice:
„Am avut o zi plină de discuții cu partidele politice, pro-occidentale, le-am prezentat obiectivele pe care le propun. Eu cred că e un moment extrem de important, trebuie să dăm dovadă de maturitate, de responsabilitate, românii asta așteaptă. Așteaptă decizii îndrăznețe din partea clasei politice și e și rolul meu să ofer răspunsuri la toate întrebările și să încerc să găsesc compromisul necesar din partea tuturor actorilor politice.
Am avut un scurt schimb de opinii (cu Nicușor Dan n.r) cu privire la întâlnirile pe care le-am avut, evident. Mi se pare absolut firesc să păstrăm acest contact permanent, pe mine mă onorează această încredere uriașă cu care m-a învestit domnul Președinte. Înțeleg momentul prin care trecem și sunt pregătit să fac față pașilor pe care urmează să îi parcurg.
Țara, în momentul de față are nevoie de un guvern. Eu sper, ca inclusiv în discuțiile de mâine, să reușesc să conving o majoritate să îmi acorde încrederea mie și cabinetului pe care îl voi prezenta. Lucrurile trebuie privite cu realism.
Mă bazez pe partidele care și-au asumat că își doresc ca România să meargă înainte, să nu rămână o țară izolată, subfinanțată și fără perspectivă. Dincolo de disputa politică trebuie să înțelegem că avem niște termene care ne presează.
Fac apel la rațiune și responsabilitate, voi discuta cu fiecare parlamentar dispus să susțină obiectivele pe care le promovez”, a spus premierul desemnat.
Eugen Tomac a spus că a dormit „3-4 ore pe noapte” de la momentul în care a fost nominalizat pentru funcția de premier de către Președintele Nicușor Dan.
Cum ar putea arăta Guvernul Tomac
Premierul desemnat a anunțat că intenționează să propună un cabinet format din specialiști, nu unul construit pe criterii politice.
În ultimele zile, lista miniștrilor pe care o pregătește Eugen Tomac pentru a o prezenta partidelor a mai suferit modificări, potrivit surselor Antena 3 CNN. Existe unele ministere unde în continuare se caută posibili miniștri, precum Ministerul de Interne, în timp ce pentru unele ministere există mai multe variante din care premierul desemnat va alege.
În guvernul Tomac sunt propuși miniștri tehnocrați, dar și miniștri care deși nu mai au sau nu au o apartenență politică sunt văzuți a fi apropiați de partide din fosta coaliție.
Lista de moment a Guvernului Tomac
Vicepremier - Radu Burnete
Ministerul de Externe - Luca Niculescu
Ministerul Apararii - Mihnea Motoc
Ministerul Educatiei - Sorin Costreie
Ministerul Sănătăţii - o femeie
Ministerul Dezvoltării - Vladimir Ionaş
Ministerul Finantelor - Bogdan Glăvan / Bogdan Drăgoi / propunere BNR
Ministerul Transporturilor - Ionuț Laurențiu Mașala
Ministerul Energiei - Sorin Elisei
Ministerul Muncii - Diana Morar
Ministerul Agriculturii - Nicolae Istudor
Ministerul Culturii - Adrian Papahagi
Ministerul Justiției - posibil Cosmin Alexandru Soare-Filatov
Deocamdată, componența viitorului Cabinet nu a fost prezentată oficial, iar negocierile care au început astăzi sunt esențiale pentru șansele premierului desemnat de a obține sprijinul necesar în Parlament.
Eugen Tomac, după ce a stat față în față cu liderii PNL, USR și PSD: „Avem nevoie de un Guvern stabil”
Premierul desemnat a început de luni seria consultărilor cu reprezentanții partidelor politice pentru a obține susținerea necesară învestirii guvernul său tehnocrat. Eugen Tomac are doar 10 zile la dispoziție pentru a strânge majoritatea necesară în Parlament - 233 de voturi, iar următoarele zile sunt decisive pentru viitorul Executiv.
Potrivit surselor antena3.ro, premierul desemnat Eugen Tomac le-a transmis, luni, liderilor PNL și USR că dacă guvernul său nu va trece de votul Parlamentului, a doua propunere a Președintelui Nicușor Dan va fi tot un tehnocrat.
La finalul discuțiilor cu liderii PNL, USR și PSD, Eugen Tomac s-a declarat „încrezător” în șansele ca Guvernul său să fie învestit și a atras atenția că România este presată de timp să pună capăt acestei crize politice.
„Sunt un om asumat, responsabil. Merg până la capăt pe această linie. Obligaţia mea este să informez partidele cu privire la obiectivele pe care mi le-am propus. Obligaţia mea este să informez cetăţenii că există o soluţie pentru a ieşi din această situaţie de blocaj. Sunt onorat de încrederea cu care m-a învestit domnul preşedinte Nicuşor Dan. Şi cred că în momentul de faţă aceasta este soluţia cea mai potrivită pentru a împinge lucrurile înainte, şi pentru că termenele pe care le avem ne presează să ieşim din acest impas.
Sunt bani pe care UE este dispusă să ni-i ofere. Avem de închis urgenţe care ne presează. Fiecare zi în care nu avem Guvern este o zi mai rea pentru fiecare cetăţean român. De aceea mi-am asumat această responsabilitate. Sunt conştient de situaţia prin care trece ţara. Îmi doresc să continuăm lucrurile bune şi îmi doresc ca partidele să îmi acorde această şansă, de a debloca situaţia în care ne aflăm”, a spus premierul desemnat.
Tomac a spus că nu va include în Cabinet niciun membru cu carnet de partid din actualul Parlament, o linie roșie a PNL și USR.
Eugen Tomac, în direct la Antena 3 CNN
Premierul desemnat este în direct la Antena 3 CNN, începând cu ora 21:00, la finalul unei zile în care a discutat cu liderii PSD, PNL și USR. Este primul interviu acordat de Eugen Tomac de când a fost desemnat în funcția de prim-ministru de către Președintele Nicușor Dan.
În cadrul interviului - eveniment realizat de Mihai Gâdea, Eugen Tomac va vorbi despre planurile sale pentru formarea și trecerea noului Guvern, precum și despre strategia pentru ieșirea din actuala criză politică, economică și socială.
De asemenea, Eugen Tomac va explica de ce anume crede că este omul potrivit, alături de Președintele Nicușor Dan, pentru a conduce România în aceste momente dificile, va arăta viziunea sa asupra rolului pe care îl are în această formulă de guvernare și direcția în care ar trebui să evolueze țara noastră în perioada următoare.