Antena 3 CNN › Externe › „Gătim ultimul borș”. Mesajele disperate ale oamenilor prinși în Oleșki, orașul pentru care Papa l-a sunat pe Putin

„Gătim ultimul borș”. Mesajele disperate ale oamenilor prinși în Oleșki, orașul pentru care Papa l-a sunat pe Putin

A.N.
8 minute de citit Publicat la 13:45 17 Oct 2026 Modificat la 13:55 17 Oct 2026
Aproximativ 2.000 de civili, printre care circa 40 de copii, au rămas blocați în oraș. sursa foto: Getty

Puține vești mai ajung din Oleșki. Orașul din sudul Ucrainei, ocupat de ruși din prima zi a războiului, a devenit un pustiu pe linia frontului. Minele și dronele l-au rupt complet de restul teritoriilor controlate de Rusia, scrie The New York Times.

Șituația acestei așezări a revenit în atenția internațională, după ce Papa Leon l-a sunat pe Vladimir Putin și i-a cerut o încetare a focului care să permită intrarea ajutoarelor și a alimentelor în oraș. Papa Leon al XIV-lea şi-a exprimat "profunda îngrijorare" cu privire la situaţia umanitară din zonă.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a transmis Papei Leon că a "acceptat să coopereze".

"Intenţia Vaticanului de a contribui la crearea condiţiilor necesare pentru a asigura siguranţa populaţiei oraşului şi pentru a organiza aprovizionarea cu bunuri de primă necesitate a fost încurajată. S-a convenit să se coopereze în această privinţă", a precizat Kremlinul într-un comunicat. Acesta nu a menţionat nimic despre un armistiţiu.

Oleșki, orașul în care cine încearcă să intre își riscă viața

Oleșki se află pe malul stâng al Niprului, chiar vizavi de Herson. Pe râul care desparte cele două orașe trece acum linia frontului. Cine încearcă să intre sau să iasă își riscă viața.

Din puținul care răzbate, un lucru este însă clar: acolo se desfășoară o catastrofă umanitară. Aproximativ 2.000 de civili, printre care circa 40 de copii, au rămas blocați în oraș. Ultima livrare de alimente pe șosea a ajuns la sfârșitul lui mai.

Nu există mâncare, nici siguranță, nici scăpare. Oamenii supraviețuiesc din ce le-a mai rămas prin cămări și pivnițe. Iar mulți dintre ei spun deja că nu vor apuca iarna.

„La toamnă, cu siguranță vom muri”, scria vara aceasta un locuitor. „Eu deja mor. Slăbesc pe zi ce trece”.

„Gătim ultimul borș”, scria altul, „cu o sfeclă, cinci cartofi, o ceapă, un dovlecel, o roșie și puțin arpacaș, ca să fie mai consistent. Morcovi nu mai avem”.

„Nu mai există provizii de niciun fel. E blocadă totală. Și drone și incendii fără sfârșit. Ca într-un film de groază”, spune un al treilea.

Mesajele provin de la unii dintre cei aproximativ 2.000 de civili, printre care circa 40 de copii, care au rămas în Oleșki. Ele au fost puse la dispoziția The New York Times de Tetiana Hasanenko, liderul orașului aflat în exil.

Mesajele arată cum se deteriorează situația în orașul controlat de ruși, rămas fără acces la alimente și la ajutor medical. În Ucraina se cere evacuarea urgentă a populației, înainte ca oamenii să moară de foame.

Războiul Rusia - Ucraina s-a blocat și la Oleșki

Soarta orașului Oleșki ilustrează cât de blocat este războiul. Cele două tabere sunt atât de departe de un armistițiu încât nici măcar un coridor umanitar pentru salvarea civililor nu a putut fi organizat.

Oleșki se află chiar în bătaia focului, pe frontul de sud. Râul Nipru îl desparte de orașul mai mare Herson, pe care Rusia l-a cucerit la începutul lui 2022 și l-a pierdut în același an. Forțele ruse atacă Hersonul de peste râu, din Oleșki, iar forțele ucrainene atacă Oleșki din Herson.

