Antena 3 CNN Externe Germania a acuzat oficial Rusia pentru atacul eșuat cu dronă asupra aeroportului din Leipzig

Germania a acuzat oficial Rusia pentru atacul eșuat cu dronă asupra aeroportului din Leipzig

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 18:59 01 Sep 2026 Modificat la 20:25 01 Sep 2026
O a treia dronă şi explozibil au fost găsite în urma atacului eşuat de pe aeroportul din Leipzig. Foto: Getty Images

Germania a acuzat oficial Rusia că se află în spatele atacului cu drone de luna trecută de la aeroportul din Leipzig, relatează BBC.

O dronă care transporta un dispozitiv exploziv a fost descoperită pe 4 august pe aeroportul Leipzig/Halle din estul Germaniei, în apropierea unor avioane cargo ucrainene.

Dispozitivul nu a explodat, aparent din cauza unei defecțiuni a detonatorului, iar anchetatorii suspectează că o a doua dronă s-a ciocnit cu un avion cargo aflat în apropiere. A fost găsită, de asemenea, o substanţă analizată a fi 50 de grame de hexogen, un explozibil militar extrem de puternic.

Situat în partea de est a Germaniei, aeroportul Leipzig/Halle este un centru pentru transporturi militare, mai ales ale armatei germane şi ale aliaţilor din NATO, fiind de asemenea o bază operaţională pentru compania germană DHL şi compania aeriană ucraineană Antonov Airlines.

Ministrul de interne german, Alexander Dobrindt, a declarat că atacul din 4 august urmează „tiparul bine cunoscut al operațiunilor hibride rusești din Europa” și că autoritățile se așteaptă ca Germania să fie vizată din nou.

Experții în securitate speculaseră deja că Rusia s-ar putea afla în spatele atacului, însă Kremlinul a respins până acum acuzațiile privind implicarea sa.

Aeroportul Leipzig/Halle din estul Germaniei este folosit de armata germană și de aliații NATO pentru transportul de echipamente militare și servește drept bază pentru compania ucraineană Antonov Airlines, care transportă cea mai mare parte a mărfurilor aeriene ale Ucrainei.

Germania reduce relațiile diplomatice cu Rusia

Ministrul german de externe, Johann Wadephul, aflat alături de Dobrindt la o conferință de presă la Berlin, a anunțat că va dispune închiderea consulatului Rusiei din Bonn.

Contractul pentru Casa Rusă din Berlin va fi, de asemenea, reziliat. Numeroși observatori au acuzat această structură că este folosită pentru activități de spionaj și pentru răspândirea propagandei ruse.

„Am ordonat măsurile următoare, în acord cu cancelarul federal. Consulatul general al Rusiei la Bonn va fi închis începând cu 18 septembrie. Contractul «Casei Ruse» la Berlin va fi reziliat”, a spus oficialul german.

El a adăugat că incidentul de la Leipzig nu trebuie privit ca un caz izolat, pentru că „se înscrie într-un şablon al operaţiunilor hibride ruse în Europa”.

Purtătoarea de cuvânt a diplomației lui Putin, Maria Zaharova, a reacţionat spunând că Kremlinul va răspunde la „toate acţiunile anti-ruse” ale Germaniei.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole