Listarea iminentă la bursă a SpaceX, cu o evaluare care ar putea depăși 1.500 de miliarde de dolari, va fi celebrată drept un triumf al inovației americane. Pentru Europa, însă, ar trebui înțeleasă ca altceva: momentul în care și-a cedat suveranitatea spațială, scrie The Financial Times.
SpaceX a lansat 170 de rachete anul trecut. Europa a lansat opt. Acest decalaj dramatic nu va face decât să se adâncească datorită acestei listări. SpaceX — acum fuzionată cu xAI și pregătită să atragă până la 80 de miliarde de dolari capital proaspăt — va avea nevoie de noi clienți și piețe pentru a-și justifica evaluarea uriașă. Europa, cu cea mai mare piață spațială de pe continent și o infrastructură satelitară îmbătrânită, care are nevoie urgentă de modernizare, este ținta evidentă.
Liderii europeni vor dori să spună nu. La urma urmei, suveranitatea și „autonomia strategică” sunt la modă. Dar, în domeniul spațial, adevăratul pericol nu este că Europa va cumpăra mai multe servicii de lansare sau comunicații guvernamentale de la SpaceX. Problema este că alternativa europeană este concepută structural să eșueze.
Obiective în contradicție
ArianeGroup, care produce singura rachetă europeană de mare capacitate, Ariane 6, are 8.700 de angajați în Franța și Germania și depinde de până la 340 de milioane de euro subvenții anuale. ArianeGroup a plasat aproximativ 16 tone de încărcătură utilă pe orbită anul trecut. Doar SpaceX a lansat peste 2.400 de tone — un raport de peste 100 la 1.
Costul constelației de sateliți IRIS2, proiectul emblematic al UE, a crescut de la șase miliarde de euro la peste zece miliarde, nu va atinge capacitatea completă cel mai devreme până în 2030 și a fost atribuit unui singur consorțiu, fără competiție reală.
Când divizia spațială a Airbus a anunțat 2.500 de concedieri, acestea au trebuit distribuite politic între mai multe țări și nu vor intra în vigoare timp de doi ani. Aceasta nu este politică industrială. Este un program de ocupare a forței de muncă care se deghizează în strategie spațială.
Problema de bază este că Europa vrea suveranitate, capacitate de clasă mondială și protejarea locurilor de muncă — dar aceste trei obiective sunt în contradicție, iar sistemul său de achiziții publice îl prioritizează pe ultimul în detrimentul primelor două.
Principiul „returului geografic” al Agenției Spațiale Europene impune ca fiecare euro contribuit de un stat membru să se întoarcă în industria sa națională. Contractele ajung astfel la țările „potrivite”, nu la companiile cele mai capabile.
Suveranitatea - slogan sau strategie?
În spatele acestui sistem se află un cerc vicios. Europa nu are capacitate de lansare reutilizabilă pentru că nu are suficiente sateliți care merită lansați. Nu își poate permite o constelație mare de sateliți pentru că nu are lansatoare accesibile. Lansatoarele nu vor deveni accesibile până nu devin reutilizabile.
Între timp, Starlink, sistemul SpaceX, operează aproximativ 9.000 de sateliți și finanțează rachetele reutilizabile care accelerează întregul mecanism. Europa nu se poate desprinde de SpaceX pentru că prea mulți actori depind de capabilitățile sale. Nu poate construi o alternativă suverană, pentru că sistemul de achiziții este, în cel mai bun caz, rigid, iar în cel mai rău caz, defect. Și nu poate deveni principalul client al SpaceX (și astfel prea important pentru a fi ignorat), deoarece obsesia pentru suveranitate limitează prea mult piața.
Totul poate părea doar un scenariu alarmist, dar a fost testat. FT a construit o ipoteză în care participanții jucau rolurile guvernelor europene, oficialilor ESA și companiilor aerospațiale, fiind forțați să facă alegeri reale între suveranitate, capacitate și locuri de muncă — având mereu la dispoziție un furnizor american mai ieftin.
Simularea s-a făcut de trei ori, cu peste 150 de participanți. Fiecare grup a căzut în capcana dependenței. Fiecare decizie individuală de a cumpăra de la furnizorul american era perfect rațională. La fel și dorința de suveranitate. Însă suma acestor decizii raționale a produs un rezultat colectiv pe care nimeni nu l-ar fi ales în mod deliberat.
Problema din economia spațială este, în miniatură, problema suveranității Europei, continuă FT. Aceeași logică structurală creează deja capcane similare în inteligența artificială, cloud computing și apărare. Amazon, Google și Microsoft acoperă peste două treimi din nevoile de cloud ale Europei. Iar SpaceX lansează sateliții care susțin infrastructura de date ce alimentează modelele de inteligență artificială. Când depinzi de infrastructura altcuiva, suveranitatea devine mai degrabă un slogan decât o strategie.
Listarea SpaceX nu a creat această problemă, dar o consolidează. Între timp, alternativele europene sunt încă proiectate prin comitete, atribuite pe criterii politice și livrate cu ani de întârziere.
Europa nu este condamnată. Dar fereastra pentru a face o alegere conștientă — reformarea sistemului de achiziții și acceptarea faptului că unele „campioane naționale” trebuie să eșueze — se îngustează cu fiecare lansare Falcon 9 de la Cape Canaveral.