Condițiile sunt printre cele mai grele din toată Ucraina. Roiurile de drone, minele aflate peste tot și infrastructura distrusă fac aproape imposibile atât plecarea locuitorilor, cât și sosirea ajutoarelor.

Ucraina spune că Rusia poartă responsabilitatea pentru criză. Potrivit oficialilor ucraineni, forțele Moscovei au atacat dronele ucrainene care încercau să lanseze ajutoare. Ar fi intimidat locuitorii care au strâns proviziile ajunse totuși la destinație și le-ar fi confiscat mâncarea când stocurile propriilor trupe s-au împuținat. Foamea, susține Kievul, este folosită ca instrument de constrângere.

În loc să-i lase să plece, Rusia îi folosește pe locuitori drept scuturi umane, potrivit oficialilor ucraineni și oamenilor care au reușit să fugă din Oleșki. Militarii ucraineni spun că Moscova se teme că, odată plecați civilii, forțele ruse rămase vor fi zdrobite și vor pierde orașul.

„Ajutorul umanitar nu ar trebui să fie livrat sub foc, cu drone”, a declarat Andrii Sîbiha, ministrul ucrainean de Externe. El a cerut Organizației Națiunilor Unite și Comitetului Internațional al Crucii Roșii să găsească o cale de a scoate civilii în siguranță.

Într-o declarație pentru The Times, Kremlinul a recunoscut că în Oleșki are loc o „adevărată catastrofă umanitară”. A dat însă vina pe Ucraina.

Localnicii își pierd speranța că vor supraviețui iernii

„Forțele Armate ale Ucrainei îi împiedică pe oameni să părăsească orașul și folosesc drone pentru a perturba livrările de alimente și apă potabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Fără nicio soluție la orizont, locuitorii rămași, mulți dintre ei vârstnici, au foarte puțină sau deloc apă curată, asistență medicală, electricitate, gaz sau căldură. Ultima livrare de alimente pe șosea a avut loc pe 26 mai, spune Tetiana Hasanenko. Livrările s-au oprit după ce mai mulți șoferi au fost uciși.

Ucraina spune că a încercat să livreze cu drone mii de livre de provizii, inclusiv alimente și medicamente. Militarii ucraineni susțin însă că o parte dintre transporturi au fost interceptate de ruși.

În acest weekend, ombudsmanul ucrainean pentru drepturile omului, Dmîtro Lubineț, a publicat imagini care, potrivit lui, arată locuitori încercând să plece din Oleșki pe jos, pe biciclete și pe motociclete, în ciuda riscurilor. „Aceștia sunt oamenii noștri. Sunt încă în viață. Ajutați-ne să-i salvăm cât mai e cine să fie salvat”, a scris el.

Locuitorii își pierd speranța că vor supraviețui iernii, potrivit celor care au ținut legătura cu ei.

„Este pur și simplu o catastrofă umanitară”, spune Volodîmîr Kostian, 49 de ani, care a reușit să fugă din oraș la începutul acestui an. A decis să plece după ce vecinul lui a fost ucis de o dronă. „O apocalipsă”, spune el. „Nu e nimic de mâncare”.

Imaginile filmate cu drone și mărturiile martorilor arată cum un oraș turistic odinioară înfloritor, cu peste 20.000 de locuitori, a ajuns un peisaj infernal.

Blocurile și casele sunt distruse. Șiruri de mașini arse de drone, obuze și mine zac abandonate pe marginea drumului. Cadavrele rămân pe străzi, în așteptarea înmormântării. Locuitorii spun că au fost văzuți câini înfometați mâncând rămășițele.

Oamenii din Oleșki și rudele lor o contactează pe Tetiana Hasanenko și o imploră să-i ajute să-și evacueze familiile sau să-și îngroape morții.

„Unii țipă și plâng isteric, alții sunt complet lipsiți de emoție, alții ne acuză și ne întreabă: «De ce nu vă înțelegeți cu Crucea Roșie, de ce nu ne ajutați?»”, povestește ea.

Forțele ruse au cucerit Oleșki pe 24 februarie 2022, chiar în prima zi a războiului. În noiembrie același an, după ce trupele ucrainene i-au alungat pe ruși din Herson, forțele Moscovei s-au retras peste râu, în Oleșki. Acolo și-au consolidat pozițiile, au minat malul și au instalat artilerie și drone pentru a ataca Hersonul.

