Antena 3 CNN Politică Grindeanu, întrebat dacă știe numele premierului: „Da, eu”

Grindeanu, întrebat dacă știe numele premierului: „Da, eu”

A.N.
3 minute de citit Publicat la 09:47 17 Sep 2026 Modificat la 09:47 17 Sep 2026
Sorin Grindeanu, la consultările cu Nicușor Dan. sursa foto: Agerpres

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, după consultările cu președintele Nicușor Dan, că social-democrații sunt gata să conducă Guvernul și se consideră îndreptățiți să o facă, fiind cel mai mare grup parlamentar. Consultările au deschis seria discuțiilor de la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru.

PSD a fost prima formațiune primită joi la Palatul Cotroceni, în cadrul consultărilor convocate de președinte pentru a debloca criza guvernamentală. Discuția cu delegația social-democrată a durat 17 minute.

„Am fost la consultările cu președintele României. Pot spune că Partidul Social Democrat, de fiecare dată când a fost în guvern, de fiecare dată când a format guvernul, de fiecare dată când a condus un guvern, a dus România la creștere economică și a făcut ca românii să trăiască mai bine”, a declarat Grindeanu.

 „Nu am avut sincope în ceea ce înseamnă gestionarea economiei, iar dovadă sunt ultimele guverne pe care Partidul Social Democrat le-a condus. Din perspectiva partidelor de dreapta, aproape de fiecare dată când au guvernat, au guvernat ducând România în criză, în ceea ce înseamnă scădere economică, într-o viață mai grea pentru români”, mai spune acesta.

Grindeanu a transmis că partidul este pregătit să revină la putere: „I-am spus azi președintelui că suntem pregătiți să preluăm guvernarea și acum. Bineînțeles, știți că avem decizii pe care Partidul Social Democrat le-a luat în forurile de conducere ale partidului, prin care ne dorim să conducem Guvernul României.  Suntem îndreptățiți să facem acest lucru, fiind cel mai mare grup parlamentar din Parlament. Am câștigat alegerile parlamentare din 2024 și asta ne duce în această situație. Știm să guvernăm bine pentru români”, spune el.

 „Suntem într-o situație dificilă. România are nevoie de un guvern, România are nevoie de stabilitate, România are nevoie de un act de guvernare coerent”, a mai adăugat Grindeanu.

Grindeanu a pus criza actuală pe seama fostului premier: „Faptul că am ajuns în această situație se datorează modului prost în care Ilie Bolojan a condus Guvernul României în ultimul an. Tocmai de aceea, în această primăvară noi am luat decizia de a ieși din acea coaliție de guvernare”.

Totodată, el a apărat decizia PSD de a părăsi coaliția.

„Deși am intrat cu bună credință, am luat decizia și am făcut bine, fiindcă direcția în care se mergea era o direcție proastă. Această direcție trebuie să fie îndreptată. De aceea, noi azi i-am transmis președintelui că suntem gata să facem parte din Guvern și să conducem Guvernul României, fiind îndreptățiți să facem acest lucru”, mai spune Grindeanu.

Totodată, întrebat de reporteri dacă știe care este numele premierului, liderul PSD a răspuns că „Da, eu” și a refuzat să comenteze despre anticipate sau o formulă de guvernare anume.

Consultările de joi vin după săptămâni de blocaj politic. Nicușor Dan a convocat toate partidele parlamentare, în ordinea programată, începând cu PSD la ora 09:00 și continuând cu AUR, PNL, USR, UDMR, Grupul Minorităților Naționale, SOS, POT, UPR, PACE și neafiliații. Președintele a anunțat că vrea să facă desemnarea până pe 19 septembrie, înainte de plecarea sa în Statele Unite.

Înaintea consultărilor, trei nume rămâneau în discuție pentru funcția de premier: Sorin Grindeanu, Alexandru Nazare și Siegfried Mureșan. Surse politice au vehiculat și o variantă-surpriză, cea a viceguvernatorului BNR Leonardo Badea.

PSD merge în continuare cu Grindeanu drept propunere, în timp ce PNL, USR și UDMR îl susțin pe europarlamentarul Siegfried Mureșan. Pe lista variantelor discutate se află și Alexandru Nazare, despre care Nicușor Dan a vorbit recent ca despre „un profesionist” care cunoaște bine bugetul, fără a preciza însă dacă îl va desemna.

Pretenția PSD la guvernare se lovește de un blocaj clar. PNL, USR și UDMR au anunțat că nu vor susține un premier PSD. Mai mult, europarlamentarul Siegfried Mureșan l-a atacat direct pe Grindeanu, pe care l-a numit „premierul OUG 13”, susținând că desemnarea acestuia ar pune în pericol fondurile europene ale României.

De cealaltă parte, AUR a transmis că nu va merge cu o propunere de premier și cere alegeri anticipate, iar UDMR a vehiculat și varianta unui guvern format din funcționari de carieră din ministere. Deși PSD este cel mai mare grup parlamentar, nicio formațiune nu deține singură o majoritate, iar un acord între partide, dincolo de numele propuse, nu exista la momentul consultărilor.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole