Antena 3 CNN Actualitate Doliu în lumea medicală. A murit Imre Ludovic, reputat doctor român: ”Un profesionist desăvârșit!”

Doliu în lumea medicală. A murit Imre Ludovic, reputat doctor român: ”Un profesionist desăvârșit!”

Este doliu în lumea medicală. Medicul Imre Ludovic, specialist în obstetrică-ginecologie din Zalău, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut chiar de familia acestuia.

de Laura Dinu    |   

”Medicul Imre, un profesionist desăvârșit, a fost nu numai doctor – purtând halatul alb, cu noblețe, întreaga carieră -, dar și soț, tată și coleg altruist a cărui amintire va fi păstrată de toți care l-au cunoscut, l-au apreciat, i-au fost prieteni și au lucrat alături de el.

De-a lungul timpului, medicul Imre Ludovic a fost perceput ca un om deosebit, blând și răbdător, cu un simț al umorului fin, profesionist în adevăratul înțeles al cuvântului, cel care – de fiecare dată – și-a oferit ajutorul tuturor celor din jurul său.

Toți cei care doresc să își ia rămas bun de la el o pot face joi 8 iulie, începând cu ora 13:00, la capela reformată din municipiul Zalău, acolo unde va avea loc înmormântarea", a scris familia pe o rețea socială, potrivit realitatea.net

Subiecte în articol: Imre Ludovic
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Apare un nou lanţ de supermarketuri în România. Angajări masive!