Antena 3 CNN Externe Diaspora În Italia a început procesul în cazul celor trei tineri români care au murit luaţi de ape. Rudele au cerut dreptate

În Italia a început procesul în cazul celor trei tineri români care au murit luaţi de ape. Rudele au cerut dreptate

N.B.
1 minut de citit Publicat la 12:47 19 Noi 2025 Modificat la 12:47 19 Noi 2025
Familiile celor trei tineri români cer statului italian despăgubiri în valoare de 3,7 milioane de euro. Sursa foto: Facebook

Primul termen în procesul de omor din culpă după tragedia de pe râul Natisone, care a curmat viața Patriziei Cormos, Biancăi Doros și a lui Cristian Molnar, a avut loc la Udine, în Italia.

Ședința de judecată a durat aproximativ 15 minute, marcând începutul procedurii la un an și jumătate de la incident.

În sala de judectată s-au aflat rudele celor 3 tineri decedaţi, dar a lipsit asistentul pus sub acuzare. Procurorul, avocații apărării și cei ai părților civile și-au exprimat dorința de a uni cele două proceduri paralele: una împotriva unui operator de la urgenţe și cealaltă împotriva a trei pompieri din centrul de comandă de unde s-au coordonat operaţiunile de salvare din acest caz, relatează Messaggeroveneto

Decizia aparține acum președintelui secției penale a Tribunalului și se așteaptă să fie anunțată pe 2 decembrie, ziua în care este programată să înceapă procedura împotriva pompierilor.

Familiile celor trei victime au fost prezente în sală şi s-au constituit parte civilă în proces. Rudele celor 3 victime au cerut dreptate pentru cei trei tineri şi îndureraţi au spus că vor lupta pentru ca cei care au greşit să plătească.

Ana Molnar, mama lui Cristian Molnar, a declarat cu lacrimi în ochi pentru emisiunea Unomattina: "Nu și-au făcut datoria și anume să îl salveze". Prezent la proces a fost şi fratele lui Cristian, Petru Radu Molnar care, indignat, a lansat acuzaţii grave cu privire la salvatori: "În 10 minute acel elicopter ar fi trebuit deja să fie acolo".  Şi Maria Mih, mama Patriziei Cormos, şi-a exprimat durerea în faţa reporterilor prezenţi la proces: "Trebuie să lupt pentru familia mea, pentru fiica mea care nu mai este, ca să aflu adevărul, să văd ce nu a mers, ce nu a fost făcut, iar dacă cineva a greșit, trebuie să răspundă".

Trei tineri români au fost surprinşi de ape în iunie 2024 în timp ce se aflau pe o insuliţă pe râul Natisone din regiunea Friuli-Veneția Giulia, Italia. Aceştia au sunat la urgenţe în timp ce mai mulţi pompieri au încercat să intervină, dar fără succes. După repetate apeluri disperate, autorităţile din Italia au decis să trimită un elicopter, dar acesta a ajuns la 3 minute după ce tinerii fuseseră deja luaţi de apele râului.

Citește mai multe din Diaspora
» Citește mai multe din Diaspora
TOP articole