Antena 3 CNN Actualitate Exces de putere: Prima incursiune fix în inima sistemului

Exces de putere: Prima incursiune fix în inima sistemului

Adrian Ursu a prezentat în emisiunea „Exces de putere” o primă incursiune în inima sistemului.

Dacă până acum ne-am uitat prin geam, acum avem șansa să vedem și dincolo de el. Ce se află dincolo, laboratoarele, încăperile unde se creau planurile, de acolo de unde marile fapte nu au fost până acum văzute.

Ei bine, acum încep să devină transparente, pentru că, de acolo, de dinăuntru, încep să iasă unii care nu mai suportă și ajung să se detoneze.

Iată cine sunt personajele care au construit acest sistem.

Întrebată dacă vom scăpa vreodată de acest sistem, europarlamentarul Norica Nicolai a declarat la Antena 3 că trăim exact ca în cartea lui George Orwell, „1984”.

„1984, celebrul film al lui Orwell continuă, din păcate. Sigur nu la intensitatea pe care l-am vizionat, unii l-am trăit, alții l-au vizionat, dar cred că nu mai avem mult. Cred că nu o să mai avem mult până o să avem un final. Nu știu cum va fi finalul, pentru că finalul oricum este dramatic pentru țară. Dincolo de orice, de căderile noastre, de conivențele noastre, de comportamentul nostru standard ca popor, finalul acesta va fi al lor”.

Cine sunt cei care au început să spună lucruri din interior? Foști procurori, judecători, oameni din serviciile secrete, fiecare au venit și au făcut declarații șocante despre ceea ce se întâmpla în inima sistemului. 

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
100 de blocuri din Bucureşti, fără apă caldă până pe 1 mai!