Râul, care fusese cândva sursa de viață și prosperitate a regiunii, a devenit noua linie a frontului.

Ani la rând, locuitorii din Oleșki au supraviețuit din conserve, din recoltele locale și din livrările organizate informal de oameni care veneau să vândă mărfuri la prețuri umflate.

Plecarea din oraș după provizii, pentru îngrijiri medicale sau pentru evacuare s-a complicat când soldații ruși au început să ceară acte rusești la punctele de control, spun locuitorii. Livrările ajungeau totuși. Mâncarea nu a fost niciodată din belșug, iar prețurile erau mari, dar oamenii făceau schimb de legume și cereale ca să supraviețuiască.

Cu timpul, evacuarea pe jos sau cu mașina a devenit tot mai riscantă. Era imposibil de știut cine plantase minele de pe drumurile de ieșire. Puteau fi forțele ucrainene, ca să oprească deplasarea trupelor ruse, sau forțele ruse, ca să-i împiedice pe civili să plece. Sau ambele. Oricum ar fi, locuitorii au rămas, în mare parte, blocați în Oleșki.

Au îndurat unele dintre cele mai grele condiții ale războiului, inclusiv inundația catastrofală din 2023, după explozia unui baraj din apropiere.

Militarii ucraineni aflați chiar peste râu au urmărit cum situația se agrava. Să vezi civili disperați căutând mâncare „este o tragedie pentru noi toți”, spune Mîkola Stavîțkîi, comandant în Brigada 34 Infanterie Marină a Ucrainei.

„Sunt oamenii noștri, sunt ucraineni”, a adăugat el.

Viața în Oleșki: Orice pas e un joc cu moartea

Anul acesta, viața în Oleșki s-a înrăutățit și mai mult. Dronele zboară acum fără oprire, iar orice pas făcut afară e un joc cu moartea.

Pe măsură ce primăvara înainta, drumul de ieșire devenea tot mai periculos, povestesc locuitorii care au fugit înainte de vară. Livrările și evacuările erau adesea amânate sau anulate, când mașinile călcau pe mine sau erau atacate de drone. Ajungea foarte puțină mâncare, iar conservele se terminau. Localnicii scormoneau prin pivnițele prăbușite după resturi de mâncare. Uneori îi vedeau pe soldații ruși făcând același lucru.

Rusia a dat vina pe Ucraina pentru atacurile de pe drum. Militarii ucraineni spun că iau măsuri ample pentru a nu ținti civili.

La sfârșitul primăverii, doi locuitori ai orașului, Oleksandr și soția lui, ambii în vârstă de 60 de ani, au decis că sunt pregătiți să plece. Cuplul are rude care trăiesc încă sub ocupație rusă, așa că au acceptat să vorbească doar cu condiția ca numele lui Oleksandr să fie folosit fără cel de familie, pentru a evita represaliile.

Fiul lor, care locuia în teritoriul controlat de Ucraina, i-a ajutat să organizeze plecarea. Și-au făcut trei bagaje, au plecat pe jos cu pisica și câinele și s-au întâlnit cu un șofer lângă un spital din oraș.

Drumul va fi periculos, i-a avertizat șoferul. Trebuiau să aibă la ei cârpe albe și să fie gata să sară din mașină, deși erau slăbiți de foamea îndelungată.

„Am fost avertizați de la început: «Oameni buni, nu ne asumăm nicio responsabilitate pentru siguranța voastră, pentru că pe acești 24 de kilometri vom fi undeva între viață și moarte»”, își amintește Oleksandr.

Când deasupra lor au apărut drone înarmate, au sărit din mașină și au ridicat batistele albe, povestește el. Dronele au plutit deasupra lor în timp ce ei implorau să fie cruțați.

Apoi, dronele și-au văzut de drum.

Câteva săptămâni mai târziu, prieteni ai cuplului au fost uciși când mașina lor a lovit o mină, în timp ce încercau să ducă mâncare în oraș. Atunci s-au oprit livrările pe șosea. Cine rămăsese în Oleșki trebuia să se descurce cu puțina mâncare care îi mai rămăsese.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole