Antena 3 CNN › Actualitate › Fostul senator PSD Timotei Stuparu a fost omorât de un şofer pe trecerea de pietoni

Fostul senator PSD Timotei Stuparu a fost omorât de un şofer pe trecerea de pietoni

Cristi Georgescu, Alina Drăguşin
2 minute de citit Publicat la 13:31 14 Oct 2026 Modificat la 13:35 14 Oct 2026
Fostul senator PSD Timotei Stuparu a fost murit la 75 de ani, după ce a fost lovit de un şofer pe o trecere de pietoni. Sursa foto: captură video Antena 3 CNN

Timotei Stuparu, fost deputat şi senator PDS, a fost ucis de un șofer care l-a lovit pe o trecere de pietoni. Accidentul a avut loc în timp ce fostul parlamentar se întorcea de la cumpărături şi, în prezent, poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanţele în care s-a petrecut tragedia. Foştii săi colegi din Partidul Social Democrat au păstrat un moment de reculegere în Parlament, în memoria acestuia.

Senatorul social-democrat Robert Cazanciuc a declarat miercuri, în plenul Parlamentului, că şoferul care se afla la volanul maşinii nu ar fi respectat regulile de circulaţie şi l-a accidentat grav pe Timotei Stuparu chiar în timp ce traversa o stradă pe trecerea de pietoni. 

Moartea lui Timotei Stuparu a fost anunțată de organizația PSD Teleorman, marţi, printr-un mesaj publicat pe Facebook. Trupul neînsufleţit al fostului deputat PSD Timotei Stuparu a fost depus la capela Bisericii Spirea Nouă din Bucureşti, iar joi, sicriul va ajunge la Biserica Sfânta Treime din satul Ostratu, comuna Corbeanca, judeţul Ilfov. El va fi condus pe ultimul drum vineri, 

"Cu profundă tristețe vă transmitem  vestea trecerii în neființă a colegului nostru, Timotei Stuparu, un om care și-a dedicat o mare parte din viață slujirii comunității și activității politice. Fost Președinte al Consiliului Județean Teleorman, deputat, senator și Secretar General al Organizației PSD Teleorman, a fost un om care a marcat prin activitatea sa viața politică a județului nostru și a lăsat în urmă amintiri, experiențe și momente care nu vor fi uitate.

(...). Cei care doresc să îsi ia rămas bun, o pot face la capela Bisericii Spirea Noua, de pe strada Puișor, nr.  59, zona Marriot,  începând de marți, 13 octombrie, ora 17:00, iar de joi, 15 octombrie, ora 17:00, o vor putea face la Biserica Sfânta Treime din sat Ostratu, com. Corbeanca – str. Hipodromului nr. 19.

Slujba de înmormântarea va avea loc vineri,  16 octombrie, la Biserica Sfânta Treime, de la ora 12.00. Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!", au scris reprezentanţii PSD Teleorman pe cunoscuta reţea socială.

Fostul deputat şi senator a avut o carieră politică de peste două decenii. În perioada 1990-1992, a fost deputat FSN de Teleorman, iar între 1992-1996, el a condus Consiliul Judeţean Teleorman. În aceeaşi perioadă a fost şi la şefia filialei județene FSN/PDSR Teleorman.

Ulterior, a revenit în Parlament şi a fost ales deputat PDSR în legislatura 2000-2004 şi senator PSD de Teleorman, între 2012-2016.

Vestea morţii lui Timotei Stuparu a fost urmată de un moment de reculehere în Senat, memoria fostului parlamentar. El lasă în urmă o lungă activitate în administraţia publică şi în viaţa politică a judeţului Teleorman.